avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 814 soluții astăzi
Forum Activitate NicoletaPop

Activitate NicoletaPop

Bineinteles ca trebuie sa angajeze un avocat, dar acesta costa mai putin daca reprezinta mai multi pagubiti. Si noi l-am angajat pe unul dintre cei mai renumiti avocati din oras.
Succes!
Buna dimineata,
am trecut si eu prin ceva asemanator. Am fost la tribunal si am obtinut o sentinta cu putere de contract de vanzare-cumparare, dupa ce am depus toate chitantele si actele doveditoare. Pe baza acestei sentinte, va intabuleaza la cartea funciara. Cine se intabuleaza primul, ala e, restul, se vor judeca in continuare.
In cazul meu, nefiind facuta intabularea, am facut-o eu. Am obtinut autorizatia de constructie de la Primarie (in cazul meu exista), apoi am intabulat si apoi m-am judecat ca in locul firmei care nu mai exista, sa devin eu proprietar. Autorizatia de construire se gaseste pe site-ul Primariei. Cautati, poate exista. Intabularea costa ceva, pentru ca va trebui sa intabulati intreaga cladire, sa faceti o apartamentare si apoi sa deveniti proprietar pe apartamentul dvs. Dar, in acest caz, ar fi bine sa vorbiti si cu ceilalti pagubiti(vecini), poate participa si ei la costuri. Noi asa am facut, am participat cu totii, avand acelasi interes.
Daca aveti intrebari suplimentare, va ajut in continuare.
Am gasit in sfarsit raspunsul :

CODUL DE PROCEDURA CIVILA

Capitolul II - Urmarirea silita asupra bunurilor mobile

Sectiunea I - Bunurile mobile care nu se pot urmari

Art. 409

b) aliniatul 3:
Veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia, in cazul in care sunt mai mici decat cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmarite numai asupra partii ce depaseste jumatate din acest cuantum.

O zi buna si sarbatori fericite, poate mai lumineaza si pe altcineva raspunsul meu.


Nu ati inteles. Imi poate pune poprire pe pensie 1/3 dar numai daca pensia este suficient de mare. Daca am doar 457 lei, imi poate pune poprire pe 50 % din 457-350 lei= 107 lei. Pentru ca salariul minim este de 700 lei.
Asa ca , in acest caz, nu imi poate retine 152 lei, doar 53,5 lei.
Este clar acum?
Dar eu nu stiu care este legea care reglementeaza aceasta, de aceea ceream ajjutor.
Multumesc mult.

Am o pensie de 457 lei, si ANAF-ul mi-a pus poprire pe conturi. Banca mi-a dat ieri doar o treime din pensie, desi la Casa de Pensii nu apare nici un fel de poprire pe pensie. Eu stiu ca imi pot lua doar 50 % din ce depaseste jumatate din salariul pe economie, dar nu mai stiu unde am citit acest lucru.
M-ar interesa daca este adevarat si daca ma puteti ajuta cu articolul din lege referitor la acest lucru.
Multumesc
E ca si scum ti s-a nascut copilul, exista fizic, dar ii mai trebuie si certificatul de nastere ca sa fie luat in seama. Procesul verbal e ca si cum cineva iti spune ca exista, dar nu conteaza inca, ca si persoana. Poate, explicatia asta plastica, e mai pe inteles.
Deci copilul, il puteti imparti, abia dupa ce exista si in acte.
Răspuns la discuția asociatie de proprietari
Va multumesc, ati foarte explicit. O zi buna
Buna ziua, daca proprietarul a 2 apartamente din cladire, mai este inca statul roman, in cazul voturilor asociatiei de proprietari, conteaza sau nu? Si daca da, cine ia deciziile din partea statului? Deci 51 % din cvorum se socotesc apartamentele intrate in proprietate sau si cele de stat? Acestea intra in procentaj sau nu>