Noi clarificari privind timpul de munca si de repaus al salariatilor, formulate de CJUE

Deplasarile zilnice de la domiciliu la primul client sau de la ultimul client la domiciliu constituie timp de lucru, este explicat intr-un comunicat de presa recent referitor la Hotararea CJUE in Cauza C-266/14. Aceasta regula este valabila pentru salariatii care nu au un loc de munca fix.

"(...) Curtea de Justitie declara ca atunci cand, precum in situatia in cauza, lucratorii nu au un loc de munca fix sau obisnuit, timpul de deplasare pe care acesti lucratori il consacra deplasarilor zilnice de la domiciliu la locurile in care se afla primul si, respectiv, ultimul client desemnati de angajatorul lor constituie «timp de lucru» in sensul acestei directive (Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru - n.r.). Curtea considera ca lucratorii care se gasesc intr-o astfel de situatie isi exercita activitatea sau functiile pe intreaga durata a acestor deplasari", se arata in comunicat.

Concret, judecatorii au socotit ca, in deplasari, salariatii se afla la dispozitia angajatorului, din moment ce nu-si pot petrece acest timp dupa bunul plac: "Curtea apreciaza ca lucratorii sunt la dispozitia angajatorului in timpul acestor deplasari. Astfel, in cursul acestor deplasari, lucratorii se conformeaza instructiunilor angajatorului, acesta avand posibilitatea sa schimbe ordinea clientilor sau sa anuleze ori sa adauge o intalnire. Pe durata necesara deplasarii -- care de cele mai multe ori nu poate fi redusa --, lucratorii nu pot, asadar, sa dispuna in mod liber de timpul lor si nu se pot consacra propriilor interese".

Totodata, in cursul deplasarilor, se considera ca salariatii se afla, practic, la locul de munca.

O firma spaniola considera ca deplasarile reprezinta timp de repaus

Hotararea data luna aceasta de catre CJUE este intr-o cauza ce implica o firma spaniola de instalare si intretinere a sistemelor antifurt, conform documentului de presa amintit.

Mai precis, aceasta societate a renuntat acum cativa ani la sediile regionale si si-a repartizat toti salariatii la sediul central din Madrid. Tehnicienii angajati sa se ocupe de sistemele de securitate nu au un loc de munca fix, din moment ce pleaca zilnic de acasa la primul client si apoi de la ultimul client inapoi acasa cu masina de serviciu. Firma nu considera ca deplasarea domiciliu-client este inclusa in timpul de lucru, ci in timpul de repaus, chiar daca inainte de inchiderea sediilor regionale lucrurile stateau diferit.

"Tyco (firma spaniola - n.r.) nu ia in calcul timpul de deplasare «domiciliu-client» (si anume deplasarile cotidiene de la domiciliul lucratorilor la locurile in care se afla primul si, respectiv, ultimul client desemnati de Tyco) ca facand parte din timpul de lucru, ci ca timp de repaus. Tyco calculeaza durata zilnica de lucru prin contabilizarea timpului care se scurge de la ora de sosire a acestor angajati la locul la care se afla primul client si ora la care angajatii parasesc locul in care se afla ultimul client; se ia in considerare, asadar, numai durata interventiilor pe teren si cea a deplasarilor intermediare pentru a se duce de la un client la altul. Inainte de inchiderea sediilor regionale, Tyco lua totusi in calcul timpul de lucru zilnic al acestor angajati incepand de la ora sosirii lor la sediu (la care angajatii intrau in posesia vehiculului pus la dispozitia lor, a listei cu clientii pe care urmau sa ii viziteze si a foii de parcurs) si pana la ora intoarcerii lor la sediu (la care angajatii predau vehiculul)", scrie in comunicatul publicat de CJUE.

Din moment ce traseele salariatilor incep si se termina la domiciliu din cauza deciziei angajatorului de a renunta la sediile regionale, judecatorii apreciaza ca acestia nu pot fi constransi sa-si asume alegerea firmei. Un astfel de lucru ar fi contrar necesitatii de a garanta lucratorilor o perioada minima de repaus.

Nota: Instantele din cadrul UE au posibilitatea de a cere CJUE sa ofere interpretari ale dreptului european. Prin urmare, CJUE nu solutioneaza litigiile nationale, insa instantele nationale sunt obligate sa solutioneze cauzele in conformitate cu deciziile Curtii. Hotararile date de CJUE sunt obligatorii pentru toate instantele nationale sesizate cu probleme asemanatoare.