S-a invocat prescriptia dreptului de optiune, drept care nu a fost exercitat nici expres, nici tacit in termenul de 6 luni de la data decesului#-oCat de mare sunt sansele de reusita in cazul unui asemenea proces? Practic nu a fost o plata din eroare, ci in considerarea calitatii de mostenitor. Cea care a primit mostenirea devine proprietar retroactiv, de la data decesulu?
Bună ziua! La dezbaterea unei succesiuni în instanţă, descendentul de gradul I a pierdut moştenirea după tatăl decedat, din cauza neexercitării dreptului de opţiune în termenul de 6 luni. Masa succesorală compusă dintr-un apartament a fost atribuită soţiei supravieţuitoare (mama vitregă). Înainte de a ajunge în instanţă, părţile s-au adresat notarului. Însă pentru a deschide procedura, descendentul a plătit toate facturile restante şi impozitul pentru apartamentul respectiv, suma ridicându-se la aprox. 5000 lei. Acum că este considerat străin de succesiune, descendentul poate recupera respectivele cheltuieli? Ce fel de acţiune ar trebui introdusă? Pentru restituirea plăţii nedatorate?
Va multumesc si eu pentru ajutor! Am corectat, trecand CCMUN 2011-2014=D>
Dacă cel pe anii 2007-2010 este valabil, pot să-l trec, cu toate că suntem în 2011? Sau să trec CCMUN pe anii 2011-2014? Nu ştiu ce să fac.....:(
Mulţumesc mult pentru ajutor! Până la urmă este doar o formalitate această menţiune, nu? Întreb pentru că nu am redat efectiv toate prevederile CCMUN în cadrul contractului negociat la nivel de unitate.... :">
Bună ziua!
Mi s-a respins de către ITM cererea de înregistrare a contractului colectiv la nivel de unitate, pe motiv că nu am trecut nici în adresa de înaintare, nici în contract că au fost respectate prevederile CCMUN. Nu l-am trecut pentru că înainte de încheierea contractului colectiv am aflat despre denunţarea CCMUN. Ce ma sfătuţi? Să mă prefac că nu ştiu despre acest lucru, şi să trec acolo ce mi se solicită? Dar cum să respect prevederile unui contract denunţat?#-o
Va multumesc, sunteti amabil! Este vorba despre o centrala termica, eventual si noi putem sa facem o traducere, nu asta este problema. Vreau sa trimit o notificare catre firma de la care am cumparat, sa emita ei instructiunile, pentru ca asa mi se pare corect, si ma gandeam sa trec acolo legea care prevede obligatia de a oferi cumparatorilor instructiunile in limba romana.
Bună ziua! Am cumpărat un produs de la o societate comercială, factura a fost emisă pe firmă. După un timp am observat că nu există instrucţiuni de utilizare în limba română. Menţionez că firma noastră a achiziţionat produsul pentru consum/utilizare proprie, deci nu pentru revânzare. Întrebarea mea ar fi ce se poate face pentru a obliga pe vânzător să ne emită instrucţiunile în limba română? Care ar fi baza legală, întrucât din câte am înţeles între societăţile comerciale nu se aplică legislaţia privind protecţia consumatorului?
Multumesc anticipat!
Va multumesc pentru ajutor!