Activitate VasileZat

Grav mi se pare că autoritățile de control din județe diferite au adoptat poziții diferite iar ponderea celor două curente este relativ egală în județele în care avem experiență.
Nu pot înțelege cum, chiar dacă textul de lege este echivoc, autoritățile nu au fost în stare să adopte o practică unitară nici după atâția ani de la intrarea în vigoare.
Desigur, pentru a fi asigurat , furnizorul se poate acredita și a scăpat de stres. Dar acreditarea presupune consum suplimentar de resurse pentru o birocrație inutilă.
Și așa ajungem la practica mai extinsă a legiuitorilor noștri de a vrea să facă bine cuiva cu forța. Nu neg că intenția impunerii acestei acreditări a fost foarte bună și că trebuia asigurat un cadru în care viitori angajați și angajatori să fie siguri că primesc servicii de calitate, executate de profesioniști. Dar sporirea cheltuielilor furnizorului nu ajută prea tare la realizarea acestui deziderat.
Avem un exemplu și mai ”acid” cu legea 156/2000 care își propune protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate și în urma aplicării căreia mulți au spus: ”Dacă mă mai protejează mult, mor de foame pe aici”. Dar asta-i deja o poveste pentru altă dată.

După cum și dvs. citați din HG 277/2002 ”alți furnizori de servicii din România ori proveniți din statele membre ale Uniunii Europene sau Spațiului Economic European, denumiți în continuare furnizori” se vede clar că furnizorii pot fi din România, UE sau SEE.
Nu-mi dau seama pe ce cale de interpretare ați tras dvs. concluzia că și persoanele la care se referă aceste servicii pot fi și din UE și din afara UE.
În lungul activității am întâlnit două curente de gândire referitoare la această speță:
1 – Intenția legiuitorului a fost să reglementeze calitatea serviciilor specializate pentru ocuparea forței de muncă române (că doar nu o fi vrut să scadă rata șomajului din Zimbabwe), oferite de furnizorii care primesc fonduri de la AJOFM-uri. Fiind bani publici, atenția trebuie să fie mare. Dar cetățeanul român este îndreptățit să primească servicii de calitate chiar dacă furnizorii respectivi nu primesc bani din fonduri publice. Așa că și aceștia trebuie să treacă prin procesul de acreditare. Dar textul de lege nu se referă la cetățeni străini. Așa că, în cazul furnizării acestor servicii numai unor cetățeni non-UE, furnizorul respectiv nu are nevoie de acreditare.
2 – Textul de lege face referire la medierea muncii pe piața internă. Așa că, atât timp cât angajatorii sunt firme române, nu contează de unde provin persoanele beneficiare ale serviciilor de mediere, furnizorul tot trebuie să fie acreditat. Deci, chiar dacă beneficiarii sunt numai persoane non-UE, furnizorul tot trebuie să obțină acreditarea conform legii 76/2002.

Din păcate nu am încă vreo poziție oficială și nici vreo argumentare suficientă într-un sens sau celălalt.
Este ciudat cum unele texte de lege te lasă pradă interpretărilor oricui iar organele de control nu sunt în stare să dea o inerpretare unitară nici după ani buni de aplicare a lor.

Aniam a scris:

Buna ziua. Ati aflat raspunsul? Urmaresc cu interes solicitarea dv.

Într-adevăr 7810 necesită niște acreditări speciale. ONRC zice că nu poți avea 7810 în actul constitutiv decât ca activitate principală. Eu zic că este o interpretare eronată. 7810 ca activitate principală este necesară doar dacă forța de muncă este plasată în străinătate făcând astfel obiectul L156/2000. Dacă se operează doar pe piața internă, atunci suntem sub prevederile HG277/2002 care nu impune 7810 ca activitate principală ci doar existența ei.
Revenind la întrebare, deși nu sunt de specialitate, am ”săpat” destul de mult și în legătură cu 7830 și nu am găsit vreo prevedere legată de vreo autorizație AJOFM.
Numai că marea mea problemă este că, deși am citit și răscitit descrierile celor 2 coduri CAEN, nu am reușit să înțeleg la ce se referă 7830. Poate doar la așa numitele firme de ”payroll”.
Dvs. ce activitate doriți să prestați sub acest cod?

Având în vedere prevederile de la Art.7 alin. (6) ale HG 277/2002 așa cum au fost modificate prin HG 1122/2010, am căutat pe site-urile Ministerului muncii și ANOFM tabelul cu Furnizorii de servicii de ocupare acreditați.
Cum nu am reușit să-l găsesc, rog forumul să mă ajute să-mi depășesc această limitare a priceperii mele.

În context mai întreb: În opinia dvs. activitatea de a recruta forță de muncă din afara UE+SEE care apoi va fi selectată și angajată de către angajatori români, se supune sau nu acreditării prevăzute de Legea 76/2002 și criteriilor din normativele mai sus menționate?

Dacă numele în sine al domeniului prezintă valoare (are notorietate, etc.) atunci puteți aștepta să expire și să îl cumpărați din nou pe numele unuia dintre foștii asociați sau pe numele unei alte firme. Trebuie doar avut grijă nu nu fie alții mai isteți și să v-o ia înainte.
Dar dacă doar baza de date are valoare atunci situația este simplă: achiziționați un nou domeniu care vă place cum sună și mutați baza de date pe noul domeniu pentru a funcționa în continuare. Oricum ar fi, baza de date nu aveți cum să o pierdeți decât dintr-o eroare tehnică.

Si la OJPC trebuie facuta o solicitare scrisa si cerut raspuns oficial. Uneori asta mai pune lucrurile in miscare. Dar se poate ca ei sa fi avut dreptate in ceea ce priveste lipsa posibilitatii de a va ajuta. Depinde ce ati semnat dvs. la Vodafone si ce ati solicitat la OJPC.

Ce prevedere este pentru cazul cand termenul de o luna pentru validarea popririi este depasit? Creditorul decade din acest drept? Si in cazul popririlor care vizeaza sume periodice, dreptul de a solicita validarea popririi se naste din nou la urmatoarea data cand suma datorata nu a fost poprita?

Fiecare părinte are dreptul să aleagă ce consideră a fi mai bun pentru copilul lui. Așa cum trebuie să am dreptul de a refuza vaccinarea, tot așa am dreptul de a refuza să-mi dau copilul la o școală unde există un copil nevaccinat. Personal cred că oricine are dreptul să nu se vaccineze atâta timp cât își asumă o viață în afara societății.
Juridic vorbind cred că ar fi mai utilă o lege care să garanteze protecția cetățenilor împotriva riscurilor ridicate de cei nevaccinați decât o lege care să oblige la vaccinare. Binele făcut cu forța nu prea se mai numește bine.

Dacă bonul și documentele de garanție sunt nominale, pe numele dvs., atunci dvs. sunteți proprietarul produsului. Îl puteți vinde ca persoană fizică dar nu puteți face asta în mod repetat căci se transformă în activitate comercială care trebuie înscrisă într-o formă legală.
Dacă documentele sunt nenominale sau dacă puteți să le faceți direct pe numele cumpărătorului final (ceea ce simplifică aspectele legate de garanție), atunci soluția ar fi un contract de prestări servicii sau consultanță în achiziții în baza căruia puteți factura ”capacul” dvs. Obiectul ar fi acordarea de consultanță în vederea achiziționării de către cumpărătorul final a produsului respectiv și, eventual, efectuarea transportului (dar aici intrați în alte complicații).
Cu alte cuvinte cumpărătorul final nu vă plătește un comision ci ”sfaturile” pe care i le-ați furnizat.