Pe lângă creșterea de zece ori a limitelor între care poate fi stabilită o amendă disciplinară pentru un avocat, prin Legea nr. 25/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 s-au mai stabilit și alte modificări la materia răspunderii disciplinare în această profesie, ce vor intra în vigoare vineri. Mai multe detalii despre celelalte schimbări aduse la Legea avocaților puteți afla de aici și aici.
Concret, este vorba de modificarea termenului în care poate fi tras la răspundere un avocat de către organele de conducere ale baroului din care face parte. "În toate cazurile, acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data luării la cunoștință, de către consiliul baroului, despre săvârșirea abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii acesteia", prevede legea de modificare publicată.
În forma ei actuală, Legea nr. 51/1995 stabilește că acţiunea disciplinară poate fi exercitată în cel mult un an de la data săvârşirii abaterii. Așadar, se stabilește un dublu standard după care se vor orienta cei din conducerea baroului atunci când trebuie să decidă cu privire la răspunderea avocatului:
- pe de o parte, conducerea nu trebuie să lase să treacă mai mult de un an de la data la care i s-a adus la cunoștință de presupusa abatere comisă de avocat (spre exemplu, printr-o plângere făcută de unul dintre clienții săi);
- iar pe de altă parte, să nu fi trecut mai mult de trei ani de la momentul în care fapta respectivă s-a săvârșit.
Actualmente, termenul, stabilit la un an de la data săvârșiri abaterii, poate fi considerat mult mai restrictiv. Pentru cel care vrea să-și reclame avocatul la baroul din care face parte, stabilirea acestui dublu standard va fi un beneficiu, pentru că va avea practic un termen mult mai mare în care va putea să le atragă cel din barou atenția cu privire la comportamentul avocatului.
În plus, legea de modificare care va intra în vigoare vineri mai stabilește și când i se poate reproșa avocatului că a săvârșit o abatere disciplinară gravă: "Constituie abatere disciplinară gravă încălcarea dispozițiilor din lege și din Statutul profesiei de avocat care prevăd expres o astfel de calificare", conform Legii nr. 25/2017. Așadar, se elimină din discuție stabilirea unei fapte ca abatere disciplinară gravă în mod arbitrar.
Spre exemplu, în Legea avocaților e considerată abatere disciplinară gravă folosirea de jigniri și alte ofense în timpul unei ședințe de judecată. Potrivit Statului profesiei de avocat, unde se regăsesc cele mai multe astfel de abateri, se încadrează la această categorie: fapta avocatului care colaborează, în exercitarea profesiei sale, cu persoane care pretind în mod ilegal că sunt avocați, încălcarea secretului profesional, fapta avocatului care își exercită profesia, deși are dreptul de a profesa suspendat, ori care nu-și substituie pe cineva pe perioada cât e suspendat etc.
Cazurile care pot fi considerate abatere disciplinară gravă sunt numeroase în Statut, iar de multe ori se prevede inclusiv sancțiunea excluderii din profesie. De asemenea, să nu uităm faptul că stabilirea răspunderii disciplinare nu exclude și răspunderea penală pentru aceeași faptă (spre exemplu, pentru încălcarea secretului profesional).
Cum și de ce poate fi tras la răspundere avocatul?
Primele lucruri la care ne gândim sunt cele legate de reprezentarea foarte slabă, uneori chiar rău-intenționată a unui avocat față de client. În realitate, avocatul răspunde, în linii mari, pentru același lucru: faptul că a încălcat deontologia profesională și modul în care s-a stabilit (prin acte normative) că trebuie să-și desfășoare profesia. Chiar dacă i-a adus sau nu un prejudiciu clientului, avocatul aduce un prejudiciu indirect baroului din care face parte pentru modul în care se comportă în profesie.
Spre exemplu, față de client, avocatul își încalcă obligațiile legale când nu se mai prezintă la termenele de judecată, în mod repetat și fără o scuză solidă ori începe să ne ceară sume de bani pe care nu le justifică în niciun fel, face înțelegeri cu partea adversă, fără să ne ceară acordul, ori stabilește onorarii cu încălcarea prevederilor legale în materie. Iar lista poate continua lejer.
Potrivit legii, avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea obligațiilor stabilite în sarcina sa prin actul normativ (inclusiv obligațiile în relația cu clientul), iar anchetarea abaterii și sancționarea avocatului se fac de către consiliul baroului din care face parte. Pentru a atrage atenția asupra faptelor avocatului trebuie să facem o plângere la acel barou și să arătăm (în mod ideal, cu probe solide) că avocatul se face vinovat de lucrurile respective.
Sancțiunile disciplinare prevăzute de lege sunt: mustrarea, avertismentul, amendă de la 50 la 500 de lei (de vineri, amenda va fi de la 500 la 5.000 de lei), interdicția de a exercita profesia pe o perioadă de o lună la un an și excluderea din profesie.
Notă: Despre întregul mecanism al tragerii la răspundere a avocatului puteți afla mai mult din acest articol.
Comentarii articol (0)