Fondurile disponibile anul acesta vor fi accesibile atât în spațiul rural, cât și în mediul urban, iar solicitanții eligibili sunt persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (ÎI), întreprinderile familiale (ÎF), dar și societățile cu răspundere limitată (SRL) și societățile debutante (SRL-D).
În articolul de mai jos vor fi prezentate programele de finanțare în care sunt eligibile activitățile economice din clasa CAEN 5601 – Restaurante, indiferent de forma de organizare juridică sau specificul restaurantului. Această clasă CAEN cuprinde activitățile de servire a mesei pentru clienți, precum servirea la masă a preparatelor, dar și autoservirea dintr-un galantar cu produse. De asemenea, această clasă CAEN include servirea mesei în incintă, dar și livrarea la domiciliu a preparatelor culinare.
Bine de știut. Activitățile de alimentație publică din sfera celor prezentate anterior pot fi eligibile prin intermediul a cinci programe de finanțare cu fonduri europene și naționale: Programul Național de Dezvoltare Rurală 6.2 pentru înființarea unor activități non-agricole în spațiul rural (PNDR 6.2.), Programul Național de Dezvoltare Rurală 6.4 pentru înființarea și dezvoltarea unor activități non-agricole în spațiul rural (PNDR 6.4.), Programul Operațional Regional 2.2 pentru dezvoltarea microîntreprinderilor,dar și a întreprinderilor mici și mijlocii (POR 2.2), Programul România Start-Up Nation și Programul Comerț și Servicii.
Fonduri nerambursabile pentru restaurante în mediul rural
PNDR finanțează în spațiul rural doar înființarea, extinderea și modernizarea doar a restaurantelor clasificate conform Ordinului nr. 65/2013 privind clasificarea structurilor de primire turistice, din zonele cu potențial turistic ridicat, dar insuficient dezvoltate din punct de vedere turistic.
PNDR 6.2 – destinat înființării unor activități non-agricole în spațiul rural
Această măsură de finanțare este destinată înființării unor activități economice noi, în cadrul unor firme start-up sau a unor întreprinderi cu istoric. Astfel, activitatea finanțată trebuie să fie demarată cu ocazia proiectului, nefiind acceptată modernizarea unei activități deja desfășurate.
Activitățile eligibile sunt foarte numeroase, măsura încurajând diversificarea activităților economice din zona rurală, către activități non-agricole și ruperea dependenței populației locale de agricultura de semi-subzistență.
Activitățile de alimentație publică sunt eligibile în cadrul acestei măsuri, iar cererile de finanțare depuse pentru înființarea unei astfel de activități putând primi, în urma selecției proiectului pentru finanțare un ajutor financiar nerambursabil de cel mult 50.000 de euro.
Cine poate beneficia de sprijin nerambursabil
În cadrul acestei linii de finanțare sunt eligibile PFA-urile, ÎI-urile și IF-urile, dar și societățile comerciale nou înființate sau cu istoric, dar care își propun demararea unei activități noi, diferită de activitățile deja desfășurate în cadrul întreprinderii.
Doar microîntreprinderile și întreprinderile mici sunt eligibile, astfel că solicitanții trebuie să aibă cel mult 49 de angajați și o cifră de afaceri de cel mult zece milioane de euro, conform ultimelor situații financiare anuale încheiate.
Sunt eligibile doar activitățile propuse în zonele rurale, în localitățile cu potențial turistic ridicat, însă slab exploatat. Lista zonelor cu potențial turistic poate fi consultată pe site-ul Agenției de finanțare a investițiilor rurale, aici.
Sprijinul financiar nerambursabil se acordă în felul următor:
- după aprobarea proiectului și semnarea contractului de finanțare, beneficiarul primește 70% din valoarea totală a proiectului în avans, cu scopul de a demara activitățile descrise în planul de afaceri. Astfel, tranșa inițială este de 35.000 de euro;
- beneficiarul are la dispoziție un termen de cel mult nouă luni pentru demararea proiectului;
- proiectul trebuie să fie finalizat într-un termen de cel mult cinci ani;
- acordarea tranșei a doua este condiționată de implementarea completă a planului de afaceri și de îndeplinirea obligațiilor asumate prin planul de afaceri și contractul de finanțare;
- principala obligație a beneficiarului este aceea de a obține, până la solicitarea tranșei a doua, venituri de cel puțin 30% din valoarea avansului, respectiv venituri totale de cel puțin 10.500 de euro;
- în cazul în care beneficiarul nu obține venituri de cel puțin 10.500 de euro în intervalul de cinci ani avuți la dispoziție, finanțatorul va recupera integral avansul acordat;
- în cazul altor nereguli, finanțatorul poate aplica penalități și corecții financiare corelate cu gradul de neîndeplinire al proiectului.
Banii obținuți din sprijin financiar nerambursabil pot fi folosiți pentru:
În cadrul acestei linii de finanțare, beneficiarul își poate deduce toate cheltuielile pe care le consideră importante pentru implementarea proiectului. Astfel, sunt eligibile cheltuieli precum:
- realizarea construcțiilor și dotarea spațiului, conform activității desfășurate;
- plata salariilor și a contribuțiilor sociale;
- achiziția de mărfuri, materii prime, materiale consumabile;
- realizarea unui site de prezentare a serviciilor de alimentație publică;
- orice altă cheltuială necesară;
PNDR 6.4 - pentru înființarea și dezvoltarea unor afaceri non-agricole în spațiul rural
De această finanțare pot beneficia solicitanții care propun înființarea unor activități non-agricole noi în spațiul rural, dar și dezvoltarea și modernizarea unor activități deja desfășurate la data depunerii cererii de finanțare.
Beneficiarii eligibili în cadrul acestei linii de finanțare sunt, la fel ca și în cazul măsurii prezentate anterior, microîntreprinderile și întreprinderile mici, înregistrate la Registrul Comerțului ca PFA, ÎÎ, IF, SRL, SRL-D. Lista completă a formelor de organizare poate fi consultată în ghidul solicitantului.
Cum se acordă ajutorul financiar nerambursabil
Ajutorul financiar nerambursabil este de cel mult 200.000 de euro, iar decontarea este de 70% din valoarea cheltuielilor eligibile. Beneficiarul va trebui să asigure o contribuție proprie de 30%, dar și finanțarea tuturor cheltuielilor neeligibile care pot interveni în proiect.
În cadrul acestei linii de finanțare beneficiarii vor primi decontarea cheltuielilor efectuate din fonduri proprii. Sunt permise cel mult cinci tranșe de plată în cadrul implementării proiectului, beneficiarul având, de asemenea, posibilitatea de a implementa întregul proiect într-o singură tranșă.
Ce tipuri de cheltuieli sunt eligibile în cadrul acestei măsuri
Spre deosebire de măsura 6.2, investiția eligibilă include doar realizarea obiectivului, cheltuielile de exploatare urmând a fi susținute din activitatea curentă ce va începe la finalul perioadei de implementare.
Astfel, iată câteva exemple de cheltuieli eligibile:
- realizarea de construcții, branșamentul la utilități, împrejmuirea terenului și amenajarea curții interioare;
- achiziția de echipamente, utilaje, instalații de lucru;
- achiziția de dotări și mobilier specific;
- achiziția de echipamente IT și soluțiile software aferente;
- cheltuielile de consultanță și proiectare.
Nu se vor putea deduce cheltuielile legate de salarii, contribuții sociale, materii prime și materiale și alte cheltuieli de acest tip.
Fonduri nerambursabile pentru restaurante în mediul urban
Principala linie de finanțare a restaurantelor și a altor unități de alimentație publică în mediul urban este POR 2.2.
Proiectele se vor putea depune în cadrul intervalului 23 februarie – 23 august 2017, iar procedura aprobată permite prelungirea termenului-limită doar în situația în care nu vor fi depuse suficiente cereri de finanțare, iar bugetul nu este consumat integral.
În cadrul POR 2.2, proiectele pot fi depuse doar de către întreprinderile ce au cel puțin un an fiscal integral și cel puțin trei angajați la data ultimului bilanț încheiat.
Care este valoarea ajutorului financiar nerambursabil:
În cadrul acestei linii de finanțare, ajutorul financiar maxim ce poate fi acordat este de un milion de euro. Decontarea va fi diferită, în funcție de mărimea firmei solicitante și de locul de implementare al proiectului.
Astfel, ajutorul financiar nerambursabil este de:
- 70% din valoarea eligibilă în cadrul microîntreprinderilor și întreprinderilor mici;
- 60% din valoarea eligibilă în cadrul întreprinderilor mijlocii.
Procentul ajutorului nerambursabil este mai scăzut cu 15% în cazul proiectelor implementate în regiunea de Vest. De asemenea, doar întreprinderile mijlocii pot implementa proiecte în spațiul rural, celelalte categorii de societăți putând primi finanțare doar pentru restaurante doar în mediul urban.
Doar realizarea obiectivului este considerat o cheltuială eligibilă, astfel că vor fi decontate cheltuielile legate de:
- realizarea construcției, a amenajărilor interioare;
- achiziția de echipamente, utilaje;
- achiziția de mobilier și dotări specifice;
- plata serviciilor de consultanță și proiectare;
- implementarea unor standarde de management al calității și protecției mediului, dacă este cazul.
Fonduri naționale pentru restaurante
Din fonduri naționale, restaurantele pot fi eligibile prin intermediul programului România Start-up Nation și a programului de Comerț și Servicii. Aceste două programe de finanțare nu au normele de aplicare publicate încă, astfel că în perioada următoare putând interveni schimbări față de cele prezentate în acest articol.
Programul Romania Start-up Nation
Acest program de finanțare este programat în premieră în acest an și a fost publicat în Monitorul Oficial la finalul lunii ianuarie 2017, iar normele de aplicare sunt așteptate la finalul lunii februarie 2017.
Termenul estimat pentru lansarea acestui program de finanțare este 1 mai 2017. În cadrul Programului România Start-up Nation vor fi eligibile doar întreprinderile înregistrate la Registrul Comerțului după data publicării programului în Monitorul Oficial.
Bugetul anunțat pentru acest program de finanțare este suficient pentru finanțarea unui număr de 10.000 de întreprinderi, iar principalul obiectiv așteptat ca urmare a implementării proiectelor este crearea unui număr de cel puțin 20.000 de locuri de muncă.
Cheltuielile eligibile vor fi anunțate în cadrul normelor de aplicare ce vor fi publicate la finalul lunii februarie 2017. Cele mai importante cheltuieli eligibiel vor fi achiziția unui spațiu, dotarea cu echipamente și mobilier și realizarea unui site de prezentare.
Programul Comerț-Servicii
Acest program de finanțare va fi destinat SRL-urilor cu o vechime de cel puțin doi ani la momentul depunerii cererii de finanțare și are prevăzut un ajutor financiar nerambursabil de cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului.
Valoarea maximă a ajutorului nerambursabil nu poate depăși valoarea de 250.000 de lei (aproximativ 55.000 de euro). Proiectele pot fi implementate în toate regiunile de dezvoltare din țară, atât în mediul urban, cât și rural.
Cheltuielile eligibile ce vor fi decontate prin intermediul acestui program de finanțare sunt:
- achiziția unui spațiu pentru desfășurarea activității;
- achiziția de echipamente, dotări și mobilier;
- realizarea unui site de prezentare a serviciilor întreprinderii.
Aceste categorii de cheltuieli eligibile pot fi modificate atunci când se vor publica normele de aplicare ale programului de finanțare.