Prevederile sunt cuprinse in Legea nr. 5/2014 privind unele masuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informatii referitoare la incalcarile normelor de circulatie care afecteaza siguranta rutiera si pentru facilitarea executarii sanctiunilor aplicate acestor incalcari, publicata in Monitorul Oficial nr. 31 din 15 ianuarie 2014, ce va intra sambata in vigoare.
Ce se intampla daca soferii romani incalca regulile de circulatie in alta tara?
Romania are obligatia de a transpune in legislatia nationala Directiva CBE, document ce urmareste sa asigure un nivel ridicat de protectie pentru toti utilizatorii drumurilor din UE, facilitand schimbul transfrontalier de informatii privind incalcarile normelor de circulatie care afecteaza siguranta rutiera si, prin acesta, executarea sanctiunilor, atunci cand incalcarile respective sunt savarsite cu un vehicul inmatriculat in alt stat membru decat statul membru in care s-a savarsit incalcarea.
Odata transpusa in toate statele membre UE, cu exceptia Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Irlandei si Regatului Danemarcei, Directiva CBE va permite, printre altele, crearea unei retele pentru schimbul de date electronice in intreaga Uniune Europeana pentru a identifica proprietarul sau detinatorul unui vehicul implicat in savarsirea unor incalcari ale normelor de circulatie care afecteaza siguranta rutiera.
De asemenea, autoritatile statului in care a fost comisa o incalcare vor putea transmite o scrisoare de informare proprietarului/detinatorului vehiculului cu care incalcarea a fost savarsita, precum si altei persoane identificate in alt mod, suspectate ca a savarsit incalcarea.
In acest context, actul normativ publicat miercuri stabileste procedura aplicabila pentru schimbul de informatii intre statele membre, prin intermediul punctelor nationale de contact, care sunt autorizate sa efectueze cautari automatizate referitoare la date privind vehiculele si date privind proprietarii sau detinatorii vehiculelor.
* In cazul Romaniei, punctul national de contact este Directia regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor (DRPCIV).
Conform prevederilor, punctele nationale de contact ale statelor membre sunt autorizate sa acceseze automatizat Registrul national de evidenta a permiselor de conducere si a vehiculelor inmatriculate (RNEPCVI) si sa efectueze cautari automatizate privind datele de inmatriculare a vehiculelor si datele privind proprietarii sau detinatorii acestora.
Ceea ce inseamna ca soferii care incalca legislatia rutiera vor fi mai usor de identificat, indiferent de nationalitatea lor. In plus, noile dispozitii stabilesc ca soferii romani amendati in UE vor primi amenzile la adresa de domiciliu din Romania. In acelasi timp, soferii straini care incalca legislatia rutiera in Romania vor primi amenda acasa, in plic.
Actul normativ stabileste, de asemenea, incalcarile in cazul carora se vor aplica aceste prevederi:
- excesul de viteza;
- nefolosirea centurii de siguranta;
- nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului;
- conducerea sub influenta alcoolului;
- conducerea sub influenta stupefiantelor;
- nefolosirea castii de protectie;
- utilizarea unei benzi interzise;
- utilizarea ilegala a unui telefon mobil sau a altor dispozitive de comunicare in timpul conducerii.
Cum vor achita amenzile cetatenii romani cu domiciliul sau resedinta in state UE
Pe langa modificarile mentionate anterior, actul normativ ce intra sambata in vigoare aduce o serie de schimbari si in materia amenzilor rutiere, stabilind o procedura clara de comunicare a amenzii primite in trafic de cetatenii statelor membre UE, altele decat Romania, cetatenii unui stat participant sau cetatenii romani ori straini cu domiciliul/resedinta/rezidenta in aceste state.
Astfel, potrivit documentului citat, comunicarea procesului-verbal si a instiintarii de plata se va face catre acesti soferi prin posta, cu scrisoare recomandata, cu continut declarat si confirmare de primire.
Totodata, procesul verbal poate fi comunicat contravenientului si prin fax, e-mail sau orice alte mijloace ce asigura transmiterea acestuia si confirmarea de primire, daca autoritatile romane dispun de aceste date.
Documentul va fi considerat comunicat in termen de doua luni de la data expeditiei, daca nu este returnata corespondenta sau nu este confirmata primirea acesteia intr-un termen mai scurt, fara a mai fi necesara comunicarea prin afisare la domiciliul, resedinta sau rezidenta din strainatate a contravenientului sau prin orice alte mijloace de publicitate.
Pe de alta parte, daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu se comunica contravenientului in termen de 2 luni de la data aplicarii sanctiunii, atunci executarea sanctiunilor se prescrie. Aceasta deoarece comunicarea actului in afara teritoriului Romaniei presupune o perioada mai mare de timp, fapt pentru care majorarea termenului de comunicare este necesara in vederea asigurarii unei perioade de timp suficiente pentru a nu atrage anularea efectelor actului si a nu face inutile costurile suportate de institutiile publice pentru astfel de operatiuni.
Dupa primirea procesului-verbal, soferii vor putea efectua platile amenzilor prin intermediul serviciilor postale, institutiilor financiar bancare sau a instrumentelor de plata electronica, precum si prin Sistemul electronic national de plata online a taxelor si impozitelor utilizand cardul bancar.
Nota: Puteti consulta documentul in varianta transmisa spre promulgare AICI. In perioada urmatoare veti putea consulta, in sectiunea noastra de Legislatie, si forma publicata in Monitorul Oficial.
Comentarii articol (30)