avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 561 soluții astăzi
Forum Activitate Shamy

Activitate Shamy

1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Contestaţie durata proces. Art.488 NCPP.

Art. 488 indice-1

Introducerea contestaţiei

(1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii.

(2) Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror.

(3) Contestaţia poate fi formulată după cum urmează:

a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale;

b) după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă;

c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.

(4) Contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea acesteia. Contestaţia nu mai poate fi reiterată în cadrul aceleiaşi faze procesuale în care a fost retrasă.
Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin:

Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;

Art. 488 indice-2

Competenţa de soluţionare

(1) Competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine după cum urmează:

a) în cauzele penale aflate în cursul urmăririi penale, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă;
Răspuns la discuția Datoriile istorice la intretinere
1. Daca apartamentul este al soacrei si atat sotul cat si mama lui au decedat rudele de gradul intai trebuie sa faca succesiunea la notar .Rudele care acum cedeaza dreptutile va trebui s-o faca si in fata notarului ca sa fiti siguri cine este mostenitorul care ar putea sa se constituie parte in proces.
2. Nu ati mentionat care sunt partile din proces. In mod normal un procesul in care paratul decedeaza ar trebui ca sa fie reprezentat de mostenitorul legal al acestuia...prin urmare trebuie facuta mai intai succesiunea ca sa se stie cine are calitate de parte in porces.
3. DREPTUL DE A SOLICITA ORICE DATORIE IN ROMANIA ESTE DE 3 ANi.
mai putin datoriile catre stat care este de 5 ani.
primul lucru care trebuie sa-l faceti este sa depuneti la dosar o cerere prin care RIDICATI EXCEPTIA PRESCRIERII DREPTULUI DE A SOLICITA DATORII MAI VECHi DE 3 ANI .
Apoi solicitati ca instanta sa dispuna recalcularea datoriilor la cotele de intretinere pe ultimii 3 ani si recalcularea si penalitatilor de intarziere.
In functie de ce veti face va mai putem ajuta.

IN DREPT Art. 2517din noul cod civil

Termenul general de 3 ani
Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

In cerere va trebui sa va intemeiati solicitarea pe acest articol din noul cod civil.
ATENTIE cererea trebuei facuta de urgenta pentru ca nu stim stadiul in care se afla procesul si sa nu fie respinsa ca tardiva.

[ mesaje conexate]
[ @Shamy, respectati pct 1.2 si 1.3 din Regulament]
Dumneavoastra trebuie sa achitati in avans doar onorariul avocatului care va reprezinta in proces sau care v-a facut cererea de chemare in judecata pe care,din cate se intelege, ati depus-o personal.
Daca i-ati platit onorariul de 15000 lei asta inseamna ca va trebui sa va reprezinte in proces ca aparato si sa faca toate actele si demersurile legale pentru a castiga acest proces.
SCRIETI IN CONTRACT TOATE RUBRICILE CU CE ARE DE FACUT AVOCATUL PENTRU DUMNEAVOASTRA SI NU LASATI RANDURI LIBERE CARE POT FI COMPLETATE DUPA, CU ONORARII ABUZIVE!!!!!!
Din ce scrieti am inteles ca aceelasi avocat reprezinta si sotul ? La inceputul procesului dumneavoastra sunteti obligata sa achitati taxa de timbru pentru cererea de divort introdusa de dumneavoastra.
Daca nu achitati taxa nu se va mai judeca cererea dumneavoastra si instanta va anula cererea ca netimbrata.
Daca ati achitat taxa de timbru pentru cererea dumneavoastra atunci va trebui sa asteptati citatia cu primul termen ca sa depuneti o cerere de conexare a cererii dumneavoastra cu cea a sotului, pentru ca asa trebuie cerut. Nu se face conexarea din oficiu pentru ca mi-e greu sa cred ca cineva sta sa cerceteze daca sunt doua cereri pentru aceeasi cauza.
Deci cereti dumneavoastra conexarea
daca nu aveti bani pentru a fi reprezentata atunci va trebui sa depuneti la cererea dumneavoastra o cerere de ajutor cu dovezile necesare , respectiv ca nu aveti venituri si aici trebuie sa cautati pe google ce acte va trebuie ca sa dovediti ca nu aveti venituri si ca sunteti indreptatita sa cereti scutirea de taxa judiciara sau avocat din oficiu. Dar si intrun caz si in celalalt va trebui sa asteptati primul termen la cerea dumneavoastra ca numai judecatorul va fi indreptatit sa va admita sau sa va respiunga cererea de scutire de taxa sau avocat din oficiu .
Daca la primul termen vi se acorda scutirea de taxa sau dispune restituirea taxei deja achitate atunci veti putea sa anulati contractul cu avocatul dumneavoastra pentru care ati paltit 15000 lei si sa luati legatura cu avocatul din oficiu.
Dar atentie, daca ati plaltit deja avocatul este mai bine sa supravegheati modul cum isi face datoria pentru ca avocatul din oficiu s-ar putea sa fie mai delasator decat avocata dumneavoastra pentru ca sunt platiti mai putin.Nu este o scuza dar mereu este un pretext.
Sper ca acum sa va fie mai clar.
deci s-ar putea ca ce spuneti dumneavoastra ca trebuie sa achiati 450 lei sa fie taxa de timbru.
In ce priveste banii achitati pe intampinare si etc atunci mergeti la vocat si spunetii ca sa se consemenze calr in contractul de 15000 lei ce activitati va desfasura pentru acesti bani pentru ca ea trebuie sa va reprezinte la termenele din proces dar si sa faca toate actele in numele dumneavoastra, respectiv intampinare sa depuna actele doveditoare...tot ce tine de cererea dumneavoastra
Nu achitati nimic in contul sotului pentru ca el este obligat, ca si dumneavoastra sa achite exact aceleasi lucuri pentru cererea lui.
In ce priveste cererea de abandon, care din cate inteleg este o plangere adresata parchetului sau politiei, acesta este alta activitate si desigur ca va trebui s-o achitai separat cat ati convenit cu avocatul.
Angajati o alta firma...si luati drept pilda ce v-a facut prima firma...nu platiti nimic in avans....in aceasta tara...veti cheltui cu mult mai mult sa va recuperati banii decat paguba in sine....si asa ca incercare ...mergeti la protectia consumatorului si vedeti daca va pot ajuta ei...
Eu va sfatuiesc sa faceti o plangere( atentie la gramatica si scrierea corecta a cuvintelor) si o depuneti: una la Primaria sector 3, Departamentul Asociatii de proprietari, una la Asociatia de proprietari -presedinte. In aceasta plangere consemnati faptul ca nu veti achita partea dumneavoastra de termoizolatie pana cand nu se vor lua masurile legale de: remediere lucrare pe acoperis si in interiorul apartamentul dumneavoastra...asta daca trebuie sa coparticipati cu bani la termoizolatie.
Asociatiile de proprietari sunt mai degraba atente cum sa faca o smecherie sa-si monteze usi si geamuri de termopan in interirorul apartamentelor fara sa achite....asa la intelegere intre smecherii din asociatiei si inginerul care a afectuat masuratorile si mai trece din cand in cand sa vada stadiul lucrarilor. In general muncitorii care sunt angajati pentru astfel de lucrari sun zilieri, angajati doar pe perioada lucrarii, la noi au fost muncitori zilieri din Moldova, care nu se pricep la zidarie, chiar daca isi dau silinta.
Răspuns la discuția Inselata la cumparare apartament
Vreau sa incep prin a va scrie ca simpatizez cu dumneavoastra si imi pare rau de situatia pe care o aveti. Toti cei care scriem aici avem ceva cunostinte si practica judiciara si vrem sa va fim de ajutor nu sa incurcam lucrurile.Cu cat mai clar scrieti situatia, cu atat putem sa fim si noi mai aproape de subiect si de solutie.
Acest act de conciliere l-ati semnat dar nu aveti inca un contract de furnizare energie electrica cu ei?
Pentru ca nu stiu cum au fost lucrurile.A venit un angajat si a citit contorul .In acel moment ati avut sau nu contract pe numele dumneavoastra? pentru ca daca nu aveti un contract cu ei ...nu sunteti obligata de minic sa achitati un consum pe care ENEL nu poate dovedi ca este al dumneavoastra.
Plangerea penala dureaza chiar daca nu achitati nimic.
Răspuns la discuția Inselata la cumparare apartament
Puteti explica,daca traiti in Romania, cum puteti sa aveti facturile la zi si totusi sa fie diferenta neincasata de 5000kw? ENEL face citiri la fiecare trei luni....regularizari.....deci cum sunt facturile la zi? Ati avut dumneavoastra, vreodata, castig de cauza de la o institutie din Romania? Adica sefii sa faca ceva impotriva subalternilor?
Răspuns la discuția Inselata la cumparare apartament
am gasit pe internet pe site-ul uniunii notarilor ce acte trebuie sa contina dosarul de vanzare cumparare
a) Partile se prezintă personal cu actele de identificare sau prin mandatar, cu procură autentică, mandatar care se identifică conform art.51 din Legea nr. 36/1995, republicată;

b) Actele de proprietate, (în funcţie de specificul tranzacţiei, apartament sau construcţii şi/sau terenul aferent în original sau duplicat;

c) Încheierea de intabulare în original / sau copie lagalizate ANCPI , împreună cu documentaţia cadastrală (în original sau copie după aceasta);

d) Certificat de atestare fiscală emis de organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale care să ateste achitarea tuturor obligaţiilor locale datorare autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei raze se află înregistrat fiscal bunul care se înstrăinează, la solicitarea contribuabilului sau a notarului, respectiv împuternicitului acestuia, conform delegării date de către contabil (art. 113, alineatul (1) Cod procedură fiscală, modificat prin Legea 126/2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial nr. 484/16.07.2012), ce poate fi utilizat pe toată perioada lunii în care se emite, putând fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată (conform art. 113, alineatul (3) Cod procedură fiscală, modificat prin Legea 126/2012 mai sus menţionată);

e) Extrasul de carte funciară pentru autentificare sau Certificatul de sarcini emis de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (O.C.P.I. ) de la locul situării bunului imobil obţinut de notarul public la cererea vânzătorului, ce poate fi utilizat în termen de 10 (zece) zile lucrătoare, calculate de la data depunerii cererii la O.C.P.I.- ul competent, perioadă de valabilitate stabilită prin art. 54 alin (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată cu modificările şi completările ulterioare (articol modificat şi completat prin Art. III din Legea nr. 60/2012);

f) Adresă emisă de instituţia bancară în favoarea căreia există constituite ipoteci şi interdicţii, în cazul în care imobilul ce se doreşte a fi înstrăinat este grevat de ipoteci constituite în favoarea unor instituţii bancare din care să reiasă acordul expres al acestora cu privire la înstrăinare şi procedura radierii ipotecilor şi interdicţiilor aferente;

g) Certificat de performanţă energetică a clădirii , eliberat potrivit Legii nr. 372/2005, modificata, privind performanţa energetică a clădirii de un auditor energetic autorizat (doar în cazul vânzării şi închirierii). ( www.aaec.ro ) Legea nr. 372/2005 mai sus menţionată reglementează obligaţia vânzătorului de a pune la dispoziţia cumpărătorului certificatul de performanţă energetică;

h) Certificate de căsătorie vânzători şi cumpărători (după starea civilă a participanţilor la actul juridic civil);

i) Dovada exercitării / neexercitării dreptul de preemţiune instituit prin Legea nr. 422/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind protejarea monumentelor istorice (de ex: clădiri de valoare istorică sau arhitecturală deosebită sau terenuri pe care se găsesc vestigii istorice); ( www.cultura.ro ).

j) Toate facturile emise de societăţile prestatoare de servicii cu care există încheiat contracte de furnizare de servicii (curent electric, canalizare, apă, etc) şi chitanţele doveditoare de plată a acestora, in conformitate cu art.53 din Legea 51/2006

DECIIIIIIIII actionati impotriva notarului care nu si-a facut datoria conform legii.

Răspuns la discuția Inselata la cumparare apartament
Shamy a scris:

Pentru a va sfatui bine si corect ar trebui sa stim ce ati semnat la ENEL. Ce prevede acel contract semnat cu ei. In mod legal ENEL ar fi trebuit sa incheie cu dumneavoastra un nou contract de furnizare servicii care sa aibe data, ziua in care s-au semnat actele notariale. Trebuia sa faceti o cerere de schimbare proprietar si in urma cererii si taxelor corespunzatoare trebuia ca cineva de la ENEL in prezenta dumneavoastra sa citeasca contorul si de la acel index sunteti obligata sa achitati.daca nu s-a procedat asa ENEL este vinovat si puteti anula orice alte demersuri facute de ei,
Daca nu aveti un contract nou de furnizare energie electrice pe numele dumneavoastra ci doar un angajament de plata a curentului , sustin ca acest angajament poate fi anulat fara probleme....si va luati ca ajutor legal un inspector de la Protectia consumatorului pentru stabilirea corecta a lucrurilor. Daca nu aveti contract de furnizare a curentului pe numele dumneavoastra nu aveti cum plati curentul altuia. ATENTIE ...nu mai semnati nimic si nu mai cereti nimic celor de la ENEL pana nu faceti demersurile legale spuse mai sus. Nu mergeti singura la ENEL pentru ca cei de acolo nu vor fi de partea dumneavoastra ci de partea angajatilor lor...nu fiti naiva...inca odata.

Dar eu zic ca ar trebui sa faceti o plangere si impotriva notarului la Camera Notarilor Publici pentru ca obligatia lui era sa solicite de la vanzator toate actele apartamentului ...adica si facturile de la curent si gaze si de la intretinere....nu se putea incheia contractul de vanzare cumparare fara ele.....deci mai vinovat decat vanzatorul este notarul ..ca el nu a respectat legile.....


Am uitat sa va spun ca in plangerea formulata impotriva notarului sa cereti drept despagubire suma imputata de ENEL pentru plata curentului ...asa ca sa fiti despagubita in caz ca nu faceti nimic cu angajamentul acela semnat la ENEL. Daca nici Camera Notarilor Publici nu face nimic pentru dumneavoastra, ca este posibil, corb la corb nu-si scoate ochii cautati pe internet, de la alti notari ce documente trebuie sa contina dosarul de vanzare cumparare...eu sustin ca trebuia sa aibe aceste facturi...si apoi il puteti da in judecata sau formua plangere impotriva lui la Parchet....dar atentie in plangerea penala nu faceti presupuneri de genul ca ar fi fost mana in mana cu vanzatorul ci doar explicati faptele asa cum s-au petrecut fara incadrari juridice...ca sa nu va pomeniti ca se vor intoarce impotriva dumneavoastra....
Răspuns la discuția Inselata la cumparare apartament
Pentru a va sfatui bine si corect ar trebui sa stim ce ati semnat la ENEL. Ce prevede acel contract semnat cu ei. In mod legal ENEL ar fi trebuit sa incheie cu dumneavoastra un nou contract de furnizare servicii care sa aibe data, ziua in care s-au semnat actele notariale. Trebuia sa faceti o cerere de schimbare proprietar si in urma cererii si taxelor corespunzatoare trebuia ca cineva de la ENEL in prezenta dumneavoastra sa citeasca contorul si de la acel index sunteti obligata sa achitati.daca nu s-a procedat asa ENEL este vinovat si puteti anula orice alte demersuri facute de ei,
Daca nu aveti un contract nou de furnizare energie electrice pe numele dumneavoastra ci doar un angajament de plata a curentului , sustin ca acest angajament poate fi anulat fara probleme....si va luati ca ajutor legal un inspector de la Protectia consumatorului pentru stabilirea corecta a lucrurilor. Daca nu aveti contract de furnizare a curentului pe numele dumneavoastra nu aveti cum plati curentul altuia. ATENTIE ...nu mai semnati nimic si nu mai cereti nimic celor de la ENEL pana nu faceti demersurile legale spuse mai sus. Nu mergeti singura la ENEL pentru ca cei de acolo nu vor fi de partea dumneavoastra ci de partea angajatilor lor...nu fiti naiva...inca odata.

Dar eu zic ca ar trebui sa faceti o plangere si impotriva notarului la Camera Notarilor Publici pentru ca obligatia lui era sa solicite de la vanzator toate actele apartamentului ...adica si facturile de la curent si gaze si de la intretinere....nu se putea incheia contractul de vanzare cumparare fara ele.....deci mai vinovat decat vanzatorul este notarul ..ca el nu a respectat legile.....