Dupa ce instanta de fond s-a pronutat asupra contestatiei la executare ca fiind inadmisibila (exceptie invocata din oficiu), imediat a trecut la executare prin porprire a cheltuielilor de executare iar o alta porirea asupra debitului. Aceste contestatii (conexate ulterior) au ramas in pronuntare. Apelul a fost formulat recent si nu a fost nicio infatisare/termen.
Daca astept solutia din apel, fara sa cer suspendarea si acestei a doua popriri, sa nu se interpreteze in favoarea creditorului, apropo de intoarcerea executarii (dar nici nu vreu sa fiu acuzat ca eu ii ingreunez executarea si sa ma amendeze).
jurist2020 a scris:
1. Trebuia să cereți și suspendarea executărilor silite.
2. Aveți un singur dosar de executare, înțeleg, există o singură contestație la executare (pierdută la fosnd) și atacată cu apel (rămasă în pronunțare), ceea ce înseamnă că noua poprire a făcut-o axecutorul judecătoresc în același dosar de executare silită, ceea ce este legal (fiindcă prin încuviințarea executării silite s-a dispus poprirea sumelor, deci din acel moment executorul judecătoresc pune popriere pe toate sumele aflate în conturile bancare, dar și pe cele viitoare, toate sumele cu titlu de salarii, atât la angajatorul cu care aveți încheiat un contract de muncă la începerea executării silite, cât și la viitorii angajatori etc.).
În conculzie, așteptați să vedeți verdictul instanței de judecată, iar dacă ați câștigat veți solicita ”întoarcerea executării silite”.