În conformitate cu prevederile noului Cod de procedură fiscală, în vigoare de la 1 ianuarie, organul fiscal are dreptul de a efectua o verificare fiscală a ansamblului situației fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit. Aceasta verificare are ca obiect examinarea totalităţii drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a oricăror altor elemente relevante pentru stabilirea situaţiei fiscale reale a persoanei fizice verificate.
Verificarea constă în compararea între, pe de o parte, veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit și, pe de altă parte, situația fiscală personală a contribuabilului. Această verificare se efectuează având în vedere documentele şi informaţiile deţinute/obţinute de organul fiscal central care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale, cu notificarea persoanei fizice.
Dacă organul fiscal constată o diferență semnificativă între cele două, acesta continuă verificarea prin comunicarea avizului de verificare și stabilește baza impozabila ajustată prin utilizarea metodelor indirecte. Totodată, organul fiscal solicită contribuabilului prezentarea, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare, sub sancțiunea decăderii, de documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situația sa fiscală.
Mai mult, contribuabilii supuşi verificărilor fiscale prealabile trebuie să prezinte, la solicitarea autorităţilor, o declaraţie de patrimoniu şi venituri. Nedepunerea acestui document în termenul prevăzut de Codul de procedură fiscală (15 zile, dacă solicitarea declaraţiei are loc în perioada verificării sau în 60 de zile, în cazul în care solicitarea documentului de catre autorităţi are loc odată cu comunicarea avizului de verificare) constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amenda cuprinsă între 10.000 de lei şi 50.000 lei.
Durata verificării fiscale poate ajunge la un an
În baza prevederilor legale, contribuabilii verificaţi au anumite drepturi si obligaţii, acestea fiind cuprinse în "Carta drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale", document reactualizat prin intermediul unui act normativ publicat luni în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 292.
Concret, este vorba despre Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.162/2016 privind aprobarea Cartei drepturilor și obligațiilor persoanei fizice supuse verificării situației fiscale personale, act intrat în vigoare la momentul publicării şi în care se evidenţiază în mod clar ce poate şi ce nu poate face o persoană fizică pe parcursul verificării fiscale.
Potrivit ordinului citat, persoanele desemnate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pot desfăşura mai multe acţiuni în cadrul verificării, după cum urmează:
- solicitarea, în condițiile legii, de informații de la autorități și instituții publice;
- analiza tuturor informațiilor, documentelor și a altor mijloace de probă referitoare la situația fiscală a persoanei fizice verificate;
- confruntarea informațiilor obținute prin administrarea mijloacelor de probă cu cele din declarațiile fiscale depuse, conform legii, de persoana verificată sau, după caz, de plătitorii de venit ori terțe persoane;
- solicitarea, în condițiile legii, de informații, clarificări, explicații, documente și alte asemenea mijloace de probă de la persoana fizică verificată și/sau de la persoane cu care aceasta a avut ori are raporturi economice sau juridice;
- discutarea constatărilor organului fiscal central cu persoana fizică verificată și/sau cu împuterniciții acesteia;
- stabilirea, dacă este cazul, a bazei de impozitare, ajustată pe fiecare categorie de venit, prin utilizarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor, precum și a obligațiilor fiscale corespunzătoare acesteia;
- dispunerea măsurilor asigurătorii, în condițiile legii.
Durata efectuării verificării fiscale este stabilită de organul fiscal central și nu poate fi mai mare de 6 luni, respectiv 12 luni în cazul în care sunt necesare informații din străinătate, potrivit Codului de procedură fiscală.
Ce drepturi au persoanele fizice supuse verificării fiscale?
Aşa cum am menţionat anterior, drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice, de care trebuie să se ţină cont în realizarea inspecţiei fiscale, sunt cuprinse în "Carta drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale".
Astfel, contribuabilul are dreptul, înainte de toate, de a fi înştiinţat de verificare. Concret, înaintea desfăşurării verificării fiscale, contribuabilul va fi înştiinţat despre această acţiune printr-un aviz de verificare, care va fi transmis, în scris, de organul fiscal cu cel puţin 15 zile înainte de data începerii verificării fiscale, aşa cum stabilesc Codul de procedură fiscală şi Ordinul ANAF nr. 1.162/2016, publicat ieri în Monitor.
Iată şi ce trebuie să cuprindă avizul de verificare, în baza prevederilor în vigoare:
- temeiul juridic al verificării;
- data de începere a verificării;
- perioada ce urmează a fi supusă verificării;
- posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării;
- locul desfăşurării verificării şi persoana de contact la care se va prezenta contribuabilul;
- informaţiile şi înscrisurile relevante pentru verificare.
De la data comunicării avizului, contribuabilul are la dispoziţie 60 de zile, sub sancţiunea decăderii, să prezinte documentele justificative în vederea clarificării situaţiei fiscale personale.
Pe lângă obligaţiile menţionate mai sus, Carta conţine şi o serie de drepturi pe care contribuabilii le pot exercita pe tot parcursul controlului fiscal. Unul dintre acestea este dreptul de a solicita amânarea datei de începere a verificării situaţiei fiscale personale. Concret, amânarea se poate face o singură dată, la solicitarea scrisă, şi doar pentru motive justificate. În acest caz, contribuabilului i se va comunica data la care a fost reprogramată acţiunea de verificare fiscală.
Totodată, persoana fizică verificată are dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică, pe toata durata verificării fiscale. De asemenea, contribuabilii pot solicita, printr-o cerere scrisă, schimbarea locului de desfăşurare a verificării fiscale, care poate avea loc şi la:
- domiciliul contribuabilului;
- domiciliul/sediul persoanei care va acorda asistenţa de specialitate sau juridică, dacă domiciliul acestei persoane reprezintă şi sediul său profesional.
Atenţie! Potrivit Codului de procedură fiscală, contribuabilii au dreptul de a solicita prelungirea termenului de prezentare a informațiilor și înscrisurilor relevante pentru verificare cu 30 de zile, o singură dată, pentru motive justificate.
În plus, persoana fizică poate colabora la constatarea stărilor de fapt fiscale, da informaţii, prezenta înscrisuri relevante pentru verificarea fiscală, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal. Totodată, la începerea verificării, poate fi numită o persoană care să dea aceste informaţii.
Totodată, conform actului normativ intrat în vigoare luni, soțul/soția, rudele ori afinii contribuabilului, până la gradul al 3-lea inclusiv, au dreptul de a refuza furnizarea de informații, efectuarea de expertize, precum și prezentarea unor înscrisuri. De asemenea, consultanții fiscali, experții contabili, auditorii, avocații, notarii publici, medicii curanți sau preoții au dreptul să refuze comunicarea de informații. Totuşi, cu excepția preoților, aceste persoane pot comunica informații, dar doar cu acordul persoanei fizice.
Un alt aspect foarte important, cuprins în "Carta drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale", face referire la dreptul contribuabilului de a fi verificat numai pentru impozitele şi taxele aflate în cadrul termenului de prescripție.
În altă ordine de idei, persoana fizica beneficiază de dreptul de a fi verificat o singură dată. Astfel, aceasta poate fi verificată, o singură dată, pentru fiecare perioadă impozabilă și pentru fiecare categorie de venituri. Doar în cazuri excepționale, dacă apar elemente noi necunoscute organelor fiscale, se poate dipune o reverificare.
Nu trebuie omis nici dreptul de păstrare a secretului fiscal. Prin urmare, persoanele ce participă la verificare trebuie să păstreze secretul fiscal, cum ar fi datele de identificare, sursa și valoarea bunurilor, plăți, conturi, rulaje, credite, datorii etc.
Un alt drept al contribuabilului este acela de a fi informat pe parcursul desfăşurării verificării fiscale asupra constatărilor rezultate. De asemenea, la finalizarea verificării fiscale, organul fiscal va prezenta constatările şi consecinţele lor, acordând celui verificat posibilitatea de a-şi exprima, în scris, punctul de vedere.
În cazul în care contribuabilul se simte lezat de rezultatul verificării fiscale, el poate contesta decizia de impunere emisă cu această ocazie de organul de verificare fiscală. Conform dispoziţiilor, contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
- datele de identificare ale contribuabilului;
- obiectul contestaţiei;
- motivele de fapt şi de drept;
- dovezile pe care se întemeiază;
- semnătura contribuabilului.
Contestaţia se va depune în scris, în termen de 45 de zile de la data comunicării deciziei de impunere emisă în urma controlului, la organul fiscal emitent al actului atacat şi nu este supusă taxelor extrajudiciare de timbru.
Ce obligaţii au contribuabilii pe parcursul controlului?
În primul rând, contribuabilii supuşi verificărilor fiscale prealabile trebuie să prezinte, la solicitarea organelor fiscale, o declaraţie de patrimoniu şi venituri, aşa cum am menţionat şi anterior.
În situația în care solicitarea are loc odată cu comunicarea avizului de verificare, declarația se depune în termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare. În acest caz, solicitarea se anexează la avizul de verificare. Dacă solicitarea are loc pe perioada verificării situației fiscale personale, declarația se depune în termen de 15 zile de la data comunicării solicitării.
Pe timpul desfăşurării verificării fiscale, contribuabilii persoane fizice trebuie să se prezinte la locul, data şi ora precizate în avizul de verificare şi să furnizeze toate informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. De asemenea, persoanele verificate vor coopera cu organul fiscal, prin prezentarea faptelor cunoscute de acesta.
Totodată, aceştia vor pune la dispoziţia inspectorilor fiscali registrele, evidenţele, documentele de afaceri, precum şi orice alte înscrisuri relevante pentru clarificarea stării de fapt fiscale.
În plus, contribuabilii au obligaţia inclusiv de a permite efectuarea cercetărilor la faţa locului. Mai exact, indiferent de locul unde se desfăşoară controlul, aceştia trebuie să permita funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune, să efectueze o cercetare la faţa locului. Astfel, funcţionarii şi experţii pot intra pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, dacă este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.
În schimb, contribuabilii pot refuza intrarea în domiciliu sau în reşedinţă. În acest caz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţă se va face doar cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente.
Nu în ultimul rând, dacă în urma verificării situației fiscale personale a persoanei fizice rezultă diferențe de impozit, aceasta are obligația plății la buget a acestor sume. În cazul în care impozitele se referă la perioade a căror scadență a fost depășită la plată, persoana fizică are obligația plății dobânzilor și penalităților de întârziere, în cuantumul stabilit de legislația în materie, respectiv Codul de procedură fiscală.
Notă: AvocatNet.ro a scris aici, pe larg, cum se desfăşoară, în 2016, inspecţia fiscală la persoanele fizice.