Prin Hotararea din 10 septembrie 2015, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pus capat unor mari controverse in privinta calificarii juridice a timpului de deplasare de la domiciliu la primul client si de la ultimul client la domiciliu in cazul salariatilor care nu au un loc de munca fix sau obisnuit.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca:
"Articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru trebuie interpretat in sensul ca, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, in care lucratorii nu au un loc de munca fix sau obisnuit, timpul de deplasare pe care acesti lucratori il consacra deplasarilor zilnice de la domiciliu la locurile in care se afla primul si, respectiv, ultimul client desemnati de angajator
constituie "timp de lucru" in sensul acestei dispozitii.
[ link extern ]