daca investitiile pe care le-ati facut in apartament au fost fara acordul scris la proprietarului, nu aveti decat sa vi le luati inapoi.
in ceea ce priveste prelungirea tacita a contractului de inchiriere, aceasta functioneaza si, deci, puteti sa locuiti pe mai departe aolo, cel putin in aceasta iarna nu va mai poate evacua, chiar daca va da in judecata. Faptul ca a acceptat sa locuiti mult timp chiar si dupa perioada cu problemele financiare, dovedeste intentia acestuia de a prelungi tacit contractul. Problema apare atunci cand in contractul de inchiriere sunt trecute caluze speciale privind rezilierea, asa ca va sfatuiesc sa cititi cu atentie contractul, si apoi sa va hotarati ce faceti.
va multumesc
instanta a respins cererea de reexaminare, a considerat ca partajul se refera atat la active cat si la pasive amandurora
asa ca am solicitat scutire de la plata taxei de timbru.
Poate o institutie publica, cum ar fi o scoala, care are, conform legii, personalitate juridica proprie, sa incheie cu o societate comerciala o asociere in participatiune, in care partea sa de contributie sa se refere la punerea la dispoyitie a unui spatiu in care sa se desfasoare activitatea prevazuta in obiectul contractului?
Ministerul Educatiei nu a emis un astfel de ordin de ministru prin care sa reglementeze o procedura ]n acest sens. Pe de alta parte scolile sunt in finantarea autoritatilor publice locale, care pot sa ]ncheie astfel de contracte.
Cu toate acestea problema apare atunci cand institutia publica se vede obligata sa participe cu cota sa parte si la pierderi.
as vrea sa stiu daca instituia publica titular al unui titlu executor ce se refera la o datorie a unei societati comerciale, poate sa dea in debit la finante aceasta creanta. Si sa scada dtoria din contabilitatea proprie.
am introdus actiune de partaj bunuri comune, dupa ce in prealabil sentinta de divort a ramas definitiva si irevocabila. Partajarea se referea la un bun imobil dobandit in timpul casatoriei si un credit al sotului meu de 5000 euro. Eu am solicitat o cota de 4/5 din imobil si sa se stabilesca ca suma creditata de sotul meu a fost facuta in interes propriu.
In motivare ama aratat ca contributia mea la imobil este mai mare avand in vedere ca am contractat in nume personal un credit de la o banca pentru acel imobil.
Surpriza. La stabilirea calcului taxei de timbru 3% din valoarea masei partajabile, instanta a calculat atat valoarea imobilului, valoarea creditului sotului, de 5000 euro, dar si creditul luat de mine. Asa ca practic masa paratajabila s-a dublat ca valoare, pentru acelasi bun. Nu stiu ce sa fac taxa este exagerata si nu cred ca voi avea cum sa mai continui acest proces.
am cumparat un imobil de la doi batrani cu clauza de intretinere. I-am intretinut timp de 13 ani. Intre timp batranul a decedat. Recent ne-am pomenit cu niste rude indepartate ale batranei, despre care nici nu stiam ca exista, care au luat-o pe batrana din imobil cu tot cu bunurile mobile existente in casa si au plecat intr-un alt judet. Totul s-a petrecut atat de repede incat deabia am avut timp sa reactionam. Am chemat politia, dar aceasta a refuzat sa se bage pe motiv ca sunt probleme de familie. Mentionez ca batrana are 84 de ani.
Noi am considerat ca ar fi vorba de furt si chiar de rapire. Dar politistii au considerat ca imobilul nu este al nostru iar batrana ar fi dorit sa plece de buna voie.
Nu stim ce sa facem mai departe, pentru ca noi dorim sa ne respectam clauzele contractuale de intretinere.