Mai întâi, mulțumesc mult pentru răspunsuri!
Situația a fost în felul următor: Concedierea efectivă a fost făcută în luna iulie, anul 2013. Imediat după aceea, mai mulți salariați concediați au cerut, prin sindicat, în instanță plata salariilor compensatorii, actualizate cu rata inflației, precum și a dobânzii legale la aceste sume, ambele calculate în raport de data concedierii efective. Nu am fost parte în acel proces. În dosarul respectiv, soluția definitivă a instanței a fost obligarea angajatorului la plata salariilor compensatorii, cu tot cu dobânzi și restul actualizărilor. Se întâmpla în octombrie 2014. La foarte scurt timp, luând act de această decizie, societatea a plătit salariile compensatorii tuturor celor care fuseseră concediați, indiferent dacă au fost sau nu parte în acel dosar despre care facem vorbire. Așa am primit și eu salariile compensatorii, în noiembrie 2014, dar fără nimic altceva lângă ele, deși trecuse un an de la concediere și în acel an, suma datorată a produs, în mod normal, dobânzi și alte actualizări cu rata inflației. Ulterior, societatea a plătit acele dobânzi, dar nu la toată lumea. Mai exact, dacă salarii compensatorii au primit și cei care erau parte în proces, dar și cei care nu au fost parte în proces, se pare că dobânzi și actualizări au primit doar cei implicați în acel proces. Am așteptat să primesc și eu, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de azi.
Întrebarea mea era, dacă acum, în acest moment, văzând că societatea ce m-a concediat nu are de gând să îmi plătească acele dobânzi și actualizări, pot să le cer în instanță sau direct de la ei. Adică termenul acela de prescriere curge din 2014, când am primit plățile compensatorii, fără dobânzi sau din 2013 când am fost concediat? Pentru că dacă ar fi să curgă din 2013, ar însemna că au cam trecut cei trei ani. După mine, nașterea dreptului la acțiune a avut loc atunci când am primit salariile compensatorii fără dobânzi și actualizări, adică în noiembrie 2014. În acest caz, eu pot cere în instanță aceste drepturi până cel târziu în 2017? Voiam părerea autorizată a unui specialist!
Vă mulțumesc mult! Aștept părerea dumneavoastră autorizată din punct de vedere juridic!
Vă supun atenției următoarea situație:
Am fost concediat în iulie 2013, dar nu am primit salariile compensatorii imediat după concediere. Abia după ce societatea a fost acționată în judecată, instanța a dispus plata salariilor compensatorii, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi a dobânzii legale la aceste sume, ambele calculate în raport de data concedierii efective. Așadar, la un an de la data concedierii, în octombrie 2014, societatea mi-a plătit salariile compensatorii, dar fără dobânda legală la aceste sume. Nici până acum nu am primit dobânda și actualizarea cu rata inflației. Întrebarea mea este când se naște dreptul la acțiune pentru a-mi cere aceste drepturi, în așa fel încât să nu intervină acel termen de prescriere de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Mai exact, cei trei ani curg din 2013 sau din 2014?
Mulțumesc
s-a pronunțat pe data de 17 iulie 2014, atunci a fost cea definitivă, la curtea de apel
Aș dori să știu dacă pot beneficia de o decizie de neconstituționalitate în următoarea situație:
Am avut un proces civil de contestare decizie concediere, care a parcurs etapele de fond și apel și am pierdut procesul. Între timp în alte dosare similare reclamanții au invocat o excepție de neconstituționalitate, iar CCR a admis această excepție precizând că un articol din legea insolvenței care spune că o concediere se face ocolind toate etapele premergătoare, de urgență, dacă societatea este în insolvență (art.86 din Legea 85/2006). Întrebarea este dacă eu pot folosi acest aspect de neconstituționalitate pentru a cere revizuirea dosarului meu, deoarece în acel dosar raționamentele și judecata magistraților se bazează tocmai pe acest articol neconstituțional?
Poate fi sesizată CEDO dacă, deși au trecut cele 6 luni prevăzute ca termen de la comunicarea hotărârii definitive a ultimei instanțe, după această comunicare m-am adresat Inspecției Judiciare din cadrul CSM, contestând încălcări ale unor drepturi în timpul procesului și am așteptat mai întâi răspunsul acestei instanțe? Cu alte cuvinte, termenul de 6 luni prevăzut curge doar de la data ultimei comunicări sau poate să curgă și de la data la care am primit răspunsul CSM-ului?
cod procedura penala sau noul cod de procedura penala
În cazul unei plângeri formulate la Parchet pentru un concurs de infracțiuni, parchetul a soluționat cauza fără a dispune și uza de audierea părții vătămate. Cu toate că soluția procurorului a fost atacată pe motivul acesta, această soluție luată fără audierea părții vătămate a rămas corectă și justă.
Întrebarea mea este în ce condiții este permis așa ceva, mai exact se poate soluționa o plângere penală fără audierea părții vătămate?
Mă interesaează dacă după ce un proces pe conflicte de muncă, mai exact contestare decizie de concediere, a fost pierdut atât la fond, cât și la apel, se mai poate utiliza o cale extraordinară de atac și dacă da, care!
Menționez că atât instanța de fond, cât și cea de apel a ignorat faptul că s-a cerut completarea probatoriului, adică angajatorul adusese o probă, constând într-o decizie de reorganizare, din care lipsesc 12 pagini. De asemenea nu s-a acceptat un martor care era foarte important în ecuația acestui proces