Tocmai am primit certificatul medico-legal. Spune că sunt necesare 75-80 de zile de îngrijiri medicale în caz de evoluție favorabilă. O să sun mâine să încerc să mă înțeleg amiabil.
Se găsește pe undeva o lista sau un plafon cu valoarea despăgubirilor în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale?
Exista un instructaj afișat dar nu am semnat nimic. Am întrebat de declarație pentru că știam că așa se practică, dar nu avea hârtiile la el.
Deci după ce mi se eliberează cml trebuie să aleg intre a discuta cu persoana pentru amiabilă sau cu poliția pentru proces penal și să mă constitui parte civilă. Varianta unui proces strict pe civil dacă nu mă înțeleg amiabil nu exista? Pe penal mă gândesc că se poate lăsa cu urmări grave și nu aș vrea.
Cât despre riscuri și exemplul cu mașina, să spunem că vi se închiriază o mașină cu defecțiuni (condițiile meteo nefavorabile saltului) despre care întrebați și vi se spune că merge și așa.
Situația este următoare: Pe 21.09.2019 am fost la Cheile Râșnoavei să fac bungee jumping. Nu era persoana cu care mai sărisem, era cineva care s-a recomandat ca fiind asociatul lui. De data asta nu mi-a făcut niciun instructaj, n-am semnat nimic.
În timp ce urcam cu nacela l-am întrebat dacă nu cumva bate vântul cam tare dar mi-a răspuns că anul trecut s-a sărit până în noiembrie și să stau fără grijă că nu are ce să se întâmple (irelevant din punctul meu de vedere, poate era vremea mai bună).
Am sărit și când s-a întins coarda m-am ales cu o fractură bimaleolară stângă: 6 zile de spitalizare, operație pe ambele părți ale gleznei (15 fire), 8-9 șuruburi și o tijă, 6 săptămâni de imobilizare după care urmează încă o operație pentru scoaterea unui șurub, recuperare și după 9 luni altă operație pentru scos tija și restul de șuruburi. De acolo am plecat cu SMURD și au fost prezenți un polițist și un jandarm care ne-au legitimat.
Urmează să primesc rezultatul certificatului medico-legal. El a afirmat că am sărit perfect și nu înțelege ce s-a întâmplat. M-am documentat și am aflat că daca nu este aliniat corpul cu coarda pe verticală exista riscul acestei accidentări. Pe filmare se vede cum din cauza vântului am planat mai mult decât am căzut drept și când s-a întins coarda poziția mea și a corzii arăta mai mult așa ”/” decât așa ”|”.
Vreau să cer daune morale + cheltuieli cu recuperarea pentru aceasta dar aș prefera, dacă este posibil, să nu fac plângere la poliție să se deschidă dosar penal, n-am interesul să îi fac rău. Problema mea este că nu știu la ce se încadrează (este oare vătămare corporală din culpă) și deci nu știu cui să mă adresez (cărui avocat). Care sunt următorii pași după ce primesc certificatul medico-legal? Locuiesc în Constanța, dacă îmi puteți recomanda pe cineva.
in urma cu mai aproximativ 3 saptamani am vandut prin intermediul unui site de anunturi un produs electronic.Produsul functiona in momentul expedierii insa atunci cand a ajuns la destinatar, prin Posta, cutia avea o lovitura, si display-ul nu mai functiona.Am avut cateva "neintelegeri" cu noul proprietar spunandu-i sa mearga la posta sa faca reclamatie, in schimb el insinsta sa imi trimita produsul inapoi dar eu nu puteam astfel sa mai fac nimic sa imi recuperez banii.Neavand certitudinea ca este acelasi produs pe care mi-l trimite inapoi, stiind ca produsul functiona, si faptul ca refuza sa faca reclamatie la posta am avut dubii dar a ramas ca ne auzim cand revin in tara.Am primit astazi sms de la el ca a depus plangere penala impotriva mea pentru inselaciune. Plangerea nu-si are rostul din moment ce nu este vorba de inselaciune ci de un transport gresit. Ce pot sa fac acum? Se poate dovedi ca nu a fost inselaciune ci transportul?
Era bine daca renunta dar nu a facut-o ca am fost a politie acum cateva zile sa vad daca sunt puntele bagata si sunt.Deci pana la urma de unde fac rost de p.v daca nu il trimite prin posta ?
Situatia este urmatoare:
Am fost oprit in circulatie in oras cu motocicleta pentru viteza si am refuzat sa semnez procesul verbal in speranta ca poate nu ajunge la mine in 30 de zile si se anuleaza. Problema este ca (desi initial foarte vesel si binevoitor) agentul de circulatie a devenit aproape violent dupa ce am zis ca nu semnez vorbind destul de urat - fara a ma injura totusi. Cand l-am intrebat daca nu cheama un martor sa contrasemneze procesul ( asa stiu ca se face daca refuza contravenientul) a zis "Hai dispari" a inchis geamu si a plecat.Stiu ca daca nu semnez procesul trebuie sa vina acasa prin scrisoare recomandata dar atitudinea politistului si faptul ca au trecut deja 8 zile de atunci si inca nu a venit nicio instiintare ma face sa cred ca "domnul" agent a bagat un martor din burta sau mai rau a falsificat semnatura mea.
Nu pot sa fiu sigur de a 2-a presupunere de aceea nu o sa ma duc sa iau procesul verbal de la posta nici daca il trimit in speranta ca poate nu vin sa mi-l afiseze intr-o luna si scap.
Intrebarile sunt urmatoarele: 1) Daca nu mi-l trimit prin posta din diferite motive, pot sa il cer de undeva sa il vad? Sau cum il contest?Macar martorul tot e pus din burta.
2) Daca nu ma instiinteaza in nici un fel in 30 de zile cum/unde cer anularea lui?
Buna ziua!
Pentru inceput doar din curiozitate, dar sunt dispus sa consult un avocat daca dupa ce primesc cateva raspunsuri pe forum consider ca merita.
In contractul de studii semnat pe anul universitar 2011-2012, institutia de invatamant se obliga : " Sa asigure acordarea gradului de aspirant dupa promovarea anului IV de studiu si a examenului de diploma, confor prevederilor legale;". Mentionez ca "Institutia va anunta beneficiarul de orice modificare a legislatiei referitoare la activitatea militara si cea de invatamant" si pana in momentul de fata nu am fost instiintat oficial de nici o modificare.
Intrebarea este ce se poate face in aceasta privinta daca mi-am indeplinit toate obligatiile contractuale?