Persoanele juridice trebuie sa-si depuna situatia financiara anuala pana vineri, 30 mai, potrivit Ordinului MFP nr. 79/2014. Mai exact, ele trebuie sa indeplineasca aceasta obligatie la 150 de zile de la data la care se incheie exercitiul financiar, respectiv 31 decembrie 2013.
In aceasta situatie se afla societatile comerciale, societatile sau companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice care au patrimoniu, dupa cum se precizeaza in articolul 28 din Legea contabilitatii nr. 82/1991.
In plus, ele trebuie sa indeplineasca obligatia de a intocmi situatiile financiare anuale, chiar si in situatia fuziunii, divizarii sau lichidarii.
De asemenea, trebuie sa indeplineasca obligativitatea si subunitatile din Romania, care apartin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul in strainatate, cu exceptia subunitatilor deschise in Romania de societati rezidente in state apartinand Spatiului Economic European.
Persoanele juridice al caror exercitiu financiar coincide cu anul calendaristic trebuie sa intocmeasca si sa depuna situatii financiare anuale incheiate la 31 decembrie, potrivit Reglementarilor contabile conforme cu Directiva a patra a Comunitatilor Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, conform Ordinului MFP nr. 79/2014.
In plus, trebuie sa-si depuna situatia financiara pentru anul trecut, pana la 30 mai, si societatile care au optat pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic, se mentioneaza in Ordinul MFP nr. 79/2014. Astfel, ele intocmesc raportari contabile anuale la 31 decembrie distinct de situatiile financiare incheiate la data aleasa pentru propriul an financiar.
Atentie! Persoanele juridice fara scop patrimonial au avut obligatia sa-si depuna situatiile financiare pentru 2013 pana pe 30 aprilie, dupa cum ati putut citi recent intr-un articol publicat de AvocatNet.ro. Printre aceste persoane se numara:
- asociatiile,
- fundatiile sau alte organizatii de acest fel,
- partidele politice,
- patronatele,
- organizatiile sindicale,
- subunitatile fara personalitate juridica, dar cu sediul in strainatate, ale unor firme si ale unor institutii publice din Romania,
- subunitatile fara personalitate juridica din Romania care apartin unor persoane juridice cu sediul in strainatate,
- cultele religioase,
- altele asemenea organizatii, care sunt infiintate in baza unor legi speciale.
Situatiile financiare depind de marimea societatilor
Situatiile financiare anuale vor fi diferite in functie de marimea entitatilor, conform Ordinului MFP nr. 79/2014.
Mai exact, pentru a determina marimea entitatilor, se folosesc urmatoarele trei criterii:
- total active - 3,65 de milioane de euro,
- cifra de afaceri neta - 7,3 milioane de euro,
- numar mediu salariati - 50.
In plus, incadrarea in criteriile de marime se efectueaza la sfarsitul exercitiului financiar, pe baza indicatorilor determinati din situatiile financiare anuale la 31 decembrie aferente exercitiului financiar precedent, respectiv 2012, se mai scrie in Ordinul MFP ianuarie. De asemenea, pentru incadrarea in criteriile de marime se iau in calcul indicatorii determinati pe baza datelor din contabilitate si a balantei de verificare incheiate pentru sfarsitul exercitiului financiar curent, utilizandu-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei, valabil la data incheierii exercitiului financiar.
Potrivit Ordinului MFP din ianuarie, daca nu depasesc limitele a doua dintre cele 3 criterii de marime mentionate, la data bilantului, entitatile intocmesc situatiile financiare anuale prescurtate, care cuprind:
- bilant prescurtat (cod 10);
- cont de profit si pierdere (cod 20);
- note explicative la situatiile financiare anuale prescurtate.
Finantele mai precizeaza in Ordinul din ianuarie ca entitatile care nu depasesc limitele a doua dintre criteriile de marime pot intocmi, optional, si situatia modificarilor capitalului propriu si/sau situatia fluxurilor de numerar.
In cazul societatilor care depasesc limitele a doua dintre cele 3 criterii de marime mentionate, la data bilantului, situatiile financiare intocmite cuprind:
- bilant (cod 10);
- cont de profit si pierdere (cod 20);
- situatia modificarilor capitalului propriu;
- situatia fluxurilor de numerar;
- note explicative la situatiile financiare anuale.
In ambele cazuri, atat pentru firmele care depasesc doua dintre cele trei criterii mentionate, cat si pentru cele care nu le depasesc, documentele din situatiile financiare vor fi insotite de formularul "Date informative" (cod 30) si formularul "Situatia activelor imobilizate" (cod 40).
De asemenea, situatiile financiare anuale trebuie sa fie insotite, la fel ca pana acum, de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, dupa caz, si de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.
In plus, indiferent de marimea entitatilor, toate situatiile financiare anuale incheiate la 31 decembrie trebuie semnate de persoanele abilitate potrivit legii si de catre administratorul sau persoana care gestioneaza entitatea.
Totodata, situatiile financiare anuale vor fi insotite si de o declaratie scrisa a administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii unitatii respective prin care isi asuma raspunderea pentru intocmirea situatiilor financiare anuale si confirma ca:
- politicile contabile utilizate la intocmirea situatiilor financiare anuale sunt in conformitate cu reglementarile contabile aplicabile;
- situatiile financiare anuale ofera o imagine fidela a pozitiei financiare, performantei financiare si a celorlalte informatii referitoare la activitatea desfasurata;
- persoana juridica isi desfasoara activitatea in conditii de continuitate.
Unele firme pot depune situatii financiare simplificate
Potrivit Ordinului MFP nr. 79/2014, firmele care in exercitiul financiar precedent au avut o cifra de afaceri neta sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro si totalul activelor sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro pot opta pentru un sistem simplificat de contabilitate.
Mai exact, societatile care indeplinesc cumulativ aceste doua criterii de marime vor intocmi situatii financiare anuale simplificate care cuprind:
- bilant simplificat (cod 10),
- cont de profit si pierdere simplificat (cod 20).
In plus, situatiile financiare vor fi insotite de formularul "Date informative" (cod 30) si formularul "Situatia activelor imobilizate" (cod 40).
Sistemul simplificat de contabilitate a fost aprobat prin Ordinul MFP nr. 2239/2011.
Conform prevederilor emise de MFP, situatiile financiare anuale simplificate se intocmesc in lei si trebuie insotite si de o declaratie scrisa de asumare a raspunderii persoanei pentru intocmirea acestora in conformitate cu sistemul simplificat de contabilitate.
In plus, situatiile financiare anuale simplificate vor fi insotite de raportul administratorilor la a carui elaborare se aplica prevederile Sectiunii 10 "Continutul raportului administratorilor" din Reglementarile contabile conforme cu Directiva a patra a Comunitatilor Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009, se mai scrie in actul normativ.
De asemenea, situatiile simplificate trebuie semnate de persoanele care organizeaza si conduc contabilitatea entitatilor, precum si de administratorul sau persoana care gestioneaza entitatea.
In plus, actul normativ din ianuarie mentioneaza ca sistemul simplificat de contabilitate este optional. Astfel, entitatile care indeplinesc criteriile de marime necesare, dar nu aplica sistemul simplificat, vor depune situatiile financiare conform Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009.
De asemenea, MFP stabileste ca entitatile nou-infiintate pot intocmi pentru primul exercitiu financiar de raportare situatii financiare anuale prescurtate sau situatii financiare anuale cu 5 componente, reglementare care exista si pana acum.
"Pentru al doilea exercitiu financiar de raportare, aceste entitati analizeaza indicatorii determinati din situatiile financiare anuale ale exercitiului financiar precedent si indicatorii determinati pe baza datelor din contabilitate si a balantei de verificare incheiate la sfarsitul exercitiului financiar curent, intocmind situatii financiare anuale in functie de criteriile de marime inregistrate", se subliniaza in Ordinul MFP nr. 79/2014.
Atentie! Societatile care nu au avut activitate de la constituire pana la 31 decembrie 2013 nu intocmesc situatii financiare anuale sau situatii financiare anuale simplificate. Cu toate acestea, ele au avut obligatia sa depuna la Fisc, pana pe 2 martie 2014, o declaratie pe propria raspundere a persoanei care are obligatia gestionarii entitatii. Aceasta declaratie trebuia sa cuprinda toate datele de identificare a entitatii, respectiv urmatoarele: denumirea completa (conform certificatului de inmatriculare); adresa si numarul de telefon; numarul de inregistrare la registrul comertului; codul unic de inregistrare; capitalul social.
Unde se depun bilanturile?
Situatiile financiare anuale astfel intocmite, dupa reglementarile de mai sus, trebuie depuse la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice.
In plus, si in 2014, la fel ca anul trecut, situatiile financiare anuale pot fi depuse electronic. Astfel, in ordinul publicat de Finante in ianuarie se precizeaza ca situatiile anuale la 31 decembrie se pot depune la registratura unitatilor teritoriale ale MFP sau la oficiile postale, prin scrisori cu valoare declarata, si pe portalul www.e-guvernare.ro, avand atasata o semnatura electronica extinsa.
Concret, pentru depunerea situatiilor financiare anuale, in format hartie si in format electronic, sau numai in forma electronica, contribuabilii trebuie sa foloseasca programul de asistenta pus la dispozitie gratuit de catre Ministerul Finantelor Publice, pe site-ul ANAF, prin care se genereaza un fisier de tip PDF, avand atasat un fisier xml, care contine datele de identificare a contribuabilului, precum si un fisier cu extensia zip.
"Fisierul cu extensia zip va contine situatiile financiare anuale si documentele cerute de lege, asa cum acestea sunt intocmite de societatile comerciale si scanate, alb-negru, lizibil si cu o rezolutie care sa permita incadrarea in limita a 9,5 MB a fisierului PDF, la care este atasat fisierul zip", se precizeaza in Ordinul MFP nr. 79/2014.
Programul de asistenta de pe site-ul ANAF il gasiti aici.
Amenzile pentru intarziere pot ajunge pana la 4500 de lei
Nerespectarea reglementarilor emise de MFP cu privire la intocmirea, semnarea si depunerea in termenul legal la unitatile teritorial fiscale a situatiilor financiare anuale constituie contraventie, fiind sanctionata cu amenda cuprinsa intre:
- 300 si 1000 de lei, daca perioada de intarziere este cuprinsa intre 1 si 15 zile lucratoare;
- 1000 si 3000 de lei, daca perioada de intarziere este cuprinsa intre 16 si 30 de zile lucratoare;
- pana la 4500 de lei, dar nu mai putin de 1500 de lei, daca perioada de intarziere depaseste 30 de zile lucratoare.
De asemenea, pentru neintocmirea si nesemnarea situatiilor financiare anuale, amenda variaza intre 2000 si 3000 de lei.