Activitate Cosmin_T

Ma lamuriti si e mine, va rog, la ce se refera sulta?
-la cat din valoarea bunului partajabil (imobil) se poate ridica?
-termenul de plata?
-posibilitatea de a nu fi de acord cu plata sultei sau cu termenul?
-cat % se pierde intr-un proces de partaj? (avocati,expertize,etc)?

Am citit aici pe forum ceva despre sulta. Si sincer,nici mie nu mi-ar conveni ca 1 an sau 3 ani sa astept ca fosta sotie sa imi plateasca valoarea din apartament. In acest timp, eu ar trebui sa locuiesc cu chirie, pe cand ea cu copilul ar sta in apartamentul proprietate comuna. Si de aceea as vrea a stiu cum se procedeaza in practica. Eu unul sper sa nu ajungem la un partaj,dar,daca se va ajunge,vreau sa stiu la ce ma expun.

Va multumesc

Din cate am citit, pentru a se considera abandon de familie, e nevoie de 2 luni cosecutiv la neplata pensiei alimentare.

Daca pensia alimentara nu se plateste doar intr-o luna (motivul-cheltuieli mari sau de investitie ale celui care trebuia sa platesca), se poate intenta proces?
In varianta in care acei bani au fost investiti,exista obligatia de a plati acei bani in luna urmatoare?

(vorbim aici de o pensie alimentara mai consistenta 1000-1500RON, deci 3000RON cumulat in luna urmatoare este cam mult).

Sa inteleg ca trebuie sa fie de acord si partea cealalta (reclamantul), si asta preferabil inainte de proces, sa inteleg.

Si daca reclamantul insiata pentru cei 25%,chiar daca eset evident ca sunt multi bani, instanta va inclina inspre reclamant?
Si totuis, pentru acesta ar fi nevoie de dovezi ca e suficient mai putin ? Chiar nu se poate propune sa zicem 20% din venituri si instanta sa accepte pentru ca e oricum o suma mare?

Sa inteleg din ceea ce a scris "followme" ca, in procesului de divort , se poate propune de catre parat o suma de bani pentru pensia alimentara pe care sa o aprobe instanta?

Daca 25% din venituri inseamna 2000RON, sa zicem, atunci paratul poate propune instantei 1500RON? ( in varianta in care copilul inca e la varsta la care nu are mari necesitati)?

Deci, paratul poate propune o anumita suma (chiar daca e mai mica de 25% dar e cu mult peste media salariului mediu net din Romania)?

Sunt foarte de acord cu dumneavoastra. Si totusi, uneori se intampla...si uneori nu ne dam seama ca poate totusi nu e bine ceea ce facem.
Si cred ca important este sa iti recunosti greseala si astfel sa mai eviti sa faci asa ceva pe viitor.

Pt. Mellysch
Stimata doamna, citind ceea ce ati scris, am fost foarte surprins de limbajul pe care l-ati folosit. Sa spuneti ca "imi vine sa vomit" sau " monstru de egoism" ma duce cu gandul la o persoana care a acumulat in ea foarte multa frustrare.

Din cate am inteles de mai sus, aveti probabil un copil care "nu v-a complicat" viata si probabil si un fost sot din cauza caruia ati suferit. Acesta e singurul mod in care pot sa justific atitudinea dumneavoastra si furia pe care ati pus-o in acel mesaj.

Daca citeati mai cu atentie ceea ce am scris, ati fi inteles mai bine unele lucruri.

Copilul l-am facut impreuna cu sotia mea, la staruintele ei, desi mie nu mi se parea o ideea atat de buna pentru ca constientizam ca avem o casnicie care se destrama ( deci nu a fost un accident asa cum poate ati inteles). Si, asa cum am cedat atunci cand ne-am casatorit, asa am cedat si la dorinta ei de a avea un copil.

Nu cred ca aveti dreptul sa imi spuneti mie ca "nu ma pot numi tata". Nu imi voi abandona copilul si voi continua sa il vizitez atat cat se poate.

Ceea ce am vrut eu sa demonstrez in ultimul mesaj postat este ca UN COPIL INSEAMNA MULTA RESPONSABILITATE .

Responsabilitatea ca vom avea cu ce sa il hranim
Responsabilitatea ca avem o familie trainica, cu o mama si un tata care se iubesc si se respecta.
Responsabilitatea sa il educam cat mai bine.

De aceea am spus ca un copil nu trebuie conceput pentru ca tacaie ceasul biologic sau pentru ca credem ca astfel ne vom salva casnicia si vom aprinde niste sentimente.
Si totusi, se intampla si sunt destule cazuri de acest gen.
Ceva ce putea fi evitat, poate fi considerat o greseala. Poti sa eviti sa faci un copil cand nu ai cu ce sa-l intretii sau cand stii ca mama si cu tatal acelui copil au sanse minime de a ramane impreuna.

Dar, daca eu ( care mi-am recunoscut greseala,vizitez copilul si ii voi da pensie alimentara) "nu ma pot numi tata" ci doar un "monstru de egoism", cum i-ati numi pe acei tati care isi abandoneaza copilul si aduc acte astfel incat sa nu lase nimic fostei sotii iar pensia alimentara sa fie minima?

Mi-am propus sa nu scriu nimic din ce v-ar putea jigni, asa ca am sa va spun doar atat : dumneavoastra nu ati gresit cu nimic in viata aceasta...? Si nu aveti nimic pentru care sa va doriti sa dati timpul inapoi si astfel sa evitati o anumita suferinta? Daca raspundeti ca NU, ca nu ati gresit cu nimic si nu regretati nimic, atunci poate aveti tot dreptul sa ii judecati pe altii.

Sper totusi ca nu v-am jignit cu nimic. Va respect opinia dar nu cred ca meritam toate acele acuzatii pe care mi le-ati scris.

Totodata, vreau sa imi cer scuze de la moderatorii acetui site pentru ca un topic lansat de mine cu tenta juridica a devenit un prilej de acuze si limbaj nu tocmai ok pentru profilul acestui site.
Multa recunostinta pentru sfaturile profesionale pe care le-am primit dar si pentru cele personale de la cei care au incercat sa nu ma judece.

Am spus ca acel copil nu este o greseala,este o fiinta minunata.

O greseala este motivul pentru care el a aparut : pentru a salva o casnicie. Acesta e un caz concret in care un copil nu salveaza o casnicie ci doar complica niste vieti.

De aceea, am un sfat pentru cei care mai citesc acste randuri : un copil inseamna foarte multa responsabilitate. Un copil facut cu o motivatie gresita ( pentru a salva o casnicie, pentru a tine pe cineva langa tine sau pentru pensie alimentara), este una dintre cela mai mari greseli pe care le puteti face in viata asta.

Un om face inchisoare, urmeaza reabilitarea si totul ramane doar o pata in trecut.

Un copil va fi prezent atat in trecut cat si in viitor...un copil nu se poate uita ( daca ai macar un gram de moralitate). Viitorul inseamna pensie alimentara lunara, vizite regulate si poate, intr-o mica masura, neglijarea vietii de familie pe care o sa o ai.

Divortul fara copil minor se poate uita, relatiile cu fosta inceteaza asemenea unei relatii obisnuite.
Divortul cu un copil minor inseamna sa ramai in contact cu fosta ta nevasta/fostul sot si cine stie cum Dumnezeu o va afecta asta pe viitoarea ta sotie/viitorul sot ( in cazul unei femei care se recasatoreste).

Pentru ca am vazut ca ne-am cam indepartat de aspectele juridice ale topicului, mi-am permis sa scriu putin mai "filosofic" sa zicem. Si asta pentru ca mi-as dori ca astfel de cazuri sa fie tot mai putine. Si daca barbatii vor deschide mai bine ochii iar femeile nu vor mai incerca sa isi salveze casnicia facand un copil, sunt convins ca astfel de cazuri vor fi tot mai rare.

Accidente se mai intampla. Dar, cand cu buna stiinta faci un copil pentru a-ti salva casnicia sau pentru ca ceasul biologic ti-o cere, este extrem de GRESIT.

(si cand stii ca ai facut o greseala care iti va schimba toata viata, "amanunte" precum 'numele fostei' devin mult mai importante si incerci sa iei cea mai buna decizie)

Va multumesc mult pentru raspunsurile pe care le-am primit.

Haideti insa sa va intreb ceva pentru ca, din cate am inteles, aveti o bogata experienta in acest domeniu.

De ce cel mai adesea , in Romania, cea favorizata este mama? De ce cazurile in care copilul ramane cu tatal sunt de-a dreptul rare?

In cazul in care copilul de care vorbim e baiat si tatal ar putea sa ii ofere mult mai multe decat mama, de ce copilul nu poate sa fie incredintat tatalui? Din cate ma citit si auzit, singurle cazuri in care copilul poate ramane cu tatal este daca mama este plecata in italia sau are anumite" moravuri" daunatoare copilului?
Si daca cei doi, mama si tatal, sunt ok amandoi, singura diferenta ar fi ca tatal castiga mai bine decat mama si ar avea conditii mai bune decat mama, copilul nu ar trebui sa fie incredintat tatalui?

Ei bine, asta nu se face. La noi in tara mama si tatal unui copil nu sunt priviti de pe pozitii egale.

Referitor la sentimentul de vinovatie : eu ma simt vinnovat pentru ca am facut o greseala si, implicit acum vom suferi cu totii( si poate cel mai mult copilul meu).Si mi s-a spus ca orgoliul meu este nefondat sau ca incerc sa "imi spal pacatul".

Dar hai sa vedem: doar eu ar trebui sa imi spal pacatul? Doar eu sunt cel vinovat?
O femeie care isi doreste un copil, desi stie ca are o casnicie ratata inca de la inceput(s-a mai pus problema divortului), cat de vinovata se poate considera?
Sau o femeie care si-a dorit un copil ca o masura disperata de a-si tine sotul langa ea sau pentru o pensie substantiala?

Oare nu este si ea la fel de vinovata, sau poate chiar mai vinovata decat barbatul de langa ea?

Dar nu vreau sa judec. Ea a gresit, eu am gresit. Acum nu avem altceva de facut decat sa indreptam ce mai poate fi indreptat si sa ii oferim acelui copil tot ce e mai bun pe lume...insa noi nu vom mai fi impreuna.

Referitor la nume ( caci asta era subiectul), marea mea problema era daca ma va afecta intr-un fel sau altul decizia de a-i lasa ei numele meu.
Intamplator stiu doua cazuri de copii cu parinti divortati ( cu mama revenind la numele anterior) si nu am auzit ca acest lucru sa creeeze vreo problema copilului ( si pe mine doar asta ma intereseaza-copilul). Si cred ca doar in Bucuresti putem gasi sute de astfel de cazuri.

Evident,voi cantari foarte bine argumentele pro si contra si voi lua cea mai bina decizie.

Iar referitor la terapeut, cred ca avem nevoie cu totii. Traim in stres, cerintele sunt tot mai mari. Probabil ca fiecare dintre noi avem o frustrare ascunsa, remuscari, ceva pentru care sa avem nevoie de sfaturile bune ale unui terapeut.

Nu stiu daca este de vina orgoliul meu. Poate sunt doar frustrat sa vad cat de mult imi va schimba viata un copil...un copil cu o persoana total nepotrivita de a carei intentii nu mai stiu ce sa cred.

Va multumesc mult pentru raspunsuri si sper sa am intelepciunea sa decid ce e mai bine.

Un lucru e clar : trecutul nu mai poate fi schimbat, insa prezentul si viitorul da. Si toate deciziile pe care le luam in prezent ne vor afecta intr-o anumita masura pe viitor.

Inca o data multumiri.

Pana acum, intelegerile in privinta apartamentului si a pensiei alimentare au fost in favoarea ei. Desi nu ar avea dreptul decat la 30% din apartament ( daca am avea un prosces de partaj), am hotarat sa il impartim in jumatate.
Desi 25 % din salar e mai mult decat satisfacator ( am un venit bunicel), am hotarat sa ii dau cat i se cuvine desi stiu ca se va folosi si ea de banii aceia.

Si nu vad de ce sa mai renunt si la numele meu, dat fiind faptul ca pana acum toate s-au hotarat in favoarea ei.
Si, din cate am inteles, nu are dreptul sa renunte la o parte din pensia copilului astfel incat nu cred ca are cu ce sa negocieze.

Copilul pe care il avem l-am facut dintr-o greseala ( si tot mai mult cred ca a fost o greseala calculata din partea ei).

Si parca nu m-as simti bine sa stiu ca si fosta mea sotie si viitoarea mea sotie vor avea acelasi nume( in varianta in care intentionez sa ma recasatoresc in viitor).