avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 400 soluții astăzi
Forum Activitate assiris

Activitate assiris

Am cumparat un produs IT de pe internet. Dupa vreo doua saptamani s-a defectat. Am luat legatura cu magazinul care mi-a indicat sa-l retrimit pentru remediere. Azi implineste o luna de cand este la ei in service.
Am cerut returnarea contravalorii dar mi s-a spus ca intrucat au trecut mai mult de 8 (opt) zile de la achizitie nu mai pot face asta.
Totusi, daca reparatia lui dureaza atata, mi-am pierdut increderea in firma producatoare si in produsul respectiv si as dori returnarea banilor pentru a cumpara de la alta firma dar cei de acolo nu vor spunand ca nu au cum sa-mi returneze banii.
Ce pot face in acest sens pentru recuperarea prejudiciului?
Discuție Curatelã
In urma unui proces de obtinere a curatelei, instan?a a respins aceasta din motive pe care nu le în?eleg. Transcriu mai jos actul prin care se face acest lucru:

ROMÂNIA
JUDECÃTORIA IAªI SECŢIA CIVILÃ Dosar nr. 1111111/222/2011
ÎNCHEIERE
ªedinţa publică de la 13 Decembrie 2011
Completul compus din:
PREªEDINTE Ana xxxxxxxxxxxxxxxxx
Grefier Dana xxxxxxxxxxxxxxx
Pe rol se află judecarea cauzei Minori şi familie privind pe petenta XXXXXXXXXX VALERIA, având ca obiect cerere necontencioasa curatelă.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă petenta XXXX X. VALERIA personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 08.12.2011 , prin Compartimentul Registratură, s-a depus la dosar referatul verificărilor efectuate de Primăria corn. Bârnova jud. Iaşi, după care:
Instanţa procedează la identificarea petentei XXXX X. VALERIA care prezintă act de identitate având CNP: 249042222222222.
La interpelarea instanţei, petenta a solicitat să fie numit curator al mamei sale, Xxxxxxx Elena, pentru reprezentarea acesteia în dosarul penal nr. 1111111/222/2011, precum şi în alte situaţii care vor mai apărea, motivând că mama sa este o persoană bolnavă şi are un handicap permanent; a depus la dosar înscrisuri în dovedirea cererii.
Instanţa constată cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare.
INSTANŢA,
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iaşi la data de 21.11.2011, petenta XXXX X. Valeria a solicitat ca instanţa sa o numească curator pentru mama sa XXXXXX X. Elena, motivat de faptul că aceasta are probleme de sănătate mentală şi este parte în cauza penală aflată pe rolul Judecătoriei Iaşi, înregistrată sub nr. 1111111/222/2011.
Cererea nu a fost întemeiata in drept.
In dovedire s-au anexat înscrisuri F.(4-16).
Analizând cererea fomulata instanţa va dispune respingerea acesteia pentru următoarele motive:
Potrivit art. 178 din Noul Cod Civil : ? în afară de cazurile prevăzute de lege, instanţa de tutelă poate institui curatelă:
a) dacă, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi, din motive temeinice, nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator;
b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;
c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general;
d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informaţii despre ea şi nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.
Retine instanţa că numita XXXXXX X. Elena este majoră. Conform certificatului de încadrare în grad de handicap, aceasta este încadrată în grad de handicap grav, cu posibilitatea de a beneficia de asistent personal.
Raportat la textele de lege susmenţionate, curatela se instituie în cazul persoanelor capabile care se află temporar în imposibilitate să îşi administreze bunurile, cât şi în imposibilitate de a numi un reprezentant sau un administrator.
Ori, conform certificatului de încadrare în grad de handicap, acesta este nerevizuibil, ocrotirea persoanei lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale. din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale realizându-se prin punerea sub interdicţie.
Măsura instituirii curatelei nu se impune a fi luata in speţa, Codul Civil stabilind expres si limitativ cazurile in care aceasta poate fi luata.
Prin urmare, instanţa va respinge cererea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge cererea formulată de petenta Xxxxxx Valeria .....
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 Decembrie 2011.
PREªEDINTE, GREFIER,
D-T.A^^V> D.V.

Men?ionez ca aceasta curatelă este necesară pentru a reprezenta persoana bolnavă într-un proces de natura penală intentat de APIA pentru recuperarea unor sume de care nu se face vinovată dat fiind că altcineva a profitat de copii ale actelor persoanei bolnave ?i de înscrisuri false pentru a-?i însu?i sumele respective.

Va multumesc pentru în?elegere ?i răbdarea de a analiza cauza prezentata mai sus.
A fost si la mine dar nu a cerut nici o informatie din cele descrise mai sus. Cred ca ori unii fabuleaza ori altii care sunt pusi sa faca recensamântul sunt cam duși. Nu mi-a cerut nici un fel de date din cele descrise aici si care pt mine sunt confidentiale (pisica, purcel, câine, bani, proprietati, masini, soacre, neamuri in strainatate etc.)
Da, așa este. Datele pe care le consideri confidentiale poți sa nu le dai, mai ales CNP-ul. În fond este RECENSÃMÂNTUL POPULAȚIEI și nu inventarul bunurilor din viața unui om sau interogatoriu la securitate. Nu se dau și pot fi reclamati acei plini de zel care întreabă mai multe decât se specifică pe foaia respectivă
Mi se pare o problemă falsă în sensul că seria CI sau CNP-ul spus sau nu se poate afla oricând de oricine, nu este un secret pentru nimeni, netul este plin de soluții de aflare. Iată una dintre ele: [ link extern ] /
In plus datele le poti "pierde" oriunde unde ti se cere o copie dupa CI (inscriere scoala, facultate, depunere de acte, copiere/scanare de acte in vederea transmiterii cu diverse scopuri pe mail... și lista se poate continua. În această situație a te impotrivi - fără urmări pecuniare - este o prostie, cum o prostie/hoție este și aprobarea de către guvern a acestei forme de recensământ, de fapt ce se dorește de la acesta, o colectă de date "confidențiale" ale recenzaților?
Răspuns la discuția Stampila cu semnatura
Intrebare.
Ce trebuie sa contina legal o stampila a unei PFA?
Pot fi incluse in amprenta stampilei anumite simboluri (contur de flori, pasari, semne geometrice etc.?
Mama este bolnava si fiica o ingrijeste permanent. Poate, și daca da, cum poate să devină / sa aibă un statut de CURATOR?
Ce drepturi si ce indatoriri are? Cum obține acest statut?
Răspuns la discuția Cum e mai bine...
P.S. Cele 8 Ha care sunt detinute de cel de-al doilea nu fac obiectul pretentiilor celorlalti doi, fiind la o distanta prea mare de cei doi in comparatie cu detinatorul care il foloseste.
Celelalte 2 Ha detinute de primul la fel nu fac obiectul pretentiilor celorlalti doi.
Al treilea care vrea ca in schimbul ingrijirii mamei sa primeasca cei 2000 de metri, fiind mai aproape de casa ar putea intimpina obiectii din partea celui ce detine cele 8 Ha.
Răspuns la discuția Cum e mai bine...
Dar daca luam in calcul urmatorul caz:
Tatal&Mama au un teren cu casa. Tatal a decedat intre timp raminind numai mama.
Are 3 copii.
La unul a dat 3 Ha de pamint
Al doilea stapineste 8Ha fara titlu de proprietate (le intretine, exploateaza, plateste taxele pt el si ia beneficiile de mai mult timp
al treilea nu a primit nimic de la parinti dar ingrijeste de mama. In acest caz, mama - in viata - poate transfera proprietatea legal in vreun fel celui care o ingrijeste fara a fi atacat in vreun fel aceasta valoare de catre ceilalti doi? Proprietatea e compusa din casa fara valoare, in prag de demolare deoarece este foarte degradata si o suprafata de pamint de 2000 m.p.
AR
Cu multumiri, Puiu
Parintii doresc sa-mi transfere o mostenire. Cum e mai bine sa o faca pentru a nu avea eventuale urmari din partea altor rude (frati, surori) in instanta - MOSTENIRE, DONATIE, VANZARE-CUMPARARE?
Astept raspuns pe MAIL (assiris2000@yahoo.com)
Va multumesc,

Puiu