avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 711 soluții astăzi
Forum Activitate Ana_Pentalog

Activitate Ana_Pentalog

Cam asta vroiam s-aud:)

Multumesc Oricum, domeniul nu este reglementat si atunci, probabil, supus unei interpretari opresive din partea unor eventuale organe de control
Da, clauza penala nu este acceptata de jurisprudenta intr-un contract de munca, insa natura unui astfel de angajament incheiat si valabil anterior inceperii executarii CIM trebuie sa intre sub incidenta dreptului muncii sau poate avea o natura exclusiv civila?
Clauza penala:
Stipulatie sau prevedere contractuala, prin care partile stabilesc de comun acord, anticipat si prin apreciere, cuantumul despagubirilor ce vor fi datorate de partea in culpa, in cazul neindeplinirii ori implinirii necorespunzatoare a obligatiilor asumate. Clauza penala prezinta pentru creditor avantajul ca acesta nu mai trebuie sa dovedeasca existenta si cuantumul prejudiciului, in cazul in care debitorul nu-si executa obligatiile conform prevederilor contractuale.
Cod Civil: sectiunea VI (nu are legatura cu dreptul penal)
Multumesc frumos pentru raspuns, desi am subliniat faptul ca nu este vorba de perioada executarii contractului de munca si de cea imediat anterioara: intre semnare contract si incepere executare.

O zi buna in continuare,
Pai problema este evitarea desfacerii contractului de munca si asumarea responsabilitatii incheierii CIM de catre viitorul salariat.

Scopul este sa evitam ca viitorul salariat sa foloseasca siguranta semnarii unui CIM pentru a-si cauta linistit alt loc de munca avand in vedere ca deja s-a semnat.

Un contract nenumit in acest sens de ce ar incalca dispozitiile Codului Muncii? (clauza penala ar putea fi limitata conform raspunderii patrimoniale, la 5 salarii, desi un astfel de angajament tine mai degraba de materia civilului decat de dreptul muncii)



Buna ziua,

Se poate incheia de catre viitorul angajat si viitorul angajator un angajament prin care viitorul angajat isi asuma obligatia de a se prezenta la munca, conform CIM incheiat, care sa includa si o clauza penala in cazul in care acesta din urma nu isi respecta obligatia?
(bineinteles, in acelasi angajament angajatorul isi poate asuma obligatiile ref la celelalte elemente ale CIM: salariu, perioada, etc)

Am in vedere situatia in care, dupa ce a candidatul a acceptat oferta angajatorului, in perioada de preaviz la fostul angajator, continua sa mai caute de lucru si isi gaseste altceva. In aceasta situatie, chiar daca a semnat un CIM cu viitorul angajator si acest CIM e cu perioada de proba, se prezinta doar atat cat sa spuna ca nu mai vine.
Poate fi aceasta situatie evitata?

Multumesc,
In CIM este prevazut doar atat:

"Termenul de preaviz este cel prevazut de Codul Muncii".

Nu se mentioneaza nicio perioada.

Intrebarea mea avea 2 laturi:
a. Daca se aplica Codul Muncii in vigoare la data semnarii CIM sau cel in vigoare la data demisie

b. Indiferent de ce prevederi legale se aplica, cum s-ar putea interpreta o asemenea dispozitie din CIM?
Daca am inlocui, ar suna cam asa: "Termenul de preaviz nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice/20 de zile lucratoare". Deci, cat este salariatul obligat sa stea? De la 0 la 15/20 de zile?!
In ceea ce priveste contributia de asigurari sociale, conform Legii 263/2010 (sistemul unitar de pensii publice):

Art. 6 (1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
IV. persoanele care realizeaza, in mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel putin de 4 ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si care se afla in una dintre situatiile urmatoare:
a) administratori sau manageri care au incheiat contract de administrare ori de management;
b) membri ai intreprinderii individuale si intreprinderii familiale;
................................

Deci, daca aveti CIM cu 2 ore pe zi, venitul din II nu este exclusiv, asa ca nu sunteti obligata sa platiti contributia de asigurari sociale.
Va multumesc pentru raspunsuri
Multumesc pentru raspuns.

Asadar, considerati ca se aplica totusi Codul Muncii in vigoare in acest moment chiar daca angajatul a semnat CIM in momentul in care durata maxima a preavizului era de 15 zile calendaristice?