Ordinul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 164/2011 privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre societatile financiare bancare si nebancare a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 620, din 1 septembrie 2011.
Avand in vedere:
- Referatul Directiei de control si supraveghere piata din cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 1/878 din 3 iunie 2011;
- prevederile art. 8, art. 91 alin. (1) si art. 18 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 2 din Hotararea Guvernului nr. 882/2010 privind organizare a si functionarea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor; in temeiul art. 5 alin. (5) din Hotararea Guvernului nr. 882/2010,
presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor emite prezentul ordin.
Art. 1. - (1) Pentru corecta informare a consumatorilor, prestatorii de servicii financiare sunt obligati sa afiseze in interiorul unitatilor, la loc vizibil, pe un suport video - ecran TV - urmatoarele:
a) informatii privind drepturile si obligatiile consumatorilor, conform legislatiei in vigoare;
b) explicatii cu privire la terminologia specifica domeniului financiar-bancar;
c) informatii furnizate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, la solicitarea acesteia.
(2) Informatiile prevazute la alin. (1) trebuie sa fie redactate in mod clar, concis, vizibil, usor de citit si cu caractere de aceeasi marime. Informatiile sunt prezentate astfel incat sa nu induca in eroare consumatorii.
Art. 2. - Prezentarea informatiilor mentionate la art. 1 se va face pe intreaga suprafata a ecranului, cu exceptia benzii scroll, la intervale de 45 de minute, cu durata de 15 minute.
Art. 3. - (1) Prestatorii de servicii financiare au obligatia sa asigure, permanent, un spatiu sub forma de banda scroll, pe care se vor derula informatii referitoare la pretul aferent produselor financiare oferite consumatorilor, in principal: comisionul de administrare a contului curent, comisioanele de retragere la ghiseu si ATM, comisionul de depunere, comisioanele aferente serviciului de Internet banking, valorile indicilor de referinta utilizati in contractele de credit, dobanzile acordate la depozite si alte produse de economisire.
(2) Informatiile mentionate la alin. (1) sunt in conformitate cu oferta prezentata pe website-ul oficial.
(3) Banda scroll va avea o dimensiune de minimum 10% din suprafata ecranului.
Art. 4. - (1) Suporturile de afisare vor fi instalate astfel incat sa fie in campul vizual al consumatorilor aflati in interiorul unitatilor.
(2) Suportul de afisare va fi unul digital - ecran TV cu diagonala de minimum 65 cm - si va fi prevazut cu un sistem de transmitere centralizata a continutului.
(3) Sistemul de transmitere va trebui sa permita actualizarea zilnica a informatiilor difuzate.
Art. 5. - Sunt supuse prevederilor prezentului ordin societatile financiare bancare si societatile financiare nebancare, altele decat cele de tip case de ajutor reciproc si case de amanet.
Art. 6. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si intra in vigoare la 1 ianuarie 2012.
Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor,
Constantin Cerbulescu
Bucuresti, 30 august 2011.
Nr. 164.
Comentarii articol (2)