Dosar nr. 3/2015
Iulia Cristina Tarcea - vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului
Lavinia Curelea - presedintele Sectiei I civile
Roxana Popa - presedintele delegat al Sectiei a II-a civile
Ionel Barba - presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal
Mirela Sorina Popescu - presedintele Sectiei penale
Liliana Visan - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Zoita Milasan-judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Viorica Trestianu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Simona Camelia Marcu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Carmen Magdalena Frumuselu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Gabriela Elena Bogasiu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Eugenia Ion - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Emanuel Albu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Iuliana Riciu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Eugenia Marin - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal, judecator-raportor
Niculae Manigutiu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal, judecator-raportor
Dana Iarina Vartires - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Viorica Iancu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Carmen Sirbu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal, judecator-raportor
Lavinia Dascalu - judecator la Sectia I civila
Carmen Georgeta Negrila - judecator la Sectia I civila
Nela Petrisor - judecator la Sectia a II-a civila
Minodora Condoiu - judecator la Sectia a II-a civila
Geanina Cristina Arghir - judecator la Sectia penala
Rodica Aida Popa - judecator la Sectia penala
Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 3/2015 este legal constituit, conform dispozitiilor art. 516 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (Codul de procedura civila), si ale art. 27^1 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare. Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Avocatul Poporului este reprezentat de doamna consilier Ecaterina Mirea.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror-sef adjunct Antonia Eleonora Constantin. La sedinta de judecata participa magistratul-asistent-sef Bogdan Georgescu. Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind legalitatea hotararilor adoptate de consiliile locale in vederea reglementarii procedurii privind ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar, constatarea si aplicarea contraventiilor prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Dupa prezentarea referatului cauzei de catre magistratul-asistent, presedintele completului acorda cuvantul reprezentantilor Avocatului Poporului si procurorului general. Reprezentantul Avocatului Poporului solicita admiterea recursului in interesul legii, astfel cum a fost formulat, si expune argumentele cuprinse in sesizarea adresata Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pune concluzii de admitere a recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor legale, expunand argumentele cuprinse in punctul de vedere depus la dosar.
Presedintele completului, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, constatand ca nu sunt intrebari de formulat din partea membrilor completului, declara dezbaterile inchise, iar completul de judecata ramane in pronuntare asupra recursului in interesul legii.
INALTA CURTE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitara
Prin recursul in interesul legii, formulat in temeiul art. 514 din Codul de procedura civila, Avocatul Poporului a solicitat Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemei de drept, care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti, privind legalitatea hotararilor adoptate de consiliile locale in vederea reglementarii procedurii privind ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar, constatarea si aplicarea contraventiilor prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002).
2. Examenul jurisprudential
Prin recursul in interesul legii se arata ca, in practica judiciara, nu exista un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept mentionata la pct. 1, fiind atasate hotarari judecatoresti definitive, in sensul art. 515 din Codul de procedura civila.
3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
3.1. Intr-o orientare jurisprudentiala majoritara, instantele au apreciat ca hotararile consiliilor locale adoptate in vederea reglementarii procedurii privind ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar, constatarea si aplicarea contraventiilor in domeniul circulatiei rutiere, domeniu reglementat de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, sunt lovite de nulitate absoluta, fiind adoptate cu depasirea competentei ce revine consiliilor locale si fiind contrare prevederilor actelor normative cu forta juridica superioara. Aceasta orientare jurisprudentiala se intemeiaza pe argumentele aratate in continuare. Principiul legalitatii este exprimat si prin interdictia ca, prin acte normative care apartin sferei secundum legem, sa se modifice sfera legislatiei primare prin completari, omisiuni sau restrictii. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, reglementare speciala, continand norme specifice obiectului sau de reglementare, se completeaza, conform art. 109 alin. (9), in ceea ce priveste constatarea contraventiilor, cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare (Ordonanta Guvernului nr. 2/2001). Prin Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, care constituie dreptul comun in materie contraventionala, se prevede, in cuprinsul art. 2 alin. (1), ca „Prin legi, ordonante sau hotarari ale Guvernului se pot stabili si sanctiona contraventii in toate domeniile de activitate”, iar, in cuprinsul alin. (2) al aceluiasi articol, se prevede in mod expres ca „Prin hotarari ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene se stabilesc si se sanctioneaza contraventii in toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atributii prin lege, in masura in care in domeniile respective nu sunt stabilite contraventii prin legi, ordonante sau hotarari ale Guvernului”. In esenta, instantele au retinut ca, atat timp cat Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.391/2006 (Regulamentul aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.391/2006), nu reglementeaza o procedura de ridicare a autovehiculelor oprite/stationate neregulamentar, a reglementa aceasta procedura printr-o hotarare de consiliu local ar insemna, pe de-o parte, a nerespecta dispozitiile legale in materie de competenta si, pe de alta parte, a adauga la prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, in conditiile in care hotararile consiliului local nu pot adauga sau completa dispozitiile unui act juridic normativ cu forta juridica superioara.
3.2. Intr-o alta orientare de jurisprudenta, instantele au avut o abordare diferita, retinand ca, potrivit art. 64 coroborat cu art. 97 si art. 128 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, legiuitorul a conferit administratiilor locale competenta in executarea masurii tehnico-administrative a ridicarii, transportului si depozitarii masinilor stationate neregulamentar, politia rutiera neavand capacitatea tehnica pentru realizarea acestei masuri tehnico-administrative. In acest sens, instantele au apreciat ca posibilitatea reglementarii procedurii ridicarii vehiculelor stationate neregulamentar prin acte administrative cu caracter normativ emise de autoritatile publice locale rezulta din interpretarea dispozitiilor art. 64 alin. (3) si art. 97 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 si tinand seama de faptul ca regulamentul in cazul specific al ridicarii vehiculelor stationate neregulamentar poate fi adoptat si prin alte acte normative decat prin hotarare a Guvernului, iar, in cazul de fata, este vorba despre un act al autoritatilor publice locale. Aceste instante au apreciat ca, pentru reglementarea procedurii ridicarii vehiculelor stationate neregulamentar, dispozitiile art. 64 alin. (3) si art. 97 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 nu fac trimitere expresa la Regulamentul de aplicare a ordonantei de urgenta, iar Hotararea Guvernului nr. 1.391/2006 nu cuprinde dispozitii cu privire la modul in care se executa masura ridicarii vehiculelor. De asemenea, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, care reprezinta norma generala superioara privind masura tehnico-administrativa a ridicarii vehiculelor, nu exclude competenta autoritatilor publice locale de a emite regulamente, in mod descentralizat, cu privire la activitatea de deblocare si fluidizare a traficului rutier, prin „regulament” intelegandu-se orice act administrativ care cuprinde norme de executare a legii, iar nu doar Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002. Totodata, instantele au apreciat ca autoritatile publice au o abilitare generala de a emite acte administrative, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii. In mod logic, in baza acestei competente generale, autoritatile publice pot emite astfel de acte administrative, pentru reglementarea detaliata a modului de indeplinire a atributiilor lor, chiar daca o autoritate ierarhic superioara a emis (in baza unei abilitari speciale) un act administrativ de reglementare generala a aceluiasi domeniu, existand, insa, obligatia de respectare a principiului fortei juridice superioare a actului emis de autoritatea ierarhic superioara. A fortiori, autoritatile publice pot emite astfel de acte administrative, pentru reglementarea detaliata a modului de indeplinire a atributiilor lor prevazute de lege, chiar daca o autoritate superioara ierarhic nu a emis un act administrativ de reglementare generala a domeniului, desi avea o abilitare speciala in acest sens.
4. Opinia Avocatului Poporului
Avocatul Poporului si-a exprimat opinia in sensul ca hotararile consiliilor locale adoptate in vederea reglementarii procedurii privind ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar depasesc competenta ce revine consiliilor locale in aceasta materie, fiind contrare prevederilor actelor normative cu forta juridica superioara, pentru argumentele aratate in continuare. In esenta, se arata ca masura ridicarii vehiculelor stationate neregulamentar este prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, care contine dispozitii cu caracter general in aceasta materie. In raport cu prevederile art. 64 si art. 134 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 si in conditiile in care Regulamentul aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.391/2006 nu cuprinde dispozitii cu privire la procedura in care se executa masura ridicarii autovehiculelor stationate neregulamentar, la nivelul autoritatilor administratiei publice locale au fost adoptate o serie de acte cu caracter normativ prin care a fost reglementata in detaliu procedura ridicarii vehiculelor stationate neregulamentar, instituind astfel o competenta in favoarea unui serviciu public subordonat care apartine in egala masura si politiei rutiere, dar si politiei locale. Imprejurarea ca prin Regulamentul aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.391/2006 nu este reglementata aceasta procedura de aplicare a masurilor de ridicare, transport si depozitare a vehiculelor stationate neregulamentar nu poate fi interpretata extensiv drept o omisiune a legiuitorului ce ar putea fi indreptata prin vointa unilaterala a autoritatii deliberative locale si in niciun caz nu poate justifica demersul autoritatii locale de a adopta reglementari intr-un domeniu rezervat, prin lege, competentei de reglementare ce apartine Guvernului Romaniei. Posibilitatea autoritatilor administratiei publice locale de a stabili reglementari privind regimul de stationare si parcare pentru diferite categorii de vehicule, prevazuta de art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, nu echivaleaza cu competenta de a stabili si regimul aplicabil masurilor tehnico-administrative ce au ca obiect vehiculele oprite sau stationate neregulamentar pe partea carosabila, in conditiile in care insusi actul normativ cadru privind circulatia pe drumurile publice subordoneaza procedura efectuarii acestor masuri tehnico-administrative regulamentului prevazut de art. 64 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, care se aproba prin hotarare a Guvernului. Sub acest aspect este evident ca, ori de cate ori in cuprinsul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 apare denumirea generica de „regulament”, dispozitiile respective trebuie sa fie interpretate in sensul trimiterii la Regulamentul de aplicare a ordonantei de urgenta aprobat prin hotarare a Guvernului. Din aceasta perspectiva se considera ca actele normative de reglementare secundara, in speta hotararile adoptate de consiliile locale in vederea reglementarii procedurii de ridicare a vehiculelor stationate neregulamentar, nu indeplinesc conditiile expres prevazute de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
5. Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a formulat un punct de vedere, in care a aratat faptul ca, din examinarea sesizarii formulate de Avocatul Poporului si a hotararilor judecatoresti anexate pentru exemplificarea caracterului neunitar al practicii judiciare, se observa ca problema de drept asupra careia instanta suprema ar urma sa statueze, cu efect obligatoriu pentru viitor, vizeaza stabilirea legalitatii hotararilor consiliilor locale prin care au fost aprobate regulamente privind procedura de ridicare, transport, depozitare si restituire a vehiculelor stationate sau oprite neregulamentar pe drumurile publice din perspectiva competentei autoritatilor administratiei publice locale de reglementare in aceasta materie. In consecinta, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a exprimat punctul de vedere in sensul ca prima orientare jurisprudentiala este in litera si in spiritul legii si s-a considerat ca, in interpretarea dispozitiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) si art. 135 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 raportate la dispozitiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) si alin. (6) lit.a) pct. 13 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 215/2001), si ale art. 21 lit. b) si art. 24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizarii nr. 195/2006, procedura de aplicare a masurii tehnico-administrative constand in ridicarea vehiculelor stationate/oprite neregulamentar, prevazuta de art. 64 si art. 97 alin. (1) lit. d) si alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementata prin hotarari ale consiliilor locale.
6. Raportul asupra recursului in interesul legii
Prin raportul asupra recursului in interesul legii, intocmit de judecatorii-raportori, sunt propuse solutia de admitere a recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii in sensul ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 128 alin. (1) lit.d), art. 134 alin. (2) si art. 135 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 raportate la dispozitiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) si alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea nr. 215/2001 si ale art. 21 lit. b) si art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizarii nr. 195/2006, procedura de aplicare a masurii tehnico-administrative constand in ridicarea vehiculelor stationate/oprite neregulamentar, prevazuta de art. 64 si art. 97 alin. (1) lit. d) si alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementata prin hotarari ale consiliilor locale.
7. Inalta Curte
7.1. Precizari prealabile
In raport cu sesizarea formulata de Avocatul Poporului, Inalta Curte constata ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate, prevazute de art. 515 din Codul de procedura civila, in sensul ca problema de drept ce formeaza obiectul judecatii a fost solutionata in mod diferit de instantele judecatoresti, asa cum rezulta din hotararile judecatoresti definitive anexate sesizarii. Ca o chestiune prealabila, se constata ca, desi Avocatul Poporului a sesizat Inalta Curte cu solutionarea unui recurs in interesul legii, in actul de sesizare nu au fost indicate expres textele care au fost interpretate diferit de catre instantele judecatoresti. Insa, din motivarea sesizarii se deduce ca aceasta vizeaza modul de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) si art. 135 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 raportate la dispozitiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) si alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea nr. 215/2001 si ale art. 21 lit. b) si art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizarii nr. 195/2006, precum si cele ale art. 64 si art. 97 alin. (1) lit. d) si alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, asa cum s-a precizat in punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
7.2. Cadrul legislativ aplicabil
Dispozitii cuprinse in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002:
- art. 97 alin. (1) lit. d) si alin. (6) din cap. VII „Raspunderea contraventionala”: „Art. 97. - (1) In cazurile prevazute in prezenta ordonanta de urgenta, politistul rutier dispune si una din urmatoarele masuri tehnico-administrative: [ ]
d) ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar. [ ] (6) Procedura aplicarii masurilor tehnico-administrative se stabileste prin regulament.”1
- art. 64 din cap. V „Reguli de circulatie”, sectiunea a 2-a „Reguli pentru circulatia vehiculelor”, §10 „Oprirea, stationarea si parcarea”: „Art. 64. -
(1) Politia rutiera poate dispune ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila. Ridicarea si depozitarea vehiculelor in locuri special amenajate se realizeaza de catre administratiile publice locale sau de catre administratorul drumului public, dupa caz.
(2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul si depozitarea vehiculului stationat neregulamentar se suporta de catre detinatorul acestuia.
(3) Ridicarea vehiculelor dispusa de politia rutiera in conditiile prevazute la alin. (1) se realizeaza potrivit procedurii prevazute in regulament.”;2
- art. 128: „Art. 128. - (1) Autoritatile administratiei publice locale au urmatoarele atributii:
a) iau masuri pentru mentinerea permanenta in stare tehnica buna a drumurilor pe care le administreaza, precum si pentru iluminarea corespunzatoare a acestora, conform legii;
b) iau masuri pentru instalarea, aplicarea si intretinerea mijloacelor de semnalizare rutiera si a echipamentelor destinate sigurantei circulatiei, conform standardelor in vigoare, tinand evidenta acestora;
c) intocmesc si actualizeaza planurile de organizare a circulatiei pentru localitatile urbane si iau masuri pentru realizarea lucrarilor ce se impun in vederea asigurarii fluentei si sigurantei traficului, precum si a reducerii nivelurilor de emisii poluante, cu avizul politiei rutiere;
d) stabilesc reglementari referitoare la regimul de acces si circulatie, stationare si parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul politiei rutiere;
e) iau masuri pentru amenajarea de trotuare si drumuri laterale pentru circulatia pietonilor, vehiculelor cu tractiune animala, a tractoarelor agricole sau forestiere, de piste pentru biciclete, precum si de benzi destinate exclusiv transportului public de persoane pe drumurile pe care le administreaza, cu avizul politiei rutiere;
f) inregistreaza si tin evidenta vehiculelor nesupuse inmatricularii;
g) iau masuri pentru ridicarea si depozitarea, in spatii special amenajate, a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor sau subansamblurilor acestora, devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau parasite pe domeniul public;
h) iau masuri pentru asigurarea spatiului si depozitarii vehiculelor cu tractiune animala, depistate circuland pe drumurile publice pe care le este interzis accesul;
i) sprijina activitatile organizate de Ministerul Educatiei si Cercetarii si de Ministerul Administratiei si Internelor pentru educatia rutiera a elevilor.
(2) Proiectele de sistematizare a localitatilor, de reglementare a circulatiei, precum si a drumurilor publice din interiorul si din afara acestora, elaborate de autoritatile publice locale, vor fi avizate de seful politiei rutiere a judetului, municipiului Bucuresti sau, dupa caz, al politiei rutiere din Inspectoratul General al Politiei Romane.”;
- art. 134 alin. (2): „(2) In termen de 30 de zile de la data publicarii Ministerul Administratiei si Internelor va elabora regulamentul de aplicare a prezentei ordonante de urgenta, care se aproba prin hotarare a Guvernului.”;
- art. 135: „Art. 135. - In termen de 90 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta, la propunerea Ministerului Administratiei si Internelor, Guvernul va emite hotararea de modificare si completare a Hotararii Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, denumit regulament in cuprinsul prezentei ordonante de urgenta, care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.”
Dispozitii cuprinse in Legea nr. 215/2001, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificarile si completarile ulterioare: „Art. 3. - (1) Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, in conditiile legii.”; „Art. 5. - (1) Autoritatile administratiei publice locale exercita, in conditiile legii, competente exclusive, competente partajate si competente delegate.
(2) Autonomia locala confera autoritatilor administratiei publice locale dreptul ca, in limitele legii, sa aiba initiative in toate domeniile, cu exceptia celor care sunt date in mod expres in competenta altor autoritati publice.”; „Art. 36. - (1) Consiliul local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati ale administratiei publice locale sau centrale.
(2) Consiliul local exercita urmatoarele categorii de atributii: [ ]
d) atributii privind gestionarea serviciilor furnizate catre cetateni; [ ] (6) In exercitarea atributiilor prevazute la alin. (2) lit. d), consiliul local: a) asigura, potrivit competentelor sale si in conditiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: [...] 13. podurile si drumurile publice;”.
Dispozitii cuprinse in Legea-cadru a descentralizarii nr. 195/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, ParteaI, nr. 453 din 25 iunie 2006: „Art. 21. - Autoritatile administratiei publice locale de la nivelul comunelor si oraselor exercita competente exclusive privind: a) administrarea domeniului public si privat al comunei sau orasului; b) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local;”; „Art. 24. - Autoritatile administratiei publice locale de la nivelul comunelor si oraselor exercita competente partajate cu autoritatile administratiei publice centrale privind: [...] d) ordinea si siguranta publica;”.
Dispozitii cuprinse in Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificarile si completarile ulterioare: „Ierarhia actelor normative
Art. 4. - (1) Actele normative se elaboreaza in functie de ierarhia lor, de categoria acestora si de autoritatea publica competenta sa le adopte.
(2) Categoriile de acte normative si normele de competenta privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constitutia Romaniei, republicata, si prin celelalte legi.
(3) Actele normative date in executarea legilor, ordonantelor sau a hotararilor Guvernului se emit in limitele si potrivit normelor care le ordona.”; „Obiectul de reglementare.
Art. 80. - Actele normative ale autoritatilor administratiei publice locale se adopta ori se emit pentru reglementarea unor activitati de interes local, in limitele stabilite prin Constitutie si prin lege si numai in domeniile in care acestea au atributii legale.”; „Subordonarea fata de actele de nivel superior
Art. 81. - (1) La elaborarea proiectelor de hotarari, ordine sau dispozitii se va avea in vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotararilor si ordonantelor Guvernului si altor acte de nivel superior.
(2) Reglementarile cuprinse in hotararile consiliilor locale si ale consiliilor judetene, precum si cele cuprinse in ordinele prefectilor sau in dispozitiile primarilor nu pot contraveni Constitutiei Romaniei si reglementarilor din actele normative de nivel superior.”
7.3. Decizii ale Curtii Constitutionale
Exista o jurisprudenta a Curtii Constitutionale in legatura cu neconstitutionalitatea art. 64 si 97 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, dar, cu referire la problema analizata, ar fi relevante Decizia nr. 158 din 8 februarie 2011, Decizia nr. 1.443 din 3 noiembrie 2011, Decizia nr. 714 din 5 iulie 2012 si Decizia nr. 292 din 22 mai 2014. In considerentele Deciziei nr. 158 din 8 februarie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 264 din 14 aprilie 2011, prin care a fost respinsa, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, Curtea Constitutionala a retinut urmatoarele: „Curtea constata ca textul de lege criticat reglementeaza o masura tehnico-administrativa menita sa asigure desfasurarea circulatiei pe drumurile publice in conditii de siguranta, prin indepartarea de pe spatiul rezervat circulatiei rutiere a autovehiculelor stationate in acea zona in pofida regulilor stabilite prin lege privind oprirea si stationarea acestora. Instituirea posibilitatii, iar nu a obligatiei agentului politiei rutiere de a aplica aceasta masura, nu confera normei criticate un caracter discriminatoriu, luarea masurii in cauza implicand in mod necesar o apreciere cu privire la circumstantele reale ale faptei constand in stationarea neregulamentara pe partea carosabila. Cat priveste aspectele referitoare la modul de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale criticate de catre agentii Politiei rutiere, acestea nu intra in competenta de solutionare a Curtii Constitutionale, ci a instantelor judecatoresti, carora persoana nemultumita li se poate adresa pe calea plangerii impotriva procesului-verbal de contraventie prin care s-a dispus aplicarea masurii reglementate de aceste dispozitii.” In considerentele Deciziei nr. 1.443 din 3 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, prin care a fost respinsa, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. (1) si art. 97 alin. (1) lit. d) raportate la cele ale art. 97 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, Curtea Constitutionala a retinut urmatoarele: „Art. 64 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 reglementeaza o «masura tehnico-administrativa menita sa asigure desfasurarea circulatiei pe drumurile publice in conditii de siguranta, prin indepartarea de pe spatiul rezervat circulatiei rutiere a autovehiculelor stationate in acea zona in pofida regulilor stabilite prin lege privind oprirea si stationarea acestora».”
In considerentele Deciziei nr. 714 din 5 iulie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 609 din 24 august 2012, prin care a fost respinsa, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, Curtea Constitutionala a retinut urmatoarele: „Textele criticate reglementeaza o masura tehnico-administrativa menita sa asigure desfasurarea circulatiei pe drumurile publice in conditii de siguranta, prin indepartarea de pe spatiul rezervat circulatiei rutiere a autovehiculelor stationate in acea zona in pofida regulilor stabilite prin lege privind oprirea si stationarea acestora.” In considerentele Deciziei nr. 292 din 22 mai 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 459 din 24 iunie 2014, prin care a fost respinsa, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64, art. 96 alin. (4), art. 97 alin. (1) lit. d) si alin. (6), art. 100 alin. (2) si art. 108 alin. (1) lit.b) pct. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 si ale art. I pct. 33 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, Curtea Constitutionala a retinut urmatoarele: „Prevederile legale criticate reglementeaza posibilitatea politiei rutiere de a dispune ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila, avand dreptul de a constata contraventii si de a aplica sanctiuni pentru incalcarea normelor legale privind oprirea, stationarea, parcarea autovehiculelor si accesul interzis. Partea carosabila reprezinta portiunea din platforma drumului destinata circulatiei vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe parti carosabile complet separate una de cealalta printr-o zona despartitoare sau prin diferenta de nivel, astfel cum rezulta din prevederile art. 6 pct. 23 din ordonanta de urgenta. In ceea ce priveste inlaturarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila, Curtea a constatat ca sintagma «constituie un obstacol pentru circulatia publica» se regasea, de altfel, in forma initiala a ordonantei de urgenta, dar nu a fost pastrata in prezent. Acest aspect tine de optiunea si politica legiuitorului in ceea ce priveste stabilirea cadrului necesar pentru buna si fluenta desfasurare a traficului rutier. In consecinta, Curtea a constatat ca este neintemeiata sustinerea potrivit careia ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar urmareste un scop legitim numai in masura in care constituie un obstacol pentru circulatie.” Se observa ca, prin aceste decizii, instanta de contencios constitutional nu a statuat, in mod direct, asupra problemei competentei de reglementare a procedurii de ridicare, depozitare si restituire a vehiculelor oprite/stationate neregulamentar pe partea carosabila intr-o maniera care presupunea lamurirea competentei de reglementare a autoritatilor administratiei publice locale in aceasta materie, ci in considerente s-au facut referiri la caracterul acestor masuri tehnico-administrative.
7.4. Decizii relevante ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal
In considerentele Deciziei nr. 3.384 din 10 iunie 2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal a retinut ca „masura blocarii sau ridicarii autovehiculelor stationate neregulamentar nu reprezinta o sanctiune contraventionala, principala sau complementara, ci o masura administrativa pentru buna desfasurare a traficului rutier”. In considerentele Deciziei nr. 5.006 din 27 octombrie 2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal a retinut urmatoarele: „Fapta constand in stationarea neregulamentara este calificata de lege ca si contraventie si este sanctionata ca atare conform prevederilor art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, iar regimul juridic al ridicarii autovehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila este stabilit la art. 64 din acelasi act normativ. Stationarea neregulamentara este calificata ca fapta ilicita de natura contraventionala iar masura tehnico-administrativa de ridicare si transport a autovehiculului stationat neregulamentar este stabilita ca urmare a savarsirii unei astfel de contraventii, nefiind altceva decat o masura de restabilire a situatiei anterioare incalcarii ordinii de drept prin contraventie. Prin urmare, procesul-verbal de ridicare al autovehiculelor stationate neregulamentar pe domeniul public al municipalitatii avand ca premisa savarsirea unei fapte de natura contraventionala nu poate fi detasat de regimul de ansamblu al raportului juridic contraventional.” Deciziile Inaltei Curti prezentate, chiar daca se refera la exceptia de nelegalitate a art. 5 din Hotararea Guvernului nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea autovehiculelor sau remorcilor stationate neregulamentar pe drumurile publice, norma administrativa considerata contrara unor prevederi din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, si la competenta de solutionare a actiunii in anulare a procesului-verbal de constatare prin care s-a luat masura administrativa si care a stat la baza intocmirii procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor, prezinta relevanta in privinta modului cum a fost caracterizata masura ridicarii si depozitarii vehiculelor stationate/oprite neregulamentar prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002.
7.5. Asupra problemei de drept
7.5.1. Pentru a rezolva problema modului de interpretare si aplicare a prevederilor legale incidente in cauza, mai intai trebuie clarificata notiunea de „regulament”. Dupa cum se poate observa, atat art. 97 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, cat si art. 64 alin. (3) din acelasi act normativ fac trimitere la notiunea de „regulament”. Pentru lamurirea intelesului acestei notiuni din cuprinsul celor doua articole prezinta importanta, din perspectiva solutionarii problemei de drept analizate, prevederile art. 134 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, situate in cap. X „Dispozitii finale”, potrivit carora, „In termen de 30 de zile de la data publicarii, Ministerul Administratiei si Internelor va elabora regulamentul de aplicare a prezentei ordonante de urgenta, care se aproba prin hotarare a Guvernului”, precum si dispozitiile art. 135, potrivit carora, „In termen de 90 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta, la propunerea Ministerului Administratiei si Internelor, Guvernul va emite hotararea de modificare si completare a Hotararii Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, denumit regulament in cuprinsul prezentei ordonante de urgenta, care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”. Pentru ducerea la indeplinire a dispozitiilor art. 134 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 a fost adoptat Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 85/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 58 din 31 ianuarie 2003. Acest regulament a fost abrogat expres prin art. 4 din Hotararea Guvernului nr. 1.391/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, act normativ care, in executarea art. 135 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, a aprobat noul regulament de aplicare a ordonantei de urgenta. Regulamentul aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.391/2006 nu cuprinde, in cap. VIII „Sanctiuni contraventionale si masuri tehnico-administrative”, sectiunea a 2-a „Masuri tehnico-administrative” (art. 189-203), solutii legislative exprese, de reglementare a procedurii de ridicare a vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila. O procedura unitara de aplicare a masurii tehnico-administrative in discutie nu a fost reglementata prin hotarare emisa de Guvern in aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 nici dupa modificarea acestui act normativ prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 69/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. Rezulta din cele expuse ca, la nivel de reglementare secundara, data in competenta Guvernului prin art. 135 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, exista un vid, asa cum de altfel observa si Avocatul Poporului prin sesizarea de recurs in interesul legii3. Este important de stabilit daca termenul de „regulament” utilizat in cuprinsul art. 64 alin. (3) si art. 97 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 se refera la regulamentul de aplicare a acestei ordonante sau are in vedere si regulamente ce pot fi aprobate prin hotarari ale consiliilor locale. Un prim aspect care intereseaza in solutionarea acestei chestiuni porneste de la imperativul asigurarii unitatii terminologice a textelor unei reglementari4. Raportat la exigentele unitatii terminologice, singura concluzie la care se poate ajunge este aceea ca notiunea de „regulament” din cuprinsul celor doua texte se refera la regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 la care se face trimite si in cuprinsul art. 135 din acest act normativ. La aceeasi concluzie se ajunge si in urma interpretarii sistematice a dispozitiilor cuprinse in cap. IX „Atributii ale unor ministere si ale altor autoritati ale administratiei publice” din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 si din coroborarea acestor prevederi cu cele cuprinse in Legea nr. 215/2001 si Legea-cadru a descentralizarii nr. 195/2006. Concluzia care se impune in legatura cu aceasta notiune este aceea ca notiunea de „regulament” din cuprinsul celor doua texte - art. 97 alin. (6) si art. 64 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 - se refera la Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002.
7.5.2. A doua chestiune ce trebuie clarificata este legata de competenta autoritatilor administratiei publice centrale in raport cu a celor locale in materia supusa reglementarii prin acest act normativ. Astfel, in cuprinsul cap. IX din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 sunt delimitate competentele (atributiile) autoritatilor administratiei publice centrale si ale celor locale in materia supusa reglementarii prin acest act normativ. Pe baza acestor delimitari se poate identifica, in privinta autoritatilor administratiei publice locale, o competenta speciala, circumscrisa atributiilor expres si limitativ prevazute de art. 128 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002. Prin art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, in privinta autoritatilor administratiei publice locale exista o competenta de reglementare de nivel secundum lege, cu avizul politiei rutiere, in ceea ce priveste regimul de acces si circulatie, stationare si parcare pentru diferitele categorii de vehicule. In ceea ce priveste ridicarea si depozitarea in spatii special amenajate a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor si subansamblurilor acestora, atributiile autoritatilor administratiei publice locale vizeaza, potrivit art. 128 alin. (1) lit. g) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, doar luarea acestor masuri asupra unor astfel de bunuri devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau parasite pe domeniul public. Pe de alta parte, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, administratia publica locala din unitatile administrativ-teritoriale se organizeaza si functioneaza in temeiul principiilor descentralizarii, autonomiei locale, deconcentrarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit. Principiul autonomiei locale, astfel cum este definit de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, presupune dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona treburile publice, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, in conditiile legii. Se observa ca, potrivit definitiei legale, principiul autonomiei locale se conjuga cu principiul legalitatii care, din perspectiva atributiilor (competentelor) autoritatilor ce realizeaza autonomia locala, presupune stabilirea acestor domenii numai prin lege si doar in limitele legii, dreptul de initiativa al acestor autoritati si, implicit, de reglementare putand viza doar acele domenii care nu sunt date in mod expres in competenta altor autoritati publice5. Pe de alta parte, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, „Consiliul local are initiativa si hotaraste, in conditiile legii, in toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati ale administratiei publice locale sau centrale”. Art. 36 alin. (2) lit. d) si alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea nr. 215/2001 arata ca, potrivit competentelor sale si in conditiile legii, consiliul local asigura cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile si drumurile publice. Art. 21 lit. b) din Legea-cadru a descentralizarii nr. 195/2006 stabileste, printre competentele exclusive ale autoritatilor administratiei publice locale de la nivelul comunelor si oraselor, administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local6. Potrivit art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizarii nr. 195/2006, autoritatile administratiei publice locale de la nivelul comunelor si oraselor exercita competente partajate cu autoritatile administratiei publice centrale privind ordinea si siguranta publica7. In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, potrivit carora: „Art. 5. - (1) Autoritatile administratiei publice locale exercita, in conditiile legii, competente exclusive, competente partajate si competente delegate.
(2) Autonomia locala confera autoritatilor administratiei publice locale dreptul ca, in conditiile legii, sa aiba initiative in toate domeniile, cu exceptia celor care sunt date in mod expres in competenta altor autoritati publice”. Prin urmare, in domeniul circulatiei pe drumurile publice exista o competenta de reglementare partajata intre autoritatile administratiei publice centrale si autoritatile administratiei publice locale, competenta acestora din urma existand doar in situatiile prevazute de art. 128 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002. Ridicarea si depozitarea vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 constituie, in esenta, masuri de buna administrare a traficului rutier8 si de restabilire a situatiei anterioare incalcarii ordinii de drept prin savarsirea contraventiei9, iar reglementarea acestora nu poate fi detasata de regimul juridic de drept contraventional sub incidenta caruia se afla fapta savarsita, sanctiunea principala si, dupa caz, sanctiunea contraventionala complementara carora le sunt atasate. In aceasta materie, delimitarea competentelor de reglementare se realizeaza, pe de o parte, pe baza actului normativ cadru care le instituie si care, astfel cum s-a demonstrat in precedent, face trimitere la „regulament”, in sensul de Regulament de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002. Pe de alta parte, aceasta delimitare se face si prin raportare la sfera atributiilor autoritatilor administratiei publice locale, stabilite prin lege, fie cu titlu de competente exclusive, fie cu titlu de competente partajate. In privinta ridicarii vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila, competenta de reglementare a autoritatilor administratiei publice locale nu ar putea fi sustinuta pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, intrucat aceste reglementari referitoare la regimul de acces, circulatie, stationare si parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competente de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local. Or, ridicarea vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila, ca masura tehnico-administrativa, accesorie unei fapte sanctionate contraventional referitoare la nerespectarea regulilor de circulatie pe drumurile publice, inteleasa ca masura de restabilire a ordinii publice, apartine unei competente partajate a autoritatilor administratiei publice locale, ceea ce presupune ca atributiile de reglementare apartin autoritatilor administratiei publice centrale (Guvern), iar cele de executare, in concret, a masurii, autoritatii administratiei publice locale. Se poate aprecia ca autoritatea administrativa publica locala nu a fost abilitata de legiuitor de a reglementa o procedura efectiva pentru punerea in aplicare a masurii tehnico-administrative privind ridicarea si depozitarea in locuri special amenajate a vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila. Cu atat mai mult, autoritatile administratiei publice locale nu pot reglementa sanctiuni complementare, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect. Prin urmare, in conditiile in care au fost adoptate hotarari ale consiliilor locale pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a masurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila, acestea sunt lovite de nulitate. Sanctiunea nulitatii intervine ca urmare a nerespectarii competentei de reglementare a autoritatilor administratiei publice locale in aceasta materie si pentru incalcarea normelor de tehnica legislativa consacrate prin art. 4 alin. (3), art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora actele normative date in executarea legilor, ordonantelor sau a hotararilor Guvernului, inclusiv actele autoritatilor administratiei publice locale, se emit in limitele si potrivit normelor care le ordona, si prin art. 81 alin. (2) din acelasi act normativ, potrivit carora reglementarile cuprinse in hotararile consiliilor locale nu pot contraveni Constitutiei Romaniei si reglementarilor din actele normative de nivel superior. Una dintre conditiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ, este reprezentata de respectarea principiului legalitatii care guverneaza competenta autoritatilor publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar in limitele si cu respectarea competentei stabilite prin Constitutie, lege sau alte acte normative de nivel superior10. Regulile in materie de competenta, fiind de stricta interpretare si aplicare, inseamna ca un organ al administratiei publice nu poate adopta/emite acte in afara competentei sale prevazute prin lege11 si nici nu isi poate atribui competente proprii, de reglementare, in afara celor prevazute de lege si actele administrative de autoritate de nivel superior, sanctiunea pentru incalcarea acestor norme de ordine publica referitoare la competenta fiind nulitatea absoluta a actului administrativ astfel emis/adoptat. Bineinteles ca autoritatile administratiei publice au competenta de a actiona pentru organizarea executarii si executarea in concret a legii, ceea ce implica si adoptarea, in acest scop, a unor reglementari specifice de nivel secundum legem, insa competenta de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila a fost conceputa de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competenta exclusiva a autoritatii centrale, astfel incat vidul de reglementare existent la nivelul Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 nu poate fi acoperit prin adoptarea unor hotarari de catre autoritatile deliberative ale autoritatilor administratiei publice locale. In concluzie, in privinta acestei chestiuni, competenta de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila a fost conceputa de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competenta exclusiva a autoritatii administratiei centrale, iar autoritatea administratiei publice locale nu a fost abilitata de legiuitor de a reglementa o procedura efectiva pentru punerea in aplicare a masurii tehnico-administrative privind ridicarea si depozitarea in locuri special amenajate a vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila. In cazul in care autoritatea administratiei publice locale adopta hotarari pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a masurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila, acestea sunt lovite de nulitate.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedura civila,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:
Admite recursul in interesul legii formulat de Avocatul Poporului si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) si art. 135 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, rapor tate la dispozitiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) si alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrati ei publice locale nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 21 lit. b) si art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizarii nr. 195/2006, procedura de aplicare a masurii tehnico-administrative constand in ridicarea vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila, prevazuta de art. 64 si art. 97 alin. (1) lit. d) si alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementata prin hotarari ale consiliilor locale.
Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 25 mai 2015.
VICEPRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE, IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent-sef, Bogdan Georgescu
__________
Note de subsol
1. Textul a fost reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 35 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, publicata in Monitorul Oficial al Roma niei, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. Anterior, textul citat nu cuprindea alin. (6) care face trimitere la adoptarea unui regulament pentru aplicarea masurii tehnico-administrative constand in ridicarea vehiculelor stationate sau oprite neregulamentar.
2. Textul a fost reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 69/2007. Anterior, textul citat nu cuprindea alin. (3), care face trimitere la adoptarea unui regulament pentru aplicarea masurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor stationate/oprite neregulamentar.
3. In acest sens, a se vedea Mircea Ursuta, Codul contraventional - o necesitate?, Dreptul nr. 1/2014, pag. 181, 183-184; Mihai Adrian Hotca, Regimul juridic al contraventiilor. Comentarii si explicatii, editia a V-a, Editura CH Beck, Bucuresti, 2012, pag. 117 si 147.
4. In doctrina a fost subliniata necesitatea asigurarii unitatii terminologice a textelor unui act normativ, ca cerinta esentiala a stilului normativ, aratandu-se ca, intr-un act normativ, utilizarea unei notiuni sau a unui termen trebuie realizata unitar de la un capat la altul al textului elaborat (...). Utilizarea unor termeni diferiti pentru exprimarea uneia si aceleiasi notiuni duce la confuzii, ambiguitati si echivocuri care se opun determinarii sensului unic al reglementarii juridice (Ioan Vida, Legistica formala. Introducere in tehnica si procedura legislativa, editia a IV-a revizuita si completata, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2010, pag. 102, Mihai Grigore, Tehnica normativa, Editura CH Beck, Bucuresti, 2009, pag. 185-186).
5. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, editia a IV-a, Editura CH Beck, Bucuresti, 2005, n. 462, p. 281.
6. Potrivit art. 2 lit. e) din Legea-cadru a descentralizarii nr. 195/2006, competentele exclusive sunt competentele atribuite prin lege autoritatilor administratiei publice locale de realizarea carora acestea sunt responsabile. Autoritatile administratiei publice locale au dreptul de decizie si dispun de resursele si mijloacele necesare indeplinirii competentelor, cu respectarea normelor, criteriilor si standardelor stabilite de lege.
7. In sensul art. 2 lit. i) din Legea-cadru a descentralizarii nr. 195/2006, competentele partajate sunt exercitate de catre autoritatile administratiei publice locale impreuna cu alte niveluri ale administratiei publice (judetean sau central), cu o separare clara a finantarii si a puterii de decizie pentru fiecare responsabil in parte. In doctrina s-a aratat ca, doar in aparenta, competenta partajata apare ca o exceptie de la principiul exclusivitatii competentei si ca, in realitate, caracterul exclusiv al competentei trebuie respectat in toate situatiile (Ovidiu Podaru, In cautarea autorului actului administrativ (I) Eseu asupra competentei organelor administrative, Revista de Drept Public nr. 2/2008, pag. 22).
8. Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 3.384 din 10 iunie 2011, www.scj.ro.
9. Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 5.006 din 27 octombrie 2011, www.scj.ro.
10. Oliviu Puie, Competenta autoritatilor publice in domeniul adoptarii actelor administrativa, Dreptul nr. 8/2009, pag. 123; Valentin Prisacaru, Contenciosul administrativ roman, Editura ALL, Bucuresti, 1994, pag. 83-88.
11. Ion Imbrescu, Dana Stefu, Consideratii teoretice cu referire la unele acte administrative nelegale, Dreptul nr. 6/2011, pag. 179.
Comentarii articol (3)