Regimul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere a fost modificat la începutul anului trecut, odată cu intrarea în vigoare a noului sistem fiscal.
Astfel, Codul de procedură fiscală stabileşte că, pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată principale la scadenţă, contribuabilii datorează statului după acel termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Actul normativ citat este şi temeiul legislativ care defineşte dobânda, ca fiind acea obligație fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale principale ca urmare a neachitării la scadență, de către debitor, a obligațiilor fiscale principale.
La fel ca în anii precedenţi, dobânzile se calculează şi în 2017 pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
În ceea ce priveşte valoarea dobânzii, aceasta este în 2017 de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, cuantum întâlnit şi în anul recent încheiat. Acest lucru corespunde unui nivel de 7,3% în acest an (2017 are 365 de zile), faţă de 7,32% în 2016 (a fost an bisect) sau 10,95% în 2015, atunci când valoarea dobânzii pe fiecare zi de întârziere era mai mare, respectiv de 0,03%.
În ceea ce privește penalitatea de întârziere, aceasta este, conform Codului de procedură fiscală, o obligație fiscală accesorie reprezentând sancțiunea pentru neachitarea la scadență, de către debitor, a obligațiilor fiscale principale.
Penalitatea de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Şi penalitatea de întârziere a fost micșorată, la 1 ianuarie 2016, de la valoarea de 0,02% la cea de 0,01% pe fiecare zi de întârziere, cuantum valabil şi în 2017.
În același timp, dispozițiile din Codul de procedură fiscală introduc noutăți în ceea ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere aplicate anumitor obligații fiscale.
Mai precis, pentru diferențele de obligații fiscale stabilite prin declarații de impunere rectificative sau decizii de impunere, nu se datorează obligații fiscale accesorii în limita sumei plătite dacă, anterior stabilirii obligațiilor fiscale, debitorul a efectuat o plată, iar suma plătită nu a stins alte obligații. Aceste dispoziții se aplică și în situația în care debitorul a efectuat plata obligației fiscale, iar declarația de impunere a fost depusă ulterior efectuării plății.
Atenţie! Actul normativ amintit include un nivel de 1% al majorărilor de întârziere pe lună sau fracţiune de lună în cazul obligaţiilor fiscale administrate de organele fiscale locale.
În continuarea articolului puteți citi despre:
- cum sunt penalizate suplimentar firmele care declară obligații fiscale mai mici depunând declarații incorecte;
- în ce condiții poate fi redusă această penalitate;
- cum sunt penalizate impozitele și taxe micșorate ca urmare a unor fapte de evaziune fiscală;
- ce dobânzi se plătesc pentru impozitele anuale neachitate la timp.
Penalizări suplimentare pentru cei ce nu îşi declară cinstit veniturile
Pe lângă reducerea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, Codul de procedură fiscală a introdus şi noi penalităţi, inexistente în legislaţia anterioară. Mai precis, este vorba despre penalitatea de nedeclarare, reglementată la art. 181 din actul normativ amintit.
Practic, prevederea menţionată are în vedere diferenţierea între contribuabilii care au un comportament corect, de bună-credinţă (contribuabilii care declară corect sumele datorate) şi contribuabilii care acţionează cu rea-credinţă (contribuabilii care îşi diminuează obligaţiile fiscale depunând declaraţii incorecte sau nu declară obligaţiile fiscale deşi aveau această obligaţie).
Conform normelor în vigoare, penalitate de nedeclarare este o obligație fiscală accesorie reprezentând sancțiunea pentru nedeclararea sau subdeclararea, în declarații de impunere, a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.
Concret, pentru obligațiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor și stabilite de organul de inspecție fiscală prin decizii de impunere, contribuabilul/plătitorul datorează, şi în 2017, o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Procedura de aplicare a prevederilor de mai sus a fost aprobată la final de 2015 prin intermediul Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3834/2015, act normativ în vigoare la acest moment şi potrivit căruia penalitatea nu este stabilită de organele fiscale pentru sume mai mici de 50 lei.
Pe de altă parte, documentul citat stabileşte şi situaţiile în care nu se percepe penalitatea de nedeclarare. Astfel, aceasta nu se aplică dacă obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii de impunere rezultă din aplicarea unor prevederi ale legislaţiei fiscale, de către contribuabil/plătitor, potrivit interpretării organului fiscal cuprinsă în norme, instrucţiuni, circulare sau opinii.
În schimb, penalitatea de nedeclarare se poate majora cu 100% în cazul în care obligaţiile fiscale principale au rezultat ca urmare a săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală, constatate de organele judiciare.
În ceea ce priveşte comunicarea actelor administrative fiscale prin care se instituie dobânzi şi penalităţi de întârziere, Fiscul notifică periodic, prin intermediul unor decizii, contribuabilii care au restanţe la bugetul de stat şi care datorează astfel accesorii.
De asemenea, Codul de procedură fiscală prevede că penalitatea de nedeclarare poate fi redusă, la cererea contribuabilului/plătitorului, cu 75%, dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie:
- se sting prin plată sau compensare;
- sunt eşalonate la plată, în condiţiile legii. În acest caz, reducerea se acordă la finalizarea eşalonării la plată.
Important! Aplicarea penalităţii de nedeclarare nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.
Ce dobânzi plătiţi dacă nu achitaţi impozitele ce au perioada fiscală anuală
Codul de procedură fiscală stabileşte distinct, la art. 175, modul în care se aplică dobânzile pentru neplata impozitelor pentru care perioada fiscală este anuală.
Prin urmare, pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale reprezentând impozite pentru care perioada fiscala este anuală, contribuabilii datorează dobânzi după cum urmează:
- în anul fiscal de impunere, pentru obligațiile fiscale stabilite, potrivit legii, de organul fiscal sau de contribuabili, inclusiv cele reprezentând plăți anticipate, dobânzile se calculează din ziua următoare termenului de scadență și până la data stingerii sau, după caz, până în ultima zi a anului fiscal de impunere, inclusiv;
- pentru sumele neachitate în anul de impunere potrivit lit. a), dobânzile se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor până la data stingerii acestora inclusiv;
- în cazul în care obligația fiscală stabilită prin decizia de impunere anuală sau declarația de impunere anuală, după caz, este mai mică decât cea stabilită prin deciziile de plăți anticipate sau declarațiile depuse în cursul anului de impunere, dobânzile se recalculează, începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală sau declarația de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător;
- pentru diferențele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuală sau declarației de impunere anuală, dobânzile se datorează începând cu ziua următoare termenului de scadență prevăzut de lege. În cazul impozitului pe venit, această regulă se va aplica numai dacă declarația de venit a fost depusă până la termenul prevăzut de lege. În situația în care declarația de venit nu a fost depusă până la termenul prevăzut de lege, dobândă se va datora începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere.
Aceste reguli se aplică și în cazul în care contribuabilii nu-și îndeplinesc obligațiile declarative, iar creanța fiscală se stabilește de organul fiscal prin decizie.
Dacă în cadrul unei proceduri de control fiscal organul fiscal stabilește diferențe de impozit suplimentare, atunci dobânzile se calculează la diferența de impozit începând cu 1 ianuarie a anului următor celui de impunere.