Daca decizia de pensie a fost necontestata in termenul prevazut la art.149 alin. (1) din Legea nr.263/2010, a devenit definitiva.
Ulterior, am primit o adeverinta cu orele suplimentare si depasirile de acord, cu peste 2 ani in care brutul este de 3 ori mai mare decât salariul pentru care primesc pensie, este posibil sa depun o noua cerere de recalculare a pensiei, iar in cazul respingerii o pot contesta pe cea de a doua in instanta, daca nu am contestat-o pe prima?
Cele doua decizii au legatura intre ele, sau sunt independente?
Va multumesc pentru eventualele raspunsuri.
Toate bune!
Cand am cumparat in act se mentiona si terenul aferent, astfel poate intenta procesa sa i se atribuie suprafata mea, proprietate personala fara ca eu sa fiu de acord?
Totul este in regula, doar ca dl X a reusit sa-i pacaleasca, zic eu, pe ceilalti trei prorietari a.i.sa-i cedeze gratis terenul pentru ca dl X sa construiasca un bloc in gradina imobilului cu pricina.
Nu era normal ca terenul sa fie cumparat de dl X la valoarea pietei din zona respectiva sau, ma rog, la un nivel nitel sub acesta?
Cei trei proprietari au semnat o procura speciala si judiciara prin care declara ca "sunt de acord cu reapartamentarea si respectiv iesirea din indiviziune privind imobilul de la adersa... care priveste proprietatea mea mai sus descrisa, potrivit schitei de sistare de apartamentare, parcelare, iesire din indiviziune si reapartamentare intocmit de catre " Q SRL "act in baza caruia se procedeaza atat la reapartamentare cat si la iesirea din indiviziune act in urma caruia se realizeaza un topografic nou , intravilan viran in suprafata de a mp" - toata gradina -"care sunt de acord sa devina proprietatea exclusiva a lui X eu , ramanand proprietara exclusiva a aparatmentului de la adresa de domiciliu cu nr cadastral nou, nr top 11111
"Mandatez pe dl T" - fratele lui X- "cetatean .... sa subscrie la incheierea actului notarial de iesire din indiviziune si reapartamentare conform schitei mai sus mentionate si conform detalierii din cuprinsul acestui act.
Mandatarul meu va declara in baza declaratiei mele din acest act ca nu am nici o pretentie de nici o natura nici fata de coindivizari si in mod expres fata de X ,nu sunt prejudiciata in nici un fel de incheierea acestui act de reapartamentare si iesire din indiviziune, nu pretind nici o suma de bani su vreun folos si nici nu am dat sau primit vreo suma de bani pentru incheierea actului mai sus mentionat.
In situatia in care mandatul nu va putea fi indeplinit din vina coproprietarilor sau a tertilor, mandatarul meu va putea sa intenteze, sa sutina sau sa retraga orice actiune civila sau penala, va putea sa ma apere contra cererilor si actiunilor indreptate impotriva mea, va putea primi toate actele de procedura, va putea face in numele meu si pentru mine orice declaratii, va raspunde la interogatoriu, in cazurile permise de lege, va propune si efectua orice probatorii, va putea face orice declaratie de inscriere in fals, va putea promova actiune in apel, recurs, revizuire, contestatie si alte cai procedurale de atac, va putea investi hotatrarile cu titlu executoriu si executa, putand incasa pentru mine si in numele meu orice sume de bani vor rezulta in favoarea mea
Mandatarul meu va putea sustine interesele mele fata de organele administratiei de stat, fata de orice organizatii, de instantele judecatoresti si persoane fizice, avand mandatul de a incheia orice act sau fapt juridic de administrare, in conditiile pe care le considera necesare si oprtune, fara a i se putea opune vreo formalitate sau vreo alta procedura, semnatura sa fiindu-mi opozabila.
In realizarea prezentului mandat declar ca am pus la dispozitia mandatarului 1 extras CF, precum si 1 exemplar din prezenta procura.
Mandatul este gratuit si valabil pana la revocare"Va rog, sa-mi spuneti ce se intampla daca nu sunt de acord sa semnez asa ceva si mai ales ce rol are dl T in toata afacerea asta?
Ce inseamna "va putea face orice declaratie de inscriere in fals " sau poate vedeti si altceva mult mai grav.
Multumesc mult si anticipat tuturor celor ce-mi vor raspunde.
In speta este vorba despre un bun imobil, alcatuit din casa anexe gospodaresti, precum teren aferent curte + gradina.
casa are 10 apartamente dintre care 3 au fost cumparate de catre chiriasi inainte de retrocedare dar acestia nu au cerut la primarie si terenul aferent.
Ulterior, casa a fost retrocedata si mostenitorul a fost despagubit pentru cele 3 apartamente, din cele 7 ramase unul l-am cumparat direct de la proprietar in 2006.
In 2007 toate celelalte 6 au fost cumparate de X de la omul caruia i-a fost retrocedat imobilul..
Proprietarul X are terenul aferent celor 6 ap si in plus si cate 1/2 din terenul ce-i revine fiecarui ap. din cele 3 cumparate de fostii chiriasi prima data.
Acum X vrea parcela compacta (toata gradina) pentru a construi ceva si pentru asta a intocmit o schita de sistare de apartamentare, parcelare, iesire din indiviziune si reapartamentare, un act in baza caruia se procedeaza atat la reapartamentare cat si la iesirea din indiviziune act in urma caruia se realizeaza un topografic nou, intravilan viran care devine proprietatea exclusiva a lui X.
Toti in afara de mine au semnat ca sunt de acord sa renunte la teren in favoarea lui X, fiindca n-am fost de acord mi s-a propus sa accept ca terenul aferent ap meu sa faca parte din actula curte,teren in folosinta comuna actualmente.
Ce se poate intampla daca nu sunt de acord ?Poate sa-ti ia terenul din proprietate?
Va multumesc anticipat.
Un proprietar are doua apartamente la curte.Intrebarea mea este daca poate sa vanda un apartament fara sa vanda si terenul(gradina) corespunzator respectivului apartament?
Multumesc anticipat tuturor celor ce-mi vor raspunde.