Conform legii nr.18/1991 a fondului funciar, art.36: "(2) Terenurile proprietate de stat, situate in intravilanul localitatilor, atribuite, potrivit legii, in folosinta vesnica sau in folosinta pe durata existentei constructiei, in vederea construirii de locuinte proprietate personala sau cu ocazia cumpararii de la stat a unor asemenea locuinte, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuintelor, in proprietatea acestora, integral sau, dupa caz, proportional cu cota detinuta din constructie. "
Avand deja precontractul, prin ordinul prefectului se va intocmi actul de proprietate pentru cota dv din terenul aferent imobilului,pana la perfectarea contractului de vanzare.
Conform art. 37 din Legea nr. 50/1991 construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciară.În această situaţie se aplică în continuare sancţiunile prevăzute de lege.
Este important si acei centimetri pentru ca 90-120 cm poate crea o problema reala vecinului si pe cale de consecinta actiune in justitie unde va puteti intoarce impotriva firmei constructoare pe baza contractului incheiat cu aceasta
Parerea mea este ca si in functie de acei centimetri,poate obtineti o intelegere cu vecinul pe calea medierii, caz in care va recomand sa apelati un asemenea specialist.