avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 974 soluții astăzi
Forum Activitate Betea

Activitate Betea

Răspuns la discuția credit ipotecar
Va multumesc pt. promptitudine, dar banca doreste sa schimbe ipoteca pe casa si sa o mentina si pe apartament, iar cand reusesc sa vand apartamentul sa le dau o parte din bani, care se va stabili.La data imprumutului au evaluat apartamentul la 35000 de euro, dar eu as putea sa-l vand acum cu cel mult 22000 de euro.Nu pot sa accept ca ei sa ne conditioneze asupra ambelor imobile si eu sa raman cu aceleasi rate lunare, iar copii mei sa ramana pe drumuri in caz de ceva probleme.Casa are valoare mult mai mare cu tot terenul aferent si nu dorim sa o piedem , dar ceea ce sim este ca vrem sa ne platim ratele in continuare si sa le achitam.
Discuție credit ipotecar
Avem un credit ipotecar de 35000 euro la o banca pe un apartament cu 2 camere si alte doua credite mai mici la alte banci.Intre timp mi-am construit o casa evaluata la 60000 de euro si am solicitat bancii sa ne mute ipoteca pe casa, pt. a putea vinde apartamentul si astfel sa ne putem achita o mare parte din credite.Banca ar dispune de o garantie mai mare iar noi am putea sa ne achitam din credite, pt. ca de refinantare nu poate fi vorba. Dupa 3 luni de asteptare de la depunerea dosarului raspunsul bancii este ca accepta dar, sa mentina ipoteca pt. ambele imobile pana la vanzarea aprtamentului . Mentionam ca suntem cu toate ratele la zi,dar din cauza ca au crescut foarte mult ne este ingrozitor de greu sa le platim in continuare, nu stim cand am putea vinde apartamentul si avand 2 copii, sa oferim la banca o garantie de 90000 de euro pt. un credit de 35000, consideram ca riscam foarte mult si ca banca nu doreste sa ne putem plati rata in continuare. Va rog, ce sfaturi ne puteti oferi in acest sens. Va multumesc .
Răspuns la discuția probleme donatie
Multumesc, dar o declaratie ca nu are alte pretentii pt. terenul donat a fratelui meu la notariat ar fi suficient pt. banca ?
Am primit un teren prin donatie de la mama si fratele meu, iar eu i-am donat fratelui o casa cu teren aferent, ambele donatii fiind cu clauze de intretinere a mamei.Pe acest teren am construit o casa impreuna cu sotul meu, pe care vreau sa o ipotechez pt. refinantarea unui credit, dar banca nu accepta deoarece terenul este obtinut prin donatie. Mentionez ca mama este decedata de peste un an. Ce pot sa fac sa ma folosesc de aceasta investitie ?
Răspuns la discuția donatie
Revin cu aceeasi problema - donatia . Eu am primit un teren in donatie de la mama si fratele, pe care am construit o casa impreuna cu sotul meu. I- am donat si eu fratelui meu o casa si teren cu clauza de intretinere si inmormantare, pt ambele donatii. Mama mea a decedat de 1 an , iar noi dorim sa facem o refinantare de credite cu ipoteca asupra casei construite, dar bancile nu accepta deoarece este terenul obtinut prin donatie. Ce pot sa fac ?
Răspuns la discuția relatia profesor- elev in scoala
Va multumesc f. mult pt sfat si promptitudine.
Buna ziua! Am o fetita in clasa VI, care a fost agresata fizic, verbal, si notata cu 3 de profesorul de muzica , comportandu- se astfel si cu alti copii. Conducerea scolii stie despre situatia acestuia, care atunci cand reuseste sa ajunga la ore este sub influenta alcoolului, manifestandu-se nedemn pt. un profesor, dar nu ia nici o masura.
Copilul invata f. bine si este f. cuminte si este in stare de soc . Ce pot sa fac ?
Răspuns la discuția donatie
Va multumesc foarte mult !
Discuție donatie
Conditiile in care poate fi atacata o donatie intre frati si daca se poate instraina (vinde) o proprietate obtinuta astfel.
Discuție Pensie militara
Lucrez de11 ani in sist. penitenciar ca agent operativ,am mai lucrat 9 ani ca militar voluntar in armata, in acesti 20 ani am beneficiat de grupa 1 de munca si 6 ani am lucrat in constructii , cu vechime de 26 de ani neintrerupta. Va rog sa-mi spuneti daca pot sa ies la pensie la cerere la 45 ani si sa beneficiez de pensie militara ?