Multumesc mult celor care mi-au raspuns pentru ca ,intr-adevar problema mea,asa cum f bine m-a inteles doamna avocat Romascanu,atat una de natura juridica cat si una de natura umana,sufleteasca.
Relatia cu fiica mea a fost una de exceptie pana in acest moment,dar acum mi-a spus ca cel mai frumos cadou pe care i-l pot oferi de majorat este sustinerea mea in actiunea ei.Intr-adevar stiu ca motivele sunt multiple si sunt urmarile frustarilor acumulate in lungulul anilor.Isi doreste sa-l materializeze pe acel cineva care ii este tata biologic, sa ii arate unde a ajuns prin efort propriu(este o eleva eminenta intr-un colegiu militar),dar sunt convinsa ca este si o forma de pedeapsa pentru absenta din viata ei cat si a golului imens pe care l-a simtit atat in sufletul ei cat si al meu.
Citind comentariile ,mi-am luat inima in dinti si l-am contactat
azi pe tatal fetei.Egoismul si lipsa de responsbilitate pe care le-a manifestat acum 18 ani ,cand m-a pus sa aleg intre relatia noatra si sarcina,au ramas aceleasi.A refuzat orice forma de dialog,mi-a sugerat ca problema ar trebui lasata moarta ca si pana acum .La rugamintea mea de a gasi o cale civilizata,amiabila de rezolvare a conflictului, fara sa ne balacarim in noroi,mi-a confirmat faptul ca nu isi asuma paternitatea decat in urma unui proces.
Acum ma vad nevoita sa merg mai departe, pe cale legala,din dragostea pe care o pot fiicei mele
Strict juridic, problema delicata (discutabila) din speta dvs. este urmatoarea: in ce masura fiica dvs. poate introduce o actiune in stabilirea paternitatii fara ca acest demers sa fie paralizat de o eventuala invocare a exceptiei a presciptiei?
O rog pe doamna avocat Romascanu ,careia ii multumesc pentru comentariul de o deosebita finete psihologica, sa-mi spuna de ce crede ca ar puea fi invocata exceptia de prescriptie.
Multumesc !