avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 585 soluții astăzi
Forum Activitate eugenbala

Activitate eugenbala

Răspuns la discuția Exceptii invocate de judecator
Vă mulțumesc doamnă avocat pentru primele sfaturi și îndrumări.

Vă aduc la cunoștință că decizia care a fost amânată pentru o săptămână ca avocatul să depună concluzii scrise pe excepția invocată de instanță privind lipsa coparticipării procesuale active, instanța de la sine putere admite excepția invocată din oficiu a lipsei dovezii de reprezentant pentru două din persoanele reclamante care nu au renunțat la acțiune doar și-au exprimat voința de a nu mai fi citate pentru a depune acte, documente și faptul ca nu au pretenții în acest dosar. Fac mențiunea că acțiunea nu este pentru vreo succesiune, pentru că succesiunea de fapt și de drept între toți frații a fost stabilită prin consens între moștenitori, fără un act de succesiune legal.

Partea vătămată sunt eu, care am fost prejudiciat și doresc să se continue acțiunea și, spun eu, conform art. 60 din Cod Procedură Civilă, am dreptul la un proces echitabil și la aflarea adevărului pentru faptul că acțiunea nu este pentru vreo succesiune sau vreo partajare ci este pentru anulare act vânzare-cumpărare care nu ar aduce profituri și avantaje celorlalți participanți la acțiune. Deci faptul că acțiunea este anulată ca nesemnată de ceilalți doi coparticipanți mă îndreptățește să contest excepția necoparticipării active pe care a invocat-o instanța, cu drept de reexaminare în termen de 30 de zile, sub aspectul că avocata, deși a semnat cererea în numele tuturor, nu reprezintă părțile care au renunțat la faptul de a fi citate, deși avea contract de asistență juridică cu acestea. Totuși, în soluția dată de instanță se precizează ca avocatul n-ar fi avut contract de asistență juridică, dar există la dosar împuternicire avocațială unde se specifică ca în baza contractului de asistență juridică nr..... avocata își asumă contra onorariului de 1200 lei reprezentarea tuturor participanților la acțiune.

Rog frumos să-mi dați un sfat în baza cărui articol din Codul de Procedură Civilă aș putea să fac contestație la soluție (sau cerere de reexaminare așa cum a fost decisă de instanță) pentru a ajunge într-adevăr la judecarea pe fond a acestei cauze și la interpretarea în mod favorabil a art. 60, alin. 2 și 3 din Cod Procedura Civilă, mai exact pentru a continua acțiunea fără participarea activă a celor doi care și-au manifestat opțiunea de a nu mai fi citați, chemați în instanță și sa li se ceară documente, acte justificative, adeverințe, ei neavând de fapt nici un avantaj procesual. Menționez că cei doi și-au exprimat intenția de a nu mai fi citați însă nu au renunțat la acțiunea în justiție, lucru care este dovedit în declarațiile acestor părți la notar.

Vă mulțumesc, cu mult respect.
Buna ziua,

Sunt petent intr-un proces civil, alaturi de alti 5 frati pentru anulare act vanzare-cumparare intocmit in anul 1991. 2 dintre frati, unul aflat in Italia si unul in tara au facut declaratii notariale pentru a nu mai fi citati, deranjati si sa li se ceara documente, declaratii, chemari, citatii in acest dosar precum si ca nu au nici o pretentie in acest dosar. Oricum anularea actului de vanzare nu crea avantaje pentru aceste persoane. La ultimul termen de judecata, judecatorul a invocat exceptii la procedura precum ca, daca aceste persoane au facut declaratii ca nu au pretentii in dosar, actiunea nu mai poate continua si procesul se inchide. A fost intrebata avocata, daca isi asuma apararea celor doi pentru ca ea i-a citat pe toti fratii, avocata raspunzand ca nu-si asuma apararea. A dat urmatorul termen pentru o saptamana, timp in care noi trebuie sa luam o decizie, daca nu, procesul se opreste. Ori eu am platit o taxa de timbru de 800 lei.

Putem contesta aceasta exceptie? Si daca da, sub ce forma juridica?

Va multumesc.
Buna ziua.

Suntem trei mostenitori ai mamei noastre decedate pe data de 03.11.2014. Am facut succesiunea pentru un apartament unde a locuit mama cu unul din frati, iar apoi la declaratia altor bunuri succesibile unul din frati nu a declarat anumite conturi bancare ale mamei noastre. Notarul a facut cerere catre doua banci, iar raspunsul acestora a fost prezentarea unor extrase de cont doar dupa decesul mamei. Am fost la banca CEC Bank, am facut o cerere de solicitare extras cont pe ultimii 5 ani ca sa putem intreprinde o actiune in instanta unde trebuie sa specificam dauna si cuantumul daunei. De la banca am primit raspuns in scris cu extrasul de cont doar pentru perioada dupa decesul mamei, directorul sucursalei spunandu-mi verbal ca reglementarile bancii nu-i permit sa-mi dea extras de cont, si daca eu stiu vreo lege referitoare la acest lucru cu articol in speta sa i-o comunic si el va vorbi cu juristul pentru solutionare. Mentionez ca ceilalti doi frati stim sigur ca au existat sume de bani in acel cont si acestea au fost transferate ori inainte ori in ziua decesului. Oare noi nu putem afla niciodata ce sume au fost si ce transferuri au fost facute ?

Va rog frumos sa-mi spuneti daca banca a procedat corect si daca exista intr-adevar un articol de lege care sa-mi permita eliberarea unui extras de cont pentru o perioada dinaintea decesului ca sa imi pot formula pretentiile ca parte vatamata in instanta.
Răspuns la discuția Poprire in urma executarii silite
poprirea include toata valoarea pensiei sau doar jumatate din cuantumul ei ? Multumesc.
Buna ziua,

Poate fi pusa poprire la Casa Judeteana de Pensii pentru o pensie de invaliditate gradul II de 636 de lei si o indemnizatie dintr-o lege speciala de 316 lei, de un executor judecatoresc in urma unei sentinte de executare ?
Sunt supuse popririi indemnizatiile speciale de la Legea nr. 8 / 2006 ?
Ce ar trebui sa fac ? Contestatie in anulare sau ce ma sfatuiti ? Mentionez ca executarea silita este datorata unui contract de imprumut nevoi personale cu probleme de clauze abuzive, iar suma restanta 6884, cu tot cu onorariul executorului.
Mai mentionez ca nu banca a initiat procedurile ci o firma de recuperare cu care eu nu am incheiat nici un contract.

Va multumesc.
Răspuns la discuția Ajutor social de 400 lei
Deci se poate obtine ,inteleg. Cui trebuie sa ma adresez? ca la casa de pensii nu stie nimeni nimic!!! iar la primarie deasemenea.Multumesc.
Buna ziua!
Am o pensie de invaliditate gradul III de 350 lei iar sotia are indemnizatie de handicap permanent de 250 lei. Avem dreptul la ajutorul social de 400 de lei minim pe economie ?
Va multumesc.
In cazul unui proces de succesiune in instanta cine achita cheltuielile de judecata?