Decizia Curtii Constitutionale nr. 872/2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar
In M. Of. nr. 433 din 28 iunie 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 872/2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Din cuprins:
In temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, la data de 15 iunie 2010, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectiile Unite a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 7.798 din 15 iunie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 1.532A/2010.
In sustinerea obiectiei de neconstitutionalitate au fost aduse urmatoarele argumente:
Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar are, in realitate, ca obiect de reglementare o serie de restrangeri ale exercitiului unor drepturi fundamentale, dupa cum urmeaza: o restrangere a exercitiului dreptului la munca, determinata de restrangerea exercitiului dreptului la salariu – prin diminuarea cuantumului salariilor cu 25%; o restrangere a exercitiului dreptului la pensie, determinata de diminuarea cuantumului pensiilor cu 15%; o restrangere a exercitiului dreptului la ajutor de somaj, determinata de diminuarea cuantumului indemnizatiei de somaj cu 15%, precum si o restrangere a exercitiului dreptului la masuri de asistenta sociala concretizata in neacordarea ajutoarelor sau a indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere sau trecere in rezerva si in diminuarea cu 15% a cuantumului indemnizatiilor acordate potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului.
I. Prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 761 din 9 noiembrie 2009, invocandu-se aceeasi situatie de criza economica, Guvernul a facut apel la dispozitiile art. 53 din Legea fundamentala pentru a restrange exercitiul dreptului la munca. Tot astfel, in prezent, ignorand Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, se invoca acelasi motiv – criza economica – cu scopul restrangerii pentru a doua oara in termen de 6 luni a exercitiului unor drepturi prevazute de Constitutie. Or, restrangerea sistematica a exercitiului unor drepturi, care tinde sa devina o regula in conduita autoritatii publice care adopta aceasta masura, se situeaza in afara cadrului constitutional pe care il traseaza chiar dispozitiile art. 53 din Legea fundamentala.
Caracterul temporar pe care restrangerea exercitiului unor drepturi fundamentale trebuie sa il imbrace nu rezulta fara echivoc din dispozitiile art. 17 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar. Astfel, in timp ce art. 17 alin. (1) prevede ca restrangerea exercitiului dreptului la munca, la pensie, la ajutor de somaj si la masuri de asistenta sociala se aplica pana la 31 decembrie 2010, alin. 2 al articolului precitat stabileste ca “incepand cu 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale si de personal care sa asigure incadrarea in nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicarii masurilor de reducere a acestora adoptate in cursul anului 2010, in conditiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum si cu respectarea prevederilor bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2011″.
Asa fiind, dispozitiile art. 17 alin. (2) nu numai ca nu consfintesc caracterul temporar al masurii, ci permit ca restrangerea exercitiului tuturor acestor drepturi sa continue si dupa data de 1 ianuarie 2011, transformandu-se dintr-o restrangere cu caracter temporar intr-o restrangere cu caracter permanent, care isi pierde legitimitatea constitutionala.
In acest context, formularea echivoca a dispozitiilor art. 17 alin. (2) incalca cerinta previzibilitatii si accesibilitatii legii si nu permite destinatarilor acestor dispozitii sa cunoasca modul in care vor beneficia, dupa data de 1 ianuarie 2011, de drepturi fundamentale precum dreptul la munca, dreptul la pensie, dreptul la ajutor de somaj si dreptul la masuri de asistenta sociala.
Dispozitiile legii criticate se situeaza sub auspiciile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, dreptul la salariu, dar mai ales drepturile care decurg din contributiile in cadrul regimurilor de securitate sociala, cum este dreptul la pensie, constituind drepturi patrimoniale, care intra sub protectia acestui text. Recunoscand marja de apreciere a statelor in materia legislatiei sociale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat obligatia autoritatilor publice de a mentine un just echilibru intre interesul general si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale cetatenilor, echilibru care nu este mentinut atunci cand, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, cetatenii trebuie sa suporte o sarcina excesiva si disproportionata. Intr-o astfel de situatie, exista o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale determinata de incalcarea caracterului rezonabil si proportional al diminuarii drepturilor patrimoniale (Cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Cauza Moskal c. Poloniei).
Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevazuta de Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar impune o sarcina excesiva si disproportionata, fara a mentine un just echilibru intre interesul general si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale persoanei.
II. In acceptiunea art. 124 alin. (3) din Legea fundamentala, referitoare la infaptuirea justitiei, independenta financiara a judecatorului reprezinta o componenta de esenta a independentei puterii judecatoresti.
Remuneratia judecatorilor reprezinta o compensatie a absentei unor drepturi fundamentale, cum sunt drepturile exclusiv politice, drepturile social-economice, precum si a existentei incompatibilitatilor stabilite la nivel constitutional carora magistratii li se supun pe parcursul intregii cariere profesionale. Totodata, stabilirea remuneratiei judecatorilor tine seama de responsabilitatile si riscurile profesiei de judecator, care privesc intreaga durata a carierei judecatorului. Regimul strict al absentei unor drepturi, incompatibilitati si interdictii stabilit prin Legea fundamentala si dezvoltat prin legea speciala, precum si responsabilitatile si riscurile profesiei de judecator justifica acordarea unei salarizari corespunzatoare, in acord cu reglementarile internationale.
In contradictie cu art. 124 alin. (3) din Legea fundamentala, actul normativ privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar impune o diminuare a salariilor judecatorilor, ce este de natura a afecta insasi independenta judecatorilor si a puterii judecatoresti in ansamblu.
De asemenea, sunt invocate Decizia Curtii Constitutionale nr. 20/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Carta europeana cu privire la statutul judecatorului (Consiliul Europei, Strasbourg, 8 – 10 iulie 1998), Carta universala a judecatorului (Consiliul Central al Asociatiei Internationale a Judecatorilor, 17 noiembrie 1999), rezolutiile Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 si nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, art. 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Ulterior sesizarii, cu Adresa nr. 106 din 18 iunie 2010, Inalta Curte de Casatie si Justitie a transmis Curtii Constitutionale o “dezvoltare argumentativa”, ce a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 8.067 din 18 iunie 2010.
Aceasta se refera la urmatoarele aspecte:
Intrucat invocarea art. 53 din Legea fundamentala vizeaza apararea securitatii nationale, in mod obligatoriu sunt incidente in cauza dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta, cu modificarile si completarile ulterioare, securitatea nationala fiind prevazuta la art. 3 lit. a) ca o situatie care reclama interventia starii de urgenta. Plasarea masurilor de austeritate sub auspiciile securitatii nationale obliga la respectarea procedurii instituirii si incetarii starii de urgenta astfel cum este ea reglementata in ordonanta precitata. In aceste conditii, Guvernul nu se putea substitui atributiilor Presedintelui Romaniei si Parlamentului pentru a lua masuri de austeritate implicand securitatea nationala decat prin incalcarea art. 53 si 93 din Constitutie. Prin urmare, masurile de austeritate luate de Guvern, motivate de ratiuni ce tin de securitatea nationala, contravin flagrant Constitutiei si legilor speciale, impunand, in consecinta, constatarea neconstitutionalitatii lor.
La data de 21 iunie 2010 au fost inregistrate la Curtea Constitutionala, sub nr. 8.109 si nr. 8.111, cererile de “interventie in interes propriu” depuse de Iuliu Regnard Popescu si Alexandru Petculescu, prin care acestia solicita constatarea neconstitutionalitatii Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, considerand ca aceasta este abuziva, iar fundamentarea ei nu poate fi facuta decat cu incalcarea flagranta a art. 15 alin. (2), art. 11, 20, 44 si 47 din Constitutie, art. 14, 15 si 18 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, art. 1, 5 si 969 din Codul civil.
Cu Adresa nr. 108 din 22 iunie 2010, Inalta Curte de Casatie si Justitie a trimis Curtii Constitutionale un punct de vedere al Avocatului Poporului referitor la Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, solicitat de catre Asociatia “Themis-Casatia”.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisa presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra sesizarii de neconstitutionalitate.
Presedintele Senatului a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. I 2.031 din data de 22 iunie 2010, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este intemeiata, dispozitiile Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar contravenind prevederilor art. 41, art. 47 alin. (2), art. 53 si art. 124 alin. (3) din Constitutie, precum si art. 20 din Legea fundamentala cu referire la art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Apararea securitatii nationale – ca o ratiune de restrangere a unor drepturi fundamentale – nu poate fi invocata in acest caz, deoarece in considerarea acesteia a fost adoptata si Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International. Considera ca invocarea apararii securitatii nationale ca o ratiune ce ar legitima o noua restrangere a exercitiului unor drepturi fundamentale reprezinta o grava incalcare a prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea fundamentala.
Masura restrangerii exercitiului unor drepturi nu este instituita in scopul salvgardarii altor drepturi, legea in cauza cuprinzand exclusiv dispozitii de diminuare ori de desfiintare a unor drepturi, fara a se preciza in concret cele ce ar fi aparate in consecinta.
Caracterul temporar al restrangerii exercitiului dreptului la munca, dreptului la pensie, la ajutor de somaj si la masuri de asistenta sociala nu rezulta fara echivoc din dispozitiile Legii criticate. Astfel, prevederile art. 17 alin. (2) stabilesc ca “incepand cu 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale si de personal care sa asigure incadrarea in nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicarii masurilor de reducere a acestora adoptate in cursul anului 2010, in conditiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum si cu respectarea prevederilor bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2011″.
Sub aspectul dispozitiilor prevazute de art. 53 din Constitutie, se considera ca masurile propuse prin legea dedusa controlului de constitutionalitate nu sunt proportionale cu situatia ce determina restrangerea exercitiului unor drepturi si totodata aduc atingere dreptului la pensie, astfel cum este acesta reglementat prin art. 47 alin. (2) din Legea fundamentala.
De asemenea, legea criticata incalca si dispozitiile art. 124 alin. (3) din Constitutie, care statueaza ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii, intrucat in acceptiunea textului citat independenta financiara a judecatorului reprezinta o componenta esentiala a independentei puterii judecatoresti. Remuneratia judecatorilor reprezinta o compensatie a absentei unor drepturi fundamentale, precum si a incompatibilitatilor carora acestia li se supun pe parcursul intregii cariere profesionale. Regimul strict al absentei unor drepturi, incompatibilitati si interdictii stabilite prin legea fundamentala, precum si responsabilitatile si riscurile deosebite ale profesiei de judecator justifica acordarea unei salarizari corespunzatoare, in acord cu reglementarile internationale. Din aceasta perspectiva, diminuarea salariilor judecatorilor prin Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar apare ca o incalcare a dispozitiilor art. 124 alin. (3) din Constitutie.
Guvernul a transmis Curtii Constitutionale punctul sau de vedere, inregistrat la Curtea Constitutionala sub nr. 8.265 din 23 iunie 2010, din care rezulta ca obiectia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In argumentarea punctului sau de vedere, Guvernul recunoaste caracterul de drept fundamental al dreptului la munca (inclusiv componenta sa, dreptul la salariu), la pensie ori la somaj, insa aceste drepturi nu sunt absolute, exercitiul acestora putand fi restrans in conditiile art. 53 din Constitutie. Se apreciaza ca, in privinta restrangerii drepturilor fundamentale, art. 53 din Constitutie impune o mai mare rigoare decat prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi. In consecinta, in situatia in care conditiile din Constitutia Romaniei sunt mai stricte in privinta restrangerii drepturilor fundamentale, acestea urmeaza sa fie aplicate cu prioritate raportat la prevederile Conventiei mentionate. De asemenea, se sustine ca, in mod implicit, si prevederile Conventiei sunt respectate prin restrangerile de drepturi operate.
Se sustine ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, autoritatile nationale dispun de o anumita putere discretionara in a aprecia notiunea de interes general al comunitatii, in acest sens fiind citata Cauza Beyeler impotriva Italiei, 2000. Privarea de un bun, prevazuta la art. 1 din Protocolul aditional la Conventie, poate fi facuta pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natura sa confere statelor semnatare o anumita marja de apreciere intotdeauna aflata sub controlul Curtii Europene a Drepturilor Omului; totodata, privarea de un bun trebuie sa fie proportionala cu scopul urmarit. De asemenea, se arata ca restrangerea dreptului de proprietate este contrara Conventiei numai daca este discriminatorie si insuficient motivata.
Or, in cauza de fata se observa ca restrangerea exercitiului drepturilor mentionate este prevazuta de lege, este luata pe o perioada determinata (pana la data de 31 decembrie 2010) si este justificata de salvarea securitatii nationale. Cu privire la notiunea de securitate nationala, se arata ca acesta este un concept constitutional si este definit prin art. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei, iar potrivit acestei definitii un element esential al securitatii/sigurantei nationale il constituie starea de echilibru si de stabilitate economica.
Posibilitatea restrangerii exercitiului unor drepturi sau libertati prevazuta de art. 53 din Constitutie este o prerogativa constitutionala distincta de instituirea unor masuri exceptionale (starea de urgenta sau de asediu) reglementate de prevederile art. 93 din Constitutie. Astfel, restrangerea exercitiului unor drepturi nu implica aplicarea de principiu a dispozitiilor art. 93 din Constitutie, in timp ce, in urma aplicarii acestui din urma text constitutional, pot fi dispuse masuri de restrangere a exercitiului unor drepturi sau libertati.
Se arata ca dispozitiile legale criticate vizeaza restrangerea exercitiului dreptului, si nu a substantei dreptului (la munca, la pensie sau la somaj), din moment ce acesta continua sa fie recunoscut si respectat in deplinatatea sa. Totodata, se arata ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, legea nu garanteaza un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept castigat.
Masurile de restrangere luate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicandu-se tuturor salariatilor din institutiile si autoritatile publice, indiferent de regimul de finantare, iar reducerea pensiilor se aplica tuturor pensionarilor, indiferent de natura pensiei, urmand ca nivelul de trai al pensionarilor sa fie pastrat prin mentinerea nivelului pensiei minime garantate. Masurile propuse sunt obiective, rezonabile si proportionale cu amploarea si impactul consecintelor crizei economice cu care se confrunta Romania. Totodata, se arata ca, in absenta acestor masuri, statul ar urma sa fie lipsit de sursele de finantare necesare supravietuirii sale ca stat de drept si democratic.
In fine, se sustine ca masurile preconizate sunt absolut necesare intr-o societate democratica, tinand cont ca, prin aplicarea acestora, se realizeaza economii la bugetul de stat in valoare de 7.814,9 milioane lei. In sensul celor mentionate, Guvernul invoca si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009.
Totodata, Guvernul a mai comunicat, prin Adresa inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 8.260 din 23 iunie 2010, un tabel referitor la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atat pe termen scurt, pentru anul curent, cat si pe termen lung (pe 5 ani).
Presedintele Camerei Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere asupra obiectiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Senatului si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, cererile de interventie formulate si celelalte documente depuse la dosar, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze sesizarea de neconstitutionalitate.
Obiectia de neconstitutionalitate se refera la dispozitiile Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, care, in esenta, prevad urmatoarele:
I. Diminuarea cu 25% a urmatoarelor cheltuieli bugetare:
1. cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare – dar fara a cobori sub plafonul minim de 600 RON -, precum si al altor drepturi de natura salariala din sectorul bugetar;
2. valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asistenta medicala, medicamentele si protezele;
3. suma forfetara destinata platii drepturilor banesti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputatilor si senatorilor;
4. masurile prevazute la pct. 1 – 3 se aplica si personalului Bancii Nationale a Romaniei, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private si Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor;
5. cuantumul sprijinului statului pentru personalul clerical;
6. indemnizatiile lunare prevazute la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 45/2009;
7. cuantumul indemnizatiilor acordate membrilor Academiei Romane, membrilor Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, membrilor Academiei de Stiinte Medicale din Romania si membrilor Academiei de Stiinte Tehnice din Romania.
II. Diminuarea cu 15% a urmatoarelor cheltuieli bugetare:
1. indemnizatia de somaj, prestatiile sociale din partea statului ce vizeaza plata unor sume pentru incurajarea somerilor de a se angaja;
2. pensiile, precum si indemnizatia de insotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I;
3. obligatiile statului rezultate din contractele colective de munca ca urmare a disponibilizarilor prin concedieri colective;
4. indemnizatia pentru cresterea copilului, fara a scadea insa sub pragul de 600 RON;
5. cuantumul indemnizatiilor acordate urmasilor membrilor Academiei Romane, membrilor Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania;
6. ajutorul lunar acordat sotului supravietuitor;
7. indemnizatia de merit prevazuta de Legea nr. 118/2002;
8. indemnizatiile prevazute de Legea nr. 341/2004.
III. Fixarea cuantumului pensiei sociale minime la 350 RON
IV. Eliminarea ajutoarelor sau a indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere sau la trecerea in rezerva
V. Biletele de odihna pentru anul 2010 nu se vor mai contracta de catre Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale.
VI. Se abroga, prin art. 16 din lege, o serie de prevederi legale care vizeaza cheltuieli bugetare de personal, dar si alte prestatii sociale din partea statului.
VII. Potrivit art. 17 alin. (1) din lege, masurile de diminuare a cheltuielilor se aplica pana la 31 decembrie 2010. De asemenea, alin. (2) al aceluiasi text legal prevede ca: “(2) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale si de personal care sa asigure incadrarea in nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicarii masurilor de reducere a acestora adoptate in cursul anului 2010, in conditiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum si cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2011.”
Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale art. 41 referitoare la munca si protectia sociala a muncii, art. 47 alin. (2) referitoare la dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege, la masuri de asistenta sociala, potrivit legii, art. 53 referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si art. 124 alin. (3) referitor la independenta justitiei, precum si ale art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului cu referire la art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:
I. Cererile de interventie in nume propriu formulate de domnii Iuliu Popescu Regnard si Alexandru Petculescu sunt inadmisibile, intrucat institutia interventiei prevazuta de art. 49 si urmatoarele din Codul de procedura civila nu este compatibila cu procedura de judecata din fata Curtii Constitutionale (a se vedea Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009). Potrivit art. 14 din Legea nr. 47/1992, numai Curtea Constitutionala se poate pronunta asupra compatibilitatii regulilor din procedura civila cu procedura din fata sa; or, in procedura prevazuta de art. 146 lit. a) din Constitutie o atare interventie este inadmisibila, fiind contrara regulilor procedurale stabilite prin Legea nr. 47/1992.
II. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate ce vizeaza neconstitutionalitatea diminuarii cuantumului salariului personalului bugetar, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata pentru argumentele ce vor fi expuse in cele ce urmeaza.
Cu referire la critica de neconstitutionalitate care vizeaza pretinsa incalcare a art. 41 din Constitutie, instanta de contencios constitutional retine ca, in jurisprudenta sa, de exemplu prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, a stabilit expressis verbis ca dreptul la munca este un drept complex care include si dreptul la salariu.
Astfel, salariul este o componenta a dreptului la munca si reprezinta contraprestatia angajatorului in raport cu munca prestata de catre angajat in baza unor raporturi de munca. Efectele raporturilor de munca stabilite intre angajat si angajator se concretizeaza in obligatii de ambele parti, iar una dintre obligatiile esentiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestata.
Intrucat dreptul la salariu este corolarul unui drept constitutional, si anume dreptul la munca, se constata ca diminuarea sa se constituie intr-o veritabila restrangere a exercitiului dreptului la munca. O atare masura se poate realiza numai in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie.
Pentru ca restrangerea mentionata sa poata fi justificata trebuie intrunite, in mod cumulativ, cerintele expres prevazute de art. 53 din Constitutie, si anume:
– sa fie prevazuta prin lege;
– sa se impuna restrangerea sa;
– restrangerea sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional, si anume pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
– sa fie necesara intr-o societate democratica;
– sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o;
– sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu;
– sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.
Astfel, Curtea retine ca diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei, ca un corolar al dreptului la munca, este prevazuta prin legea criticata si se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
De asemenea, solutia legislativa cuprinsa in art. 1 din legea criticata a fost determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta din expunerea de motive a Guvernului. Este evident ca securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, deci domeniul militar, ci are si o componenta sociala si economica. Astfel, nu numai existenta unei situatii manu militari atrage aplicabilitatea notiunii de “securitate nationala” din textul art. 53, ci si alte aspecte din viata statului – precum cele economice, financiare, sociale – care ar putea afecta insasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului.
In acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat ca situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala.
De asemenea, prin deciziile nr. 188 si nr. 190 din 2 martie 2010, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, respectiv nr. 224 din 9 aprilie 2010, si Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, deciziile nr. 711 si nr. 713 din 25 mai 2010, Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, nepublicate inca, Curtea a analizat constitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, care suspenda executarea unor hotarari judecatoresti si esalona plata sumelor de bani rezultate din acestea, pornind tocmai de la premisa situatiei de criza economica avuta in vedere prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009.
In consecinta, Curtea va trebui sa stabileasca daca se mentine in continuare existenta unei amenintari la adresa stabilitatii economice a tarii, deci, implicit, la adresa securitatii nationale.
Astfel, Curtea constata ca in expunerea de motive a legii criticate se arata ca, potrivit evaluarii Comisiei Europene, “activitatea economica a Romaniei ramane slaba si, contrar asteptarilor initiale, cel mai probabil, cresterea economica s-a mentinut negativa in primul trimestru al anului 2010. [...] Pana la sfarsitul anului 2010, se asteapta ca inflatia sa scada in continuare la aproximativ 3,75% datorita cererii interne slabe si implementarii unei politici monetare prudente. Redresarea mai slaba a cererii interne a diminuat importurile, prognozandu-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% initial”.
Se mai arata ca “din misiunea de evaluare efectuata de serviciile Comisiei impreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale in perioada 26 aprilie – 10 mai 2010, pentru a analiza progresele inregistrate in ceea ce priveste conditiile specifice atasate transei a treia in valoare de 1,15 miliarde de euro in cadrul programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, in conditiile politicilor curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi indeplinita, din cauza unor deteriorari ale conditiilor economice, a unor dificultati in colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul Romaniei si-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate si implementate inainte de eliberarea de catre Comisie a celei de-a treia transe din imprumutul UE. [...] De asemenea, se precizeaza faptul ca, in cazul in care aceste actiuni nu sunt implementate pana in iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate actiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenta bugetara anticipata”.
In consecinta, Curtea constata ca aceasta amenintare la adresa stabilitatii economice continua sa se mentina, astfel incat Guvernul este indrituit sa adopte masuri corespunzatoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste masuri este reducerea cheltuielilor bugetare, masura concretizata, printre altele, in diminuarea cuantumului salariilor/indemnizatiilor/soldelor cu 25%.
De asemenea, Curtea observa ca autorii obiectiei pornesc de la o ipoteza gresita, si anume ca pentru aplicarea restrangerii mentionate ar fi trebuit declarata starea de urgenta, asediu sau necesitate, institutii prevazute la art. 93 din Constitutie. Or, chiar daca instituirea starii de urgenta sau de asediu poate avea drept consecinta restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, sfera de aplicare a art. 53 nu se circumscrie numai situatiilor prevazute de art. 93 din Constitutie. In consecinta, Curtea constata ca, in situatia de speta, art. 53 teza referitoare la securitatea nationala este aplicabil si, in acelasi timp, se constituie intr-un temei pentru justificarea masurilor preconizate.
Curtea retine ca restrangerea prevazuta de legea criticata este necesara intr-o societate democratica tocmai pentru mentinerea democratiei si salvgardarea fiintei statului.
Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea, Curtea constata ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea constata totodata ca masura legislativa criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, in sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar in acelasi cuantum si mod.
Curtea retine ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observa, de asemenea, ca masura criticata are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat. Astfel, este evident ca restrangerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in considerarea careia aceasta masura a fost edictata.
In acest sens, Curtea constata ca masura criticata are o durata limitata in timp, si anume pana la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea faptului ca art. 17 alin. (2) din lege acorda o posibilitate nelimitata Guvernului sau Parlamentului de a aplica, dupa data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, Curtea constata ca aceasta critica nu este reala, intrucat astfel cum rezulta din textul de lege mentionat, incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, in urma aplicarii masurilor criticate se va mentine in plata acelasi cuantum al salariilor/indemnizatiilor si al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticata. Este o obligatie de rezultat pe care si-o impune legiuitorul pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la incalcarea caracterului temporar al restrangerii exercitiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrangerii exercitiului drepturilor este de esenta textului art. 53 din Constitutie.
Avand in vedere cele expuse mai sus, Curtea constata ca masura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei cu 25% constituie o restrangere a exercitiului dreptului constitutional la munca ce afecteaza dreptul la salariu, cu respectarea insa a prevederilor art. 53 din Constitutie.
III. In ceea ce priveste critica potrivit careia diminuarea cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei cu 25% contravine principiului independentei judecatorului, Curtea constata ca aceasta nu poate fi retinuta.
Astfel, Curtea observa ca principiul independentei judecatorului prezinta doua aspecte, si anume independenta functionala si independenta personala.
Independenta functionala presupune, pe de-o parte, ca organele care judeca sa nu apartina executivului sau legislativului, iar pe de alta parte, ca instantele judecatoresti sa fie independente, sa nu fie supuse ingerintelor din partea puterii legislative, puterii executive sau justitiabililor.
Independenta personala vizeaza statutul care trebuie sa i se asigure prin lege judecatorului. In principal, criteriile de apreciere a independentei personale sunt: modul de recrutare a judecatorilor; durata numirii; inamovibilitatea; colegialitatea; fixarea salariului judecatorilor prin lege; libertatea de expresie a judecatorilor si a dreptului de a forma organizatii profesionale, menite sa apere interesele lor profesionale; incompatibilitatile; interdictiile; pregatirea continua; motivarea hotararilor; raspunderea judecatorilor.
Asa fiind, principiul independentei instantelor judecatoresti nu poate fi legat doar de cuantumul remuneratiei judecatorilor stabilit prin legislatie. Este necesara o evaluare complexa si sistemica in ceea ce priveste conformitatea cu acest principiu.
Curtea retine ca exista mai multi factori care concura in acelasi timp si in proportii diferite la realizarea independentei justitiei si a magistratilor si niciunul dintre acestia nu trebuie nici nesocotit, nici absolutizat.
Remunerarea judecatorilor nu este singurul factor care asigura independenta sistemului judiciar si micsorarea acesteia, cu respectarea conditiilor prevazute de art. 53 din Constitutie, pe o perioada de timp determinata, nu creeaza o amenintare la adresa independentei sistemului judiciar. In plus, scaderea salariilor a fost introdusa cu privire la toate categoriile de personal bugetar.
De asemenea, Curtea constata ca independenta judecatorilor reprezinta o garantie oferita cetatenilor, astfel judecatorul trebuie sa isi desfasoare activitatea zilnica bazandu-se pe responsabilitatea etica a functiei importante pe care o detine.
O absolutizare a drepturilor unei anumite categorii socioprofesionale trebuie privita si in contextul principiului egalitatii, si anume intangibilitatea sau cresterea beneficiilor acordate unui grup inseamna in mod automat agravarea starii materiale a unui alt grup de persoane.
De asemenea, puterea judecatoreasca trebuie sa se integreze in societate, iar nevoile sale trebuie sa fie aprobate si respectate de catre societate. Puterea judecatoreasca insasi, precum si puterile executiva si legislativa au un rol important in a asigura acest lucru. In conditiile crizei economice, solidaritatea sociala presupune ca fiecare cetatean isi asuma o responsabilitate proportionala pentru eliminarea consecintelor crizei si ca judecatorii actioneaza in solidaritate cu locuitorii unei tari. Astfel, dispozitiile contestate sunt in conformitate cu principiul solidaritatii si nu incalca principiul independentei judecatorilor.
Asa fiind, Curtea constata ca masurile prevazute de legea criticata nu au avut in vedere stirbirea independentei judecatorilor.
IV. Cu referire la critica de neconstitutionalitate privind reducerea cuantumului pensiilor, Curtea constata ca aceasta este intemeiata pentru urmatoarele motive:
Pensia este o forma de prestatie de asigurari sociale platita lunar [art. 7 alin. (2) si art. 90 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000] in baza legii, inerenta si indisolubil legata de calitatea de pensionar, obtinuta in baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 19/2000, dreptul la asigurari sociale este garantat de stat si se exercita, in conditiile legii mentionate, prin sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. Acesta se organizeaza si functioneaza, printre altele, si pe principiul contributivitatii, conform caruia fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurari sociale cuvenindu-se pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite [art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000]. Aceasta inseamna ca pensia, ca prestatie din partea sistemului public de pensii, intra sub incidenta principiului contributivitatii.
Art. 9 alin. (1) teza intai din legea criticata reglementeaza diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate in plata, de asemenea, art. 9 alin. (2) teza intai din aceeasi lege prevede ca valoarea punctului de pensie utilizat pentru determinarea cuantumului brut al pensiilor ce vor fi stabilite sau acordate incepand cu data intrarii in vigoare a legii este de 622,9 lei. In consecinta, in mod evident, prevederile anterior mentionate vizeaza pensiile contributive cuvenite sau aflate in plata si cele ce vor fi stabilite sau acordate.
In Cauza Stec si altii impotriva Regatului Unit, 2006, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca art. 1 din Protocolul aditional la Conventie nu vizeaza un drept de a dobandi proprietatea in sistemul regimului de securitate sociala. Este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricarui regim de securitate sociala sau de a alege tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acorda in oricare dintre aceste regimuri. Singura conditie impusa statului este aceea de a respecta art. 14 din Conventie privind nediscriminarea. Daca, in schimb, statul a adoptat o legislatie care reglementeaza drepturi provenite din sistemul de asigurari sociale – indiferent daca acestea rezulta sau nu din plata unor contributii -, acea legislatie trebuie sa fie considerata ca generand un interes patrimonial in sensul art. 1 din Protocolul aditional la Conventie. Cu alte cuvinte, Curtea a abandonat distinctia dintre beneficiile de natura contributiva si cele necontributive sub aspectul incidentei art. 1 din Protocolul aditional la Conventie.
Distinct de exigentele Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Constitutia Romaniei prevede, in mod expres, la art. 47 alin. (2), dreptul la pensie ca drept fundamental. Textul constitutional nu califica dreptul la pensie doar din perspectiva unui interes patrimonial al persoanei, ci, consacrand in mod expres dreptul la pensie ca un drept fundamental, impune statului obligatii constitutionale suplimentare, astfel incat sa se asigure un nivel de ocrotire al acestui drept superior celui prevazut de Conventie si de protocoalele sale aditionale. In aceste conditii devine aplicabil art. 60 din Conventie, potrivit caruia “nicio dispozitie din prezenta conventie nu va fi interpretata ca limitand sau aducand atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte contractanta este parte”.
Curtea constata ca dreptul la pensie este un drept preconstituit inca din perioada activa a vietii individului, acesta fiind obligat prin lege sa contribuie la bugetul asigurarilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naste obligatia statului ca in perioada pasiva a vietii individului sa ii plateasca o pensie al carei cuantum sa fie guvernat de principiul contributivitatii, cele doua obligatii fiind intrinsec si indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa in perioada pasiva a vietii persoanei asigurate contributiile varsate de catre aceasta la bugetul asigurarilor sociale de stat in temeiul principiului contributivitatii si de a asigura mijloacele de subzistenta a celor ce au dobandit acest drept in conditiile legii (perioada contributiva, varsta de pensionare etc.). Astfel, statul are obligatia pozitiva de a lua toate masurile necesare realizarii acestei finalitati si de a se abtine de la orice comportament de natura a limita dreptul la asigurari sociale.
Desi sumele platite cu titlu de contributie la asigurarile sociale nu reprezinta un depozit la termen si, prin urmare, nu pot da nastere vreunui drept de creanta asupra statului sau asupra fondurilor de asigurari sociale (Decizia Curtii Constitutionale nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007), acestea indreptatesc persoana care a realizat venituri si care a platit contributia sa la bugetul asigurarilor sociale de stat sa beneficieze de o pensie care sa reflecte nivelul veniturilor realizate in perioada activa a vietii.
Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivitatii, se constituie intr-un drept castigat, astfel incat diminuarea acesteia nu poate fi acceptata nici macar cu caracter temporar. Prin sumele platite sub forma contributiilor la bugetul asigurarilor sociale, persoana in cauza practic si-a castigat dreptul de a primi o pensie in cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivitatii; astfel, contributivitatea ca principiu este de esenta dreptului la pensie, iar derogarile, chiar si temporare, referitoare la obligatia statului de a plati cuantumul pensiei, rezultat in urma aplicarii acestui principiu, afecteaza substanta dreptului la pensie.
Aceasta nu inseamna ca legea nu poate in viitor sa reaseze sistemul de calcul al pensiilor, bazandu-se, insa, tot pe principiul contributivitatii, pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la negarea evolutiei in reglementarea juridica a acestui domeniu. De aceea, daca prin reasezarea sistemului de calcul al pensiei in sensul aratat mai sus rezulta un cuantum mai mic al acesteia, statul este obligat sa adopte reglementari similare art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, si anume sa mentina in plata cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementarilor anterior in vigoare daca acesta este mai avantajos. Aceasta este o masura de protectie a persoanelor care beneficiaza de pensie in sensul art. 47 alin. (2) din Constitutie, constituind, de asemenea, o speranta legitima a asiguratului, intemeiata pe prevederile legale in vigoare cu privire la obtinerea si incasarea unui anumit cuantum al pensiei.
De asemenea, Curtea constata si anumite insuficiente de redactare a textului art. 9 din lege. Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) din legea criticata, are loc o diminuare cu 15% a cuantumului pensiilor cuvenite sau aflate in plata, ceea ce coroborat cu art. 17 alin. (1) din lege duce la concluzia ca o atare diminuare este temporara – pana la 31 decembrie 2010. Insa, cu privire la pensiile ce vor fi stabilite sau acordate, a fost diminuata chiar valoarea punctului de pensie, astfel incat coroborarea acestui text legal cu art. 17 alin. (1) din lege nu mai apare ca fiind una clara, ceea ce inseamna ca pentru aceste pensii legiuitorul va trebui sa adopte ulterior o lege pentru a le aduce dupa 1 ianuarie 2011 la nivelul pensiilor care erau in plata la momentul intrarii in vigoare a legii criticate. Altfel, s-ar crea o diferenta de tratament nepermisa intre pensiile aflate in plata si cele ce vor fi stabilite sau acordate. Mai mult, proportional, valoarea punctului de pensie in ipoteza art. 9 alin. (1) din lege ar fi mai mica decat cea reglementata de art. 9 alin. (2) din aceeasi lege, ceea ce este, de asemenea, inadmisibil.
Totodata, Curtea constata ca dificultatile bugetului asigurarilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie in sensul diminuarii, chiar si temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constitutional la pensie neputand fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de catre stat.
De asemenea, Curtea observa si unele considerente de principiu referitoare la dreptul la pensie in jurisprudenta altor curti constitutionale. Astfel, Curtea Constitutionala a Ungariei, prin Decizia nr. 455/B/1995, a stabilit ca pensia calculata dupa regulile sistemului de asigurari sociale nu poate fi afectata, iar prin Decizia nr. 277/B/1997 a statuat ca modificarea unilaterala a cuantumului pensiilor este neconstitutionala, cu referire directa la imposibilitatea legiuitorului de a scadea pensiile mari pentru a creste pensiile mici. Totodata, prin Decizia nr. 39/1999 (XII.21), aceeasi instanta constitutionala a statuat ca pensia (contributiva) este un drept castigat si cumparat intr-o atat de mare masura incat modificarea cuantumului sau nominal este neconstitutionala. De altfel, considerente similare se regasesc si in Decizia Curtii Constitutionale din Letonia nr. 2009-43-01 din 21 decembrie 2009.
In consecinta, avand in vedere gradul ridicat de protectie oferit prin Constitutie acestui drept, pentru motivele sus aratate, reducerea cuantumului pensiei contributive, indiferent de procent si indiferent de perioada, nu poate fi realizata. Rezulta ca art. 53 din Constitutie nu poate fi invocat ca temei pentru restrangerea exercitiului dreptului la pensie.
Totodata, Curtea constata ca, potrivit art. 54 lit. a) din Legea nr. 19/2000, invaliditatea de gradul I este caracterizata “prin pierderea totala a capacitatii de munca, a capacitatii de autoservire, de autoconductie sau de orientare spatiala, invalidul necesitand ingrijire sau supraveghere permanenta din partea altei persoane”. In consecinta, diminuarea cu 15% a indemnizatiilor de insotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, precum si stabilirea unei valori a punctului de pensie inferioara celei existente, necesara la calculul cuantumului brut al indemnizatiei de insotitor, contravin art. 47 alin. (1) din Constitutie, statul neindeplinindu-si obligatia de a lua masuri adecvate de protectie sociala.
V. Curtea constata ca prestatiile sociale care au fost eliminate de textul art. 16 din legea criticata nu sunt prevazute la nivel constitutional, astfel incat legiuitorul este liber sa aprecieze asupra acordarii sau neacordarii acestora, in functie de posibilitatile bugetare ale statului. In consecinta, eliminarea acestor prestatii sociale nu contravine prevederilor constitutionale invocate.
VI. Cu privire la prestatiile sociale ale caror cuantum a fost diminuat, Curtea constata urmatoarele:
– cuantumul prestatiilor sociale prevazute expres de textul constitutional al art. 47 (de exemplu, ajutorul de somaj) poate fi diminuat cu respectarea conditiilor impuse de art. 53 din Constitutie, cele constatate de catre Curte la analiza constitutionalitatii restrangerii exercitiului dreptului la munca fiind mutatis mutandis aplicabile si in acest caz;
– cuantumul prestatiilor sociale care nu sunt prevazute de textul constitutional al art. 47 (de exemplu cele cuprinse la art. 15 din legea criticata) poate fi dimensionat de catre legiuitor in functie de posibilitatile bugetare existente la un moment dat; astfel, reducerea acestui cuantum nu contravine prevederilor constitutionale invocate.
VII. Curtea observa ca prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, a stabilit ca “dispozitiile art. 147 alin. (1) din Constitutie disting – cu privire la obligatia de a pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei – intre competenta Parlamentului, pentru dispozitiile din legi, pe de-o parte, si cea a Guvernului, pentru dispozitiile din ordonante ale acestuia, pe de alta parte. Ca atare, pe o perioada de 45 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei decizii, Guvernul nu poate adopta o ordonanta de urgenta pentru a pune de acord prevederile Legii [...] constatate ca fiind neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, dar poate initia un proiect de lege in acord cu cele stabilite prin prezenta decizie”.
Raportat la situatia de fata, Curtea retine ca legea criticata a fost adoptata prin procedura angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna din data de 7 iunie 2010. Chiar daca legea a fost adoptata prin aceasta procedura, ea este si va ramane un act al Parlamentului atat in sens formal, cat si material. Prin urmare, potrivit art. 147 alin. (2) din Constitutie, Curtea constata ca este de competenta exclusiva a Parlamentului reexaminarea dispozitiilor constatate ca fiind neconstitutionale, pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale, iar reexaminarea se va realiza tot in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului.
Curtea, totodata, constata ca, in aplicarea art. 147 alin. (2) din Constitutie, Parlamentul va reexamina numai dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale, pentru a le pune de acord cu prezenta decizie, si, in masura in care se impune, va recorela celelalte dispozitii ale legii ca operatiune de tehnica legislativa. Ad similis, a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.177 din 12 decembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007.
VIII. In final, Curtea constata ca, potrivit Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, Curtea retine ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.
In consecinta, asa cum a statuat Curtea si in jurisprudenta sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), atat Parlamentul, cat si Guvernul, respectiv autoritatile si institutiile publice urmeaza sa respecte cele stabilite de Curtea Constitutionala in considerentele si dispozitivul prezentei decizii.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Constata ca dispozitiile art. 1 – 8 si cele ale art. 10 – 17 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constitutionale.
2. Constata ca dispozitiile art. 9 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la datele de 24 si 25 iunie 2010 si la acestea au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecatori.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrati-asistenti,
Ramona Daniela Maritiu
Benke Karoly
*
OPINIE SEPARATA
Prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 1 – 8 si cele ale art. 10 – 17 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constitutionale. Prin aceeasi decizie Curtea Constitutionala a decis ca dispozitiile art. 9 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstitutionale.
Din continutul art. 124 alin. (3) din Legea fundamentala, referitoare la infaptuirea justitiei, independenta financiara a judecatorului reprezinta o componenta de esenta a independentei puterii judecatoresti. Remuneratia judecatorilor reprezinta o compensatie, care tine cont atat de responsabilitatile profesiei de judecator, cat si de regimul strict al incompatibilitatilor stabilit prin Constitutie, precum si prin Legea nr. 303/2004, republicata.
Curtea a constatat ca diminuarea cuantumului salariului cu 25% nu contravine independentei judecatorului. Curtea a facut deosebirea dintre independenta functionala si independenta personala a judecatorului. In acelasi timp Curtea a considerat ca remunerarea judecatorilor nu este un fapt care asigura independenta sistemului judiciar si micsorarea acesteia cu respectarea art. 53 din Constitutie nu determina o amenintare la adresa sistemului judiciar.
Prima noastra obiectie se refera la modalitatea in care Curtea a analizat independenta sistemului judiciar si legatura dintre aceasta independenta si remuneratia judecatorului. Consideram ca remunerarea adecvata constituie o conditie esentiala a independentei judecatorului, asa cum reiese si din dispozitiile art. 11 din Principiile de baza referitoare la independenta magistraturii, adoptate prin rezolutiile Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 si nr. 40/146 din 13 decembrie 1985. Aceste principii, desi prevazute de rezolutii ale Adunarii Generale, care nu au in sine un caracter obligatoriu, au dobandit un caracter obligatoriu, fiind astazi considerate norme juridice cu caracter cutumiar, in sensul art. 38 paragraful 2 din Statutul Curtii Internationale de Justitie, care reglementeaza izvoarele dreptului international. Caracterul cutumiar, obligatoriu al acestor norme este recunoscut in dreptul international, cel mai recent prin comentariul art. 14 din Pactul international relativ la drepturile civile si politice, conventie semnata si ratificata de Romania.
Referitor la invocarea art. 53 din Constitutie si independenta magistratilor, interpretarea pe care o dam provine din caracterul diferit al acestei reglementari in diverse dispozitii constitutionale si in Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Consideram ca remuneratia magistratilor trebuie mentinuta, pentru ca existenta unui stat de drept este fundamentala si este legata in mod indisolubil de independenta si impartialitatea justitiei. Este cu atat mai important in aceasta perioada limitata sa se mentina un stat de drept.
Pentru cei ce nu cunosc decizia. ce inseamna serie de restrangeri ale exercitiului unor drepturi fundamentale, nu cumva e forta majora?
avocatnet.ro explicăm legislația
