Angajat în Italia cu normă întreagă sau cu normă redusă? Diferențe și drepturi

De curând, Curtea Supremă de Casație din Italia a stabilit că angajații cu contract de muncă cu timp parțial beneficiază de aceleași drepturi precum angajații cu normă întreagă ce sunt încadrați la același nivel salarial stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel național.

Astfel, orice tratament diferit este considerat discriminatoriu și, în acest caz, se pot aplica sancțiunile legale pentru cazurile de discriminare.

Diferențele între norma întreagă de lucru și norma redusă

Potrivit Legii nr. 196/1997, în Italia, ca în România, timpul de lucru pentru contractele de muncă cu normă întreagă este de 40 de ore pe săptămână.

Definiția contractului de muncă cu timp parțial (numit în mod curent și contract de muncă part-time) este dată de Decretul legislativ nr. 61/2000: este acel contract de muncă ce are timpul de lucru mai scurt decât un contract de muncă cu normă întreagă.

Drepturile angajatului cu contract de muncă part-time

Același Decret legislativ nr. 61/2000 amintit mai devreme introduce “principiul nediscriminării”. În acest decret se precizează că “angajatul cu normă redusă de lucru nu poate fi tratat mai puțin favorabil decât un angajat cu normă întreagă”, adică în comparație cu cei care “au același nivel de încadrare stipulat în contractele colective de muncă”.

Cu alte cuvinte, angajatul cu contract de muncă part-time beneficiază de aceleași drepturi ca cei ce au contract de muncă cu normă întreagă, în ceea ce privește, printre alte:

• valoarea salariului orar;
• durata concediului anual de odihnă, a concediului de maternitate și a concediului medical;
• accidentele de muncă sau bolile profesionale;
• drepturile sindicale.

Câștigurile angajatului cu contract de muncă cu timp parțial, după cum stabilește Decretul legislativ nr. 61/2000, trebuie să fie “recalculate în raport cu reducerea perioadei de lucru”, mai exact, în ceea ce privește valoarea retribuției lunare și indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli, accidente de muncă, boli profesionale sau pentru maternitate.

Ce schimbă decizia Curții de Casație?

Curtea de Casație, prin hotărârea 18709/2016, a confirmat că principiul nediscriminării, introdus prin Decretul legislativ nr. 61/2000, este cel ce este aplicat în cazul diferențelor apărute în tratamentul angajaților cu contract de muncă cu normă întreagă și cei cu contract de muncă cu timp parțial.

De fapt, a fost eliminată din hotărâre posibilitatea de a determina diferențele dintre angajații cu contracte de muncă cu normă întreagă și cei cu contract de muncă cu timp parțial “în baza unor criterii diverse”, altele decât principiul nediscriminării.

Așadar, o firmă, atunci când nu respectă acest principiu al nediscriminării și este acționată în judecată, este obligată să plătească nu numai sumele pe care angajatul este îndreptățit să le primească, dar și cheltuielile de judecată.