Conform regulilor introduse la jumatatea anului 2012, toate cheltuielile direct atribuibile vehiculelor rutiere motorizate (cu o masa totala maxima autorizata mai mica de 3.500 kg si cu mai putin de 9 scaune de pasageri) care nu sunt utilizate exclusiv in scopul activitatii economice, fac obiectul unor limitari speciale ale dreptului de deducere fiscala atat la nivelul TVA, cat si la nivelul impozitului pe profit/venit.
Practic, agentii economici care utilizeaza atutoturisme precum cele descrise mai sus si care nu sunt utilizate exclusiv in interesul activitatii economice au obligatia de a deduce doar 50% din valoarea cheltuielilor direct atribuibile autoturismelor respective si doar 50% din valoarea TVA aferenta acestor cheltuieli.
Prin cheltuieli cu autoturismele se intelege orice cheltuieli direct atribuibile unui vehicul, cum sunt cheltuielile de reparatii, de intretinere, cheltuielile cu lubrifianti, cu piese de schimb, cheltuielile cu combustibilul utilizat pentru functionarea vehiculului
Avand in vedere ca justificarea utilizarii unui autoturism in mod exclusiv in interesul activitatii economice necesita intocmirea unor documente justificative aditionale, cum ar fi foaia de parcurs, multi dintre agentii economici, indiferent de forma de organizare a afacerii (firme, PFA, etc.) au ales sa isi asume costul de 50% si sa nu intocmeasca foi de parcurs, fie din dorinta reducerii birocratiei, fie din dorinta simplificarii obligatiilor de conformare fiscala.
Totusi, odata cu aceasta practica, operatorii economici se supun unui risc fiscal.
Unde este pericolul?
O firma care aplica acest regim de deducere limitata pentru cheltuielile cu autoturismele admite in mod tacit ca vehiculele respective sunt folosite atat in interesul activitatii economice, cat si in interes personal, asa cum reiese de altfel chiar din textul de lege.
Art. 21 alin. (4) lit. t) din Codul fiscal
Urmatoarele cheltuieli nu sunt deductibile:
(...)
t) 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv in scopul activitatii economice, cu o masa totala maxima autorizata care sa nu depaseasca 3.500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, aflate in proprietatea sau in folosinta contribuabilului.
Art. 145^1 din Codul fiscal
(....) se limiteaza la 50% dreptul de deducere a taxei aferente cumpararii, achizitiei intracomunitare, importului, inchirierii sau leasingului de vehicule rutiere motorizate si a taxei aferente cheltuielilor legate de vehiculele aflate in proprietatea sau in folosinta persoanei impozabile, in cazul in care vehiculele nu sunt utilizate exclusiv in scopul activitatii economice.
Astfel, daca din punct de vedere al TVA1, constatam ca pentru autoturismele pentru care se aplica regimul de deductibilitate limitata de 50% s-a introdus o exceptie conform careia utilizarea in scop personal nu reprezinta o prestare de servicii catre sine si astfel nu apare obligatia ca agentul economic sa colecteze si sa plateasca TVA pentru utilizarea in scop personal, din punct de vedere al impozitarii directe constatam ca, la nivelul impozitului pe salarii, nu exista o exceptie similara.
In acest sens, conform prevederilor Codului fiscal2, utilizarea oricarui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, in scop personal (cu exceptia deplasarii pe distanta dus-intors de la domiciliu la locul de munca) reprezinta avantaj in natura si se impoziteaza ca atare (impozit pe salarii + contributii sociale).
Asadar, constatam ca, din punct de vedere al salariatului, utilizarea autoturismului in interes personal se impoziteaza ca avantaj in natura. In acelasi timp, constatam ca, desi avantajul in natura este impozabil la nivelul salariatului, la nivelul angajatorului cheltuiala ramane in continuare nedeductibila in procent de 50%, caracterul fiscal al acesteia fiind stabilit in mod expres de prevederile Codului fiscal3.
Apare astfel prima problema si anume dubla impunere a aceluiasi venit.
O a doua problema se refera la aspectul procedural si anume calculul valorii avantajului in natura in contextul in care contribuabilul nu intocmeste o foaie de parcurs.
Legea fiscala permite contribuabililor sa nu intocmeasca foaie de parcurs in contextul in care se aplica regimul de deductibilitate limitata, insa in acest caz devin inaplicabile normele de aplicare a Codului fiscal4 care detaliaza modul in care se calculeaza contravaloarea avantajului.
In concluzie, necorelarea textelor de lege aferente diferitelor tipuri de impozite poate conduce la dubla impunere, iar de cele mai multe ori practica inspectiilor fiscale ne-a aratat faptul ca, in Romania, autoritatea fiscala urmareste in principal litera legii si mai putin spiritul acesteia, iar inspectiile fiscale se concentreaza prioritar pe aspecte de forma si mai putin pe aspecte de fond.
Drept urmare, astfel de situatii, pentru care de multe ori nu exista o logica si o corelare fiscala, ajung sa se materializeze tot in defavoarea contribuabililor. Desi poate la momentul actual o astfel de abordare nu reprezinta o cutuma in randul inspectorilor fiscali, exista probabilitatea ca in viitor sa intalnim din ce in ce mai des astfel de situatii.
Din pacate, in contextul in care legislatia fiscala se modifica extrem de frecvent si de cele mai multe ori intr-un timp foarte scurt, se intampla deseori ca textele de lege sa apara necorelate, iar aspecte ale legislatiei fiscale sa devina neclare sau chiar conflictuale si inaplicabile.
_
1Art. 129 alin. (4) lit. a) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal
2 Art. 55 alin. (3) lit. a) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal
3 Art. 21 alin. (4) lit. t) din Codul fiscal
4Pct. 76 din HG 44/2004 privind Normele de aplicare a Titlului III din Codul fiscal
Sursa imaginii care ilustreaza acest articol.