Bună ziua mă aflu într-o situație încurcata și aș dori o părere de la cei care au mai trecut prin așa ceva sau care cunosc legea și mă pote ajuta. În 18.03 1999 mi s-a propus cumpărarea unei case + teren agricol 1000mp într-un sat din Gorj (Mierea), am discutat cu 2 dintre frați în privința sumei de bani 25.600.000 lei pe care i-am și platit in doua tranșe: 20.000.000 pe 18.03.1999 si 5.600.00 peste 3 luni. Când am achitat cele 2 tranșe am făcut chitanța de mână cu 2 din cei 3 frați iar ei și-au luat angajamentul scris în chitanța de mână că în următoarele două săptămâni vom întocmi actele la Notar iar acolo al 3 lea frate mi s-a spus ca nu va avea nici o pretenție la casă deoarece el a fost despăgubit de părinți cu altă casă în alt sat,că cei 2 s-au ocupat de înmormântarile părintilor și s-au înțeles ca cei 2 să rămână cu casa părintească. Cei 3 frați au în sat mai multe parcele de pământ agricol și hectare de pădure. După ce am achitat casa eu m-am mutat în casă și am început renovările în interiorul casei + construirea unui gard cu centura de beton și stâlpi din fier.După ce au trecut cele 2 săptămâni i-am căutat dar mi-au spus că nu au făcut succesiunea și apoi au început să mă evite. În casă s-a mutat familia mea iar eu am plecat la muncă în străinătate de unde m-am întors după 13 ani. În acest timp impozitul a fost platit la Primărie anual de familia mea iar în acest an se împlinesc 21 de ani de când casa este în posesia mea și de când plătesc impozit la Primărie și până anul acesta nu am fost deranjat niciodată de familia care mi -a vândut casa. Între timp cei 2 frati care mi-au vândut casa au decedat iar eu când am revenit în țară și am discutat cu moștenitorii aceștia au spus că nu au nici acuma succesiunea făcută deși între timp ei au mai vândut la oameni în sat diverse parcele de pământ tot cu chitanța de mână și că dacă am nevoie de ei merg să recunoască că mi-au vândut casa dar să mă ocup eu de acte,ori eu nu puteam face nici un demers deoarece ei trebuiau să îsi facă succesiunea. În anul 2019 am fost sunat de cel de- al 3 frate care mi-a zis ca dorește el casa să i-o vând lui cu suma de 15.000 de ron că eu nu lociesc acolo....eu i-am spus ca un pret corect ar fi 35.000 ron iar el a început să mă amenințe că o să mă dea in judecată și -mi va lua casa.Precizez că el a știut dintotdeauna că această casă fusese vândută cu chitanța de mână de cei 2 frați ai săi, drept dovadă nu m-a deranjat niciodată cât au trăit aceștia și nici nu l-a interesat casa în această perioadă. Pe 12.09 .2020 a intrat in curtea casei fratele decedaților pe care eu nu l-am văzut niciodată împreună cu alte persoane din sat care cunoșteau bine situația că eu aveam cheile de la poartă și casă deoarece cumpărasem casa de la frații săi cu acea chitanța de mână și au taiat 8 copaci (6 corcodusi si 2 duzi copaci verzi) din curtea casei ,ei au intrat în curte sărind gardul.Eu am fost sunat din sat de vecini care mi-au spus că în curtea casei se află 3 persoane care îmi taie copacii.M-am deplasat în comună și am depus plăngere la Politie iar împreună cu Politia ne-am deplasat la fata locului dar când am ajuns aceștia nu mai erau acolo dar copacii erau tăiați și lăsați buturugi jos.După ce a discutat cu vecinii au stabilit că cel care intrase era fratele celor 2 cu niște nepoți de-ai lui din sat.Politia mi-a spus să merg în instanță pe civil ptr a nr regla actele
iar acest frate a mers la Primarie unde a depus o cerere scrisă ca eu să nu mai pot plăti începând cu acest an impozitul ptr casă și teren. Întrebarea mea este dacă mă voi adresa Instanței având acea chitanța de mână și dovada că am plătit impozitul în ultimii 21 de ani am vreo șansă să intru în posesia casei dacă acest al 3 lea frate se trezește acuma că are pretenții la casă sau să renunț la casă și să mă îndrept spre moștenitorii celor 2 ptr a-mi recupera suma de bani actualizată bineînțeles, în acest moment ce demersuri pot face ptr a regla situația aceasta pe cale legală?Mulțumesc anticipat ptr eventualele răspunsuri
Mariuss2014
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Buna ziua , cunosc dezamagirea lasata de Politia locala Craiova am patit_o si eu, mi-a blocat vecinul de vis a vis iesirea din curte cu tirul intentionat timp de 10 minute intr-o dimineata de nu am putut iesi din curte,am sunat la Politia locala si au zis ca nu au masina sa intervina ca ei nu au cu ce lua tirul de acolo etc motive, am mers si depus sesizare cu foto facute de mine in care se vedea foarte clar ce se intamplase au venit seara sa constate la 12 ore dupa ce se intamlpase iar in raspunsul trimis acasa mi-au spus ca foto facute de mine nu pot fi luate in considerare ca nu era aparatul autorizat, asta este reactia lor la problemele cetatenilor, la noi nu se merge pe prevenirea acestor situatii, nu se ia masuri, ajungem sa ne facem dreptate singuri di disperare
Prit: PRIMÃRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA -DIRECTIA DE IMPOZITE ªI TAXE Prit. PRIMARUL MUNICIPIULUI CRAIOVA. Respinge cererea
Solutia pe scurt: Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata din oficiu. Respinge contestatia la executare precizata ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. Cu apel in 10 de zile de la comunicare,cererea de apel urmând a se depune la Judecatoria . Pronuntată in sedinta publică...Am obtinut nimic pe scurt cine nu isi declara la financiar impozitul la masina si se sustrage este avantajat de DIRECTIA DE IMPOZITE ªI TAXE si de judecator ........multumesc justitiei Romane .
Va multumesc,dar as dori sa va arat mai jos ceea ce scrie intr-una din foile primite de la finante ptr a intelege daca chiar ma aflu in situatia in care pot invoca prescriptia: 1-Domnul.....,figureza inregistrat in evidentele fiscale cu autoturismul,marca Olcit.Special ...capacitatea cilindrica 652 cmc,dobindit la data de 22.09.1983,inregistrind un debit restant in suma totala de 1379 lei,din care:impozit pe mijloce de transport994 lei si taxa de parcare 461 lei. 2- Intrucit la data de 16.07.2007,susnumitul figura in evidetele fiscale cu un debit restant in cuantum de 307,92 lei, reprezentind impozitul pe mijlocul de transport si taxa de parcare aferenta periodei : 01.10.1991-16.07.2003 a fost inceputa procedura de executare silita prin emiterea somatiei nr.271982/16.07.2007 si titlului executoriu nr. 143/16.07.2013. Va trazmitem ,alaturat,in copie xerox,urmatorele documente: Somatia nr.271982/16.07.2007; Titlul executoriu nr.. 143/16.07.2013; Somatia nr.217255/27.04.2011; Titlul executoriu nr.408/27.04.2011; Somatia nr.490557/21.01.2013; Titlul executoriu nr.490556/21.01.2013; Somatia nr. 558802/04.12.2013; Titlul executoriu nr.558798/04.12.2013
Buna ziua in data 4.12.2013 am primit pe numele tatalui meu o somatie in baza art.145 din Ordonanta Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala ,republicat ,cu modificaririle si completarea ulterioare,va instiintam ca figurati in evidenta cu urmatoarele sume de plata pentru care s-a inceput executarea silita in temeiul titlului executor anexat emis de primaria Craiova-Directia impozite si Taxe :taxa parcare debit 40 lei majorari 46,80=86,80 impozit mijloace transport persoane fizice Debit 36 Majorari calculate pina la data 03.12.2003 75.27=111.27 total =198.07.Am mers la Directia impozite si Taxe si am cerut lamuriri ,mi s-a spus ca de fapt sint de platit 1400 de roni de la Oltcit special am intrebat-o de ce mi s-a trimis acum aceasta instiintare ca tatal meu a decedat 04.02.2010 iar masina a fost vinduta pe data de 2.09.1990 unui cetatean din Judetu Arges,Cimpu lung,Comuna valea mare,Pravat cu chitanta de màna in tirg,mentionez ca de atunci nu mai stim nimic de masina .Am dus copia dupa chitanta de vinzare, dupa copia certificatului de deces ,am mers la politie de unde mi s-a dat un Certificat de radiere cu data 06.03.2007 radiata de drept CF art.6 din aug 195/2005 le-am depus in copie si le-am trimis la primarie.Raspuns :ca urmare a cererii dumneavoastra nr….prin care solicitati scoaterea din evidentà a mijlocului de transport marca olcit special …..va aduc la cunostinta : 1 Potrivit Legi nr 571/2003 privind Codul Fiscal,republicat art.264.alin(2) scaderea din evidentele fiscale pe mijlocul de transport se face prin prezentarea unui document din care rezulta pierderea dreptului de propietate ,respectiv actul de vinzare cumparare ,certificat de radiere .2 Pentru mijlocul de transport pentru care contribuabilu nu mai poate face dovada existentei fizice scaderea se face prin prezentarea unui document din care sa reiasà cà mijlocul de transport a fost dezmembrat in conditiile OG.nr.82/2000 aprobata si completata nr222/2003.Ma aflu intr-o probleme fara voia mea : 1- masnia a fost vinduta nu pot s-o duc la Remat sa dezmembreze s-o scoata din evidentele fiscale. 2 Cel care a cumparat masina nu a inmatriculat-o s-a sustras de la plata impozitului in Judetu Arges,Cimpu Lung . De masina nu am beneficiat nici eu nici tatal meu. 3-Tatal meu a avut bunuri care le-a vindut apartament 1998, masina 2002,avea un venit(pensia) primaria nu i-a adus la cunostinta ca are datorii la impozite nu i-a cerut nici un ban ? in toti anii nimic, dupa moartea tatalui meu au trimis un plic cu 3 titluri de executare 2007,2011,2013? 4- Primaria vrea sa platesc cei 1400 de roni si sa duc masina la remat sa o scada din evidenta . 5- Primaria nu tine cont de un Certificat de radiere cu data 06.03.2007 radiata de drept CF art.6 Din aug 195/2005 le-am depus in copie si le-am trimis la primarie si mi-a zis ca institutiile nu colaboreaza intre ele dar im calculeaza taxa de parcare. 6-Am facut contestatie la titlu executoriu . Va multumesc anticipat pentru timpul si suportul dumneavoastra.
Cu stima Marius