Ați citit definiția prelucrării datelor personale?
Prin prelucrarea datelor cu caracter personal se înțelege orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terți prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea.
Potrivit DEX,
UTILIZÁ, utilizez, vb. I. Tranz. A întrebuința (cu folos), a folosi. – Din fr. utiliser.
Asociațiile de proprietari sunt operatori de date cu caracter personal, după definiția legii. Dacă nu ar fi fost, ANSPDC nu ar fi găsit de cuviință să le excludă de la obligația notificării. Pe cale de consecință, sunt obligate, tot potrivit legii, să asigure confidențialitatea datelor personale, lucru care nu se întâmplă prin afișarea identității locuitorilor pe liste. În modul acesta nu doar că se divulgă identitatea persoanelor care locuiesc în blocul/scara respectivă, ci întregul lor domiciliu.
Faptul că interpretările și extinderile nu au legătură cu lista de plată este punctul dumneavoastră de vedere. În multe domenii cu reglementare specială sunt incidente dispozițiile altor legi, acolo unde legea specială nu prevede explicit.
Legea nr. 677/2001 se interpretează și se extinde în orice domeniu care se întrepătrunde cu cel al datelor cu caracter personal (deci și în cel al asociațiilor de proprietari).