Bună ziua, prin amabilitatea Dvs. aș dori un răspuns la următoarea problemă:
Părinții mei sunt decedați din anii 1980, tata și 1985 , mama. Am fost patru frați dintre care doar doi mai suntem în viață. În urma decesului părinților nu s-a realizat procesul de succesiune notarială pentru bunurile rămase. Aș dori să știu ce acte trebuiesc prezentate la notar pentru a se realiza succesiunea, doar titlul de proprietate eliberat de Primărie ?
Părinții mei au avut două case de locuit situate pe același intravilan. Una din case a fost donată de părinți celor patru frați în baza unui act notarial. Dat fiind că eu eram cel mai mic dintre frați am rămas alături de părinți până la decesul acestora. Încă din timpul vieții părinții au dorit ca cea de-a doua casă în care locuiesc și în prezent să-mi rămână mie drept moștenire. Printr-o convenție scrisă (neautentificată de vreun notar) între frați una din case a fost vândută contravaloarea ei fiind însușită de cei trei frați ai mei care au convenit la momentul respectiv ca eu să rămân în actuala casă. Deasemenea dorința părinților a fost consemnată și printr-un act de donație scris olograf de tata și care a fost semnat în fața primarului din acea vreme (1969), act semnat și ștampilat de acesta.Odată cu semnarea acestui act subsemnatul am intodus o cerere la primărie în baza căreia mi s-a deschis poziție în Registrul agricol al comunei și în baza căruia m-am angajat să preiau toate cheltuielile privind impozitele și taxele ce se cuveneau. Acest angajament a fost și este menținut până astăzi, fără să am vreo datorie față de stat sau comună.
În urma vânzării primei case de frații mei, odată cu aceasta a fost vândut și terenul aferent. Dat fiind că părinții au fost membri CAP au avut ca intravilan o suprafață de 8 ari cu toate că suprafața era de peste 30 ari. Odată cu vânzarea casei s-au dus și cei 8 ari de teren astfel încât casa în care locuiesc nu mai are teren,și nici nu apare în Titlul de proprietate a părinților teren intravilan.
În speranța că nu v-am plictisit în expunerea mea v-aș ruga dacă puteți să-mi dați cel puțin o orientare asupra modului în care ar trebui să procedez pentru a intabula casa cu terenul respectiv pe numele meu.Ce valoare are acel act de donație semnat de primar ? Deoarece folosesc această casă și terentul respectiv de 46 ani probabil ar trebui să apelez la uzucapiune, dar mă întreb dacă nepoții urmași ai fraților mei au pretenții și la această casă, cum să procedez ? Vă dați seama că în această perioadă atât de lungă de timp am investit foarte mult în casă, am mai adăugat și o nouă suprafață de teren la intravilan.
Cu deosebită stimă și recunoștință,
Am depus dosarul pentru obtinerea despagubirilor conform L. 10 şi până în prezent nu am primit nici un răspuns de la ANRP din anul 2009 când ni se mai cereau niste acte care de fapt se găseau la dosaru depus. Le-am mai tromis odată şi de atunci "liniste". Un avocat ne sfătuieşte să dîm în judecată ANRP-ul.Ce mă sfătuiti să fac ? Merită să mai investim nişte bani? Va multumesc.
Părintii mei au avut înainte de 1948 o mică fabrică de cherestea care a fost nationalizată de autorităţile comuniste. La aparitia Legii privind retrocedarea am depus documentatia cerută la ANRP însă nu am primit nici un răspuns. Acum am observat că se cere Certificat de moştenitor. De 10 ani nu au ştiut că şi acest document este necesar. Printre actele depuse la dosar avem şi o sentinţă judecătorească prin care s-a stabilit valoarea prejudiciului solicitat. În această sentinţă apărem toţi moştenitorii care am fost citati la Tribunalul judetean Miercurea Ciuc. Oare de ce mai este necesară o astfel de hârtie, ca să mai prelungească încă vreo 10 ani să dispară "din sistem" petenţii ? Întrebarea mea este unde şi cum se poate obţine acest certificat ?
Am avut o firma (SRL) la care dintro neglijenta nu s-a depus bilantul anual. Firma nu a avut activitate. ONRC nu mi-a comunicat nimic în scris despre starea firmei, singurul lucru l-am găsit pe internet pe RECOM Online unde la starea firmei apare " - radiată : art. 237 din L31/1990, - Bilanţul anual nedepus la registrul comerţului pe anul 2006". Ce se întâmplă cu firma ? Mai poate fi reactivată, sau este definitiv compromisă ?