Ideea e ca, nimeni nu a comunicat nimic, insa suntem intr-un oras mic, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea, iar despre componenta membrilor comisiei putea vorbi oricare dintre persoanele audiate ( au fost destul de multe). Unul dintre membri face parte din conducerea institutiei si se cunoaste cine este. Pentru presa a fost de ajuns sa stie functia persoanei ca, mai apoi sa o identifice si sa-i dea numele intr-un articol. Ce as putea raspunde acestei persoane care acuza institutia ca facut acest lucru, desi nu l-a facut?
Adica au aparut in presa locala si suntem suspectati unii din institutie ca le-am comunicat! Iar apoi unul dni membrii comisiei ameninta ca va da in judecata institutia. Stiti cum sta treaba cu prea, in general....
Tinând cont de prevederile art. 21 din Lg. 46/2003 a drepturilor pacientului, conform cărora. ”Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.”, un avocat care reprezintă o persoana care nu este apartinătorul sau persoana desemnată de pacient, fiind chiar un medic care a participat la acordarea asistentei medicale a pacientului care a decedat, poate cere copie după actele medicale ale pacientului, sau poate solicita prin intermediul instanței de judecată?
Tot nu m-am lamurit daca e nevoie ca institutia sa efectueze cercetarea administrativa in urma raspunsului explicit pe care institutia l-a dat, ca nu sunt informatii de interes public sau raspundem ca ne mentinem raspunsul trimis initial.
Da, am inteles, insa reclamatia este formulata in temeiul art. 21 din Legea nr. 544/2001. Este nevoie ca institutia sa efectueze cercetare administrativa sau putem sa raspundem de acum ca ne mentinem raspunsul formulat anterior?