avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 346 soluții astăzi
Forum Activitate lolo0112

Activitate lolo0112

Răspuns la discuția Nelamurire procedura CEDO
in cazul in care cererea este trimisa catre CEDO anterior motivarii deciziei interne (motivare asteptata de mai bine de 5 luni deja), va fi declarata inadmisibila?
Răspuns la discuția Formular CEDO. Pretentii
Va multumesc frumos pentru raspuns!
Buna seara.
Am o nelamurire cu privire la completarea formularului de cerere catre CEDO:
la care rubrica din actualul formular de cerere se indica pretentiile ridicate de catre reclamant impotriva statului parat, respectiv satisfactia echitabila baneasca pretinsa de catre reclamant?
Răspuns la discuția Suplinire consimtamant parinte
nu, vrem o sentinta care sa suplineasca consimtamantul tatalui de a iesi cu minorul din tara de la data introducerii actiunii si pana la majorat. e vorba despre un tata care nu s-a prezentat nici la mediere, nici la vreun termen din proces, nu a depus intampinare, dar, evident, i s-a numit un curator care sa-i reprezinte interesele si pe care l-am platit, tot evident :D, din buzunarul propriu. iar curatorul s-a trezit sa ceara in intamp[inare anularea "actului juridic" (asa l-a numit - act juridic) in baza art. 174 C. proc. civ. , act juridic (de procedura de fapt) care nu poate fi altul decat cererea de chemare in judecata. daca nu-i cererea de chemare in judecata, d-zeu stie la ce se poate referi!

Răspuns la discuția Suplinire consimtamant parinte
multumesc pt. raspuns. as mai avea o intrebare: e intemeiata o cerere a paratului de anulare a cererii de chemare in judecata in baza art. 174 Cod proc. civ. pe motiv ca nu am solicitat si exercitarea autoritatii parintesti? ca mie , dupa ce am citit art. ala si apoi 196, 197, mi se pare o aberatie in integrum.
Răspuns la discuția Suplinire consimtamant parinte
va multumesc pt raspuns. ati putea sa-mi indicati si practica judiciara in acest sens? (dat fiind ca partea adversa solicita respingerea actiunii mele tocmai pe motiv ca nu am solicitat si stabilirea domiciliului minorului si exercitarea autoritatii parintesti)
Răspuns la discuția Suplinire consimtamant parinte
bineinteles, dar, pentru suplinirea consimtamatului celuilalt parinte, este nevoie ca in prealabil (sau concomitent) sa se stabileasca si domiciliul minorului si exercitarea autoritatii parintesti fata de acesta? in cazul expus mai sus este vorba despre un copil rezultat din afara casatoriei, care nu a fost incredintat vreunuia dintre parinti , iar mama nu doreste la acest moment sa-l cheme in judecata pe tatal copilului pt stabilire domiciliu si exercitare autoritate parinteasca.
Buna ziua.

Pentru obtinerea unei hotarari judecatoresti care sa suplineasca acordul celuilalt parinte pentru iesirea temporara din tara a minorului, pe durata vacantelor, este obligatoriu ca minorul sa fie incredintat parintelui care solicita suplinirea consimtamantului celuilalt parinte? Mentionez ca parintele care solicita suplinirea consimtamantului celuilalt parinte nu are o hotarare judecatoreasca prin care sa-i fi fost incredintat minorul, acesta din urma fiind rezultat din afara casatoriei.
Am inteles ca in practica, se intalnesc cazuri in care parintele care, in fapt, creste si educa minorul, fara a avea o hotarare judecatoreasca de incredintare, sa se adreseze instantei judecatoresti pentru "suplinirea consimtamantului" celuilalt parinte pentru iesirea temporara din tara a minorului.
mentionez ca in anul 2001 s-a inceput procedura administrativa pentru obtinerea de despagubiri , respectiv comunicarea notificarii prin executor judecatoresc catre Primaria localitatii in raza careia se afla constructia demolata; insa pana in prezent aceasta notificare a ramas fara raspuns.
ce demersuri trebuiesc facute pentru a obtine despagubiri pentru constructiile demolate dupa preluarea abuziva a imobilului de catre stat?