Camera Deputaților a votat azi o propunere legislativă ce vizează modificarea Legii societăților. Adoptată deja de Senat anul trecut, propunerea cuprinde aspecte referitoare la votul electronic în cadrul adunărilor generale și eliminarea unor formalisme considerate excesive: de exemplu, cerința ca în actele constitutive să fie trecute datele de identificare a beneficiarilor reali. Citește articolul
Declarația anuală privind beneficiarii reali ai companiilor este în continuare o obligație legală, doar că aceasta vizează numai firmele care au în acționariat entități stabilite în țări cu risc de spălare a banilor. În condițiile în care societățile aprobă în această perioadă situațiile financiare pe anul 2022, declarația anuală de beneficiar real se depune, unde este cazul, în 15 zile de la aprobare. Citește articolul
Situațiile financiare pe 2022, pe care firmele trebuie să le întocmească și transmită, până la finalul lunii mai 2023, la unitățile Ministerului Finanțelor (MF), trebuie să fie aprobate în cadrul adunării generale a acționarilor/asociaților (AGA). Citește articolul
Anul trecut, la Parlament a fost înregistrată o propunere ce viza modificarea Legii societăților, în sensul introducerii unor noi reguli privind adoptarea hotărârilor în firme, dar și a posibilității de a organiza adunările asociaților online. Documentul a fost respins de ambele Camere parlamentare, astfel că marți și-a terminat parcursul legislativ. Citește articolul
Schimbarea administratorului unei societăți depinde de configurația pe care o are aceasta: dacă avem un asociat unic care îndeplinește și rolul de administrator, atunci schimbarea se va face printr-o decizie a sa, însă în cazul mai multor asociați, e necesar, ca regulă, votul tuturor asociaților - excepțional, prin actul constitutiv se poate stabili altă majoritate. Firmele trebuie să fie atente și la actualizarea actului constitutiv însă. Citește articolul
Întrucât restricțiile actuale referitoare la numărul de participanți la diverse întruniri nu permit marilor societăți pe acțiuni să adune laolaltă fizic acționarii, similar situației de anul trecut, firmele care nu au nimic în actele constitutive despre organizarea adunărilor generale prin mijloace de comunicare la distanță ar avea nevoie din nou de puțin ajutor legislativ din partea Guvernului pentru a ține adunările pentru aprobarea situațiilor financiare. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) s-a pronunțat recent pe seama termenului minim de 10 zile pentru convocarea asociaților, în cazul societăților cu răspundere limitată (SRL), din Legea societăților, stabilind că acesta începe să curgă abia de la momentul când convocatorul a ajuns la destinatari, iar nu de la momentul când scrisorile recomandate sunt expediate/depuse la oficiul poștal. Decizia Curții a fost publicată azi în Monitorul Oficial. Iată care este motivarea: Citește articolul
Hotărârile unor adunări speciale ale acționarilor trebuie să poată fi contestate în justiție în vederea anulării și în mod separat, nu numai "la pachet" cu hotărârea adunării generale care aprobă modificarea drepturilor și obligațiilor referitoare la acele acțiuni, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recent publicate în Monitorul Oficial. Citește articolul
Atunci când transmit autorităților situațiile financiare anuale, firmele vor trebui să depună și hotărârea adunării generale ordinare a acționarilor sau a asociaților (AGA) prin care au fost aprobate bilanțurile. În prezent, acest lucru nu este necesar. Citește articolul
Adunarea generală a asociaților (sau AGA, pe scurt) este responsabilă atât pentru aprobarea bilanțurilor interimare, cât și pentru stabilirea termenului pentru plata dividendelor interimare, conform legislației în vigoare. Mai nou, dividendele pot fi împărțite trimestrial, însă acest lucru se poate face numai în baza situațiilor financiare interimare și numai dacă există un profit de împărțit. Citește articolul