Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat marți, în variantă finală, ghidul solicitantului pentru PNDR 6.4, însoțit de lista activităților eligibile și celelalte documente utile prin intermediul cărora antreprenorii vor putea solicita sprijin financiar nerambursabil în anul 2017. Cererile în această schemă de finanțare vor putea fi depuse începând cu data de 3 mai 2017.
Bugetul alocat acestui apel de proiecte este de 42 de milioane de euro, fiind împărțit astfel: șapte milioane de euro se vor afla la dispoziția antreprenorilor din zona Deltei Dunării, iar 35 de milioane de euro vor fi pentru finanțarea proiectelor implementate în spațiul rural, în celelalte zone ale țării. Bugetul disponibil va permite finanțarea unui număr de cel puțin 210 întreprinderi, dintre care minimum 35 în zona Deltei Dunării.
Antreprenorii pot solicita finanțări nerambusabile de cel mult 200.000 de euro, urmând să asigure contribuția proprie de 10% sau de 30%, în funcție de domeniul de activitate finanțat. În cazul în care dorești să accesezi fonduri europene pentru a înființa sau dezvolta o afacere în spațiul rural, îți explicăm în continuare ce ai de făcut.
Verifică cerințele de participare
Ghidul final al solicitantului cuprinde toate condițiile în care o întreprindere poate depune un proiect, dar și condițiile în care acesta va fi evaluat. În cadrul PNDR 6.4, proiectele pot fi depuse de următoarele categorii de beneficiari eligibili:
- persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale;
- societățile cu răspundere limitată sau societățile cu răspundere limitată debutante;
- societățile pe acțiuni;
- societățile agricole sau cooperativele agricole.
Linia de finanțare este deschisă atât microîntreprinderilor, cât și întreprinderilor mici cu activitate în spațiul rural. Aici trebuie subliniat că nu vor fi acceptate proiectele ce se vor implementa în mediul urban. Aceste fonduri pot fi solicitate pentru înființarea unei activități noi, dar și pentru dezvoltarea unei activități cu istoric pe care societatea a desfășurat-o în trecut. Este necesar ca întreprinderea să îndeplinească și celelalte criterii de eligibilitate:
- să nu aibă datorii restante la bugetul general sau la bugetele locale;
- să nu fie în stare de faliment, insolvență, incapacitate de plată;
- să poată dovedi existența resurselor financiare proprii pentru asigurarea finanțării proiectului în bune condiții, până la încasarea ajutorului nerambursabil.
Află ce activități sunt eligibile anul acesta
După consultarea listei activităților eligibile în anul 2017, societățile cu istoric sau societățile de tip start-up pot solicita sprijin financiar pentru:
- producția de bunuri, precum sucuri și apă îmbuteliată, articole textile, mase plastice, mobilier etc.;
- activități de servicii: croitorie, tâmplărie, agenții turistice, centre de fotocopiere, întocmirea de lucrări privind cadastrul și instabularea proprietăților etc.;
- activități medicale;
- activități sanitar-veterinare;
- pensiuni agroturistice;
- activități meșteșugărești: olărit, prelucrarea pietrei și a lemnului, țesut etc.;
- activități de IT: realizare de site-uri web, realizarea de software, gestionarea unor platforme web;
- industrii creative: producție de săpun „hand-made”, creație artistică, tipografii etc;
- servicii prioritare în zona rurală a Deltei Dunării, precum: restaurante, activități sportive.
Estimează-ți punctajul
Selecția proiectelor se va realiza în funcție de punctajul obținut al fiecărui proiect depus în cadrul acestei sesiuni, în ordine inversă, de la proiectul cu punctajul cel mai mare către proiectul cu punctajul cel mai mic, în limita bugetului alocat. Totuși, îți poți estima punctajul pe care proiectul tău îl va obține:
1. Dacă întreprinderea solicitantă a avut istoric agricol și intenționează să dezvolte o activitate non-agricolă din lista celor eligibile, atunci proiectul primește 20 de puncte. Pentru a primi acest punctaj, trebuie să deții o întreprindere (cel puțin PFA) care să fi desfășurat activități agricole în aceeași localitate în care acum vrei să dezvolți activitatea non-agricolă. Vechimea minimă a activității agricole trebuie să fie de cel puțin 12 luni de la înființarea societății și până în prezent.
2. Prioritizarea activităților eligibile. Poți depune proiect pentru orice activitate din lista celor eligibile, însă doar cele de mai jos vor primi punctaj suplimentar:
- servicii din sectoarele cu potențial de creștere (cu excepția agroturismului și al activităților medicale sau veterinare) - 35 de puncte;
- activități de producție cu potențial de creștere, servicii medicale sau sanitar - veterinare - 20 de puncte;
- servicii de agroturism - zece puncte.
3. Stimularea activităților turistice. Doar agropensiunile și serviciile de agrement pot primi punctaj la acest criteriu:
- proiectul se realizează într-o zonă cu potențial turistic ridicat - maximum cinci puncte;
- activități turistice de agrement ce vor fi desfășurate în zonele cu destinații ecoturistice sau în zone cu arii naturale protejate - cinci puncte.
4. Vechimea societății solicitante:
- întreprinderea a fost activă fără întrerupere cel puțin trei ani și cu profit operațional în ultimii doi ani - 20 de puncte;
- întreprinderea a fost activă fără întrerupere cel puțin doi ani și cu profit operațional în ultimul an - zece de puncte.
5. Întreaga activitate este desfășurată la țară. Dacă întreprinderea are întreaga activitate localizată în spațiul rural, se acordă 15 puncte.
Notă: Punctajul minim solicitat este de zece puncte, însă acesta nu este o garanție a faptului că vei primi finanțare. Încearcă să obții un punctaj cât mai mare, îndeplinind criteriile de mai sus.
Verifică ce cheltuieli se vor putea deconta
Cheltuielile eligibile în cadrul PNDR 6.4 sunt cele referitoare la realizarea investiției și acestea cuprind:
- lucrări de construcții, extinderi și modernizări ale spațiilor în care se desfășoară activitatea;
- achiziția de utilaje, echipamnente și instalații de lucru;
- achiziția de mobilier și dotări specifice domeniului de activitate;
- achiziția de mijloace de transport specializate, care pot deservi doar activitatea descrisă prin proiect, precum: ambulanțe, mașini pentru colectat deșeuri, mașini de lucru prevăzute cu nacelă pentru lucrul la înălțime etc.
Cheltuielile cu TVA sunt eligibile în cazul firmelor neplătitoare de TVA. Prin intermediul acestei linii de finanțare nu se pot deconta cheltuielile de exploatare, precum salarii, contribuții sociale, chirii, achiziția de materii prime etc. Aceste cheltuieli vor fi acoperite în întregime de către beneficiarul investiției din fonduri proprii sau credite bancare. De asemenea, următoarele cheltuieli nu pot fi decontate prin intermediul acestei linii de finanțare:
- impozitele și taxele;
- amenzile și penalitățile;
- dobânzile bancare;
- achiziția de echipamente la mâna a doua.
De ce documente vei avea nevoie
Depunerea unui proiect în cadrul PNDR 6.4 presupune pregătirea, în prealabil, a următoarelor documente:
- cererea de finanțare - un model similar poate fi descărcat din acest articol;
- planul de afaceri - pașii necesari pentru întocmirea lui sunt prezentați în acest articol;
- documentele-suport, care au rolul de a fundamenta informațiile prezentate în cadrul planului de afaceri, precum: situații financiare, certificat de înregistrare, certificat constatator, contract de închiriere sau proprietate pentru locul de implementare al proiectului.
Înscrierile încep săptămâna viitoare
Documentația se va depune electronic, în cadrul aplicației disponibile pe site-ul AFIR, respectând următorii pași:
- crearea contului de utilizator și stabilirea unui nume și a unei parole. După ce contul este validat se poate merge la etapa următoare;
- încărcarea cererii de finanțare, a planului de afaceri și a celorlalte documente;
- transmiterea documentației. După ce acest pas este parcurs, utilizatorul are la dispoziție doar opțiunea de vizualizare a propriului proiect, fără a putea face modificări sau completări ale documentației transmise.
Verificarea cererilor de finanţare se va face:
- la nivelul oficiilor județene, pentru proiectele fără constructii‐montaj;
- la nivelul centrelor regionale, pentru proiectele cu constructii‐montaj.
După evaluare, proiectele vor primi un punctaj, iar selecția acestora se va realiza în ordinea inversă a punctajelor obținute. Proiectele declarate câștigătoare vor semna contractul de finanțare cu AFIR, urmând a începe implementarea investiției, așa cum a fost descrisă în cadrul planului de afaceri.