Dispoziția de respingere a subvenției la încălzire fiind asimilată unui act administrativ, nu este obligatorie o plângere prealabilă adresată primăriei, înaintea sesizării tribunalului de contencios administrativ?
Apelul a fost depus în termenul legal prevăzut de dispozițiile O.U.G. 51/2008 privind ajutorul public judiciar coroborate cu dispozițiile C.pr.civ.
Am formulat cerere de aj. publ. jud. pentru plata onorariului avocatului pentru exercitarea căii de atac a apelului înăuntrul termenului de 30zile de la comunicarea sentinței, care s-a admis de către alt complet, iar din ziua în care încheierea s-a comunicat baroului pentru desemnarea avocatului din oficiu pentru formularea apelului, am calculat 30zile pentru depunerea apelului.
Problema este că am mai avut alte 3procese identice: obiect pretenții, reclamant Asociația de Proprietari reprezentată de același avocat, care întodeauna a invocat excepția tardivității înscrisurilor formulate de avocatul din oficiu, întâmpinare la fond și, apoi apel.
Excepția a fost întodeauna respinsă de 6instanțe, 3 fond și 3 de apel, considerând că termenul legal de depunere a întâmpinării, respectiv a apelului începe să curgă în ziua în care a fost desemnat avocatul din oficiu, dar la al IV-lea proces au dispus altfel, deși legea nu s-a schimbat între timp.
În temeiul principiului aplicării unitare a legii, apelul a fost depus în termen legal.
În aceste condiții întrebarea mea este următoarea:
Dacă mi s-ar respinge apelul prin
admiterea nelegală a excepției tardivității, care este calea de atac a hotărârii, dat fiind faptul că această instanță de apel a considerat, tot în mod nelegal, că nu aș datora taxa de timbru aferentă apelului?
Or nefiind achitată taxa judiciară de timbru aferentă apelului impusă de lege, nu se poate considera că instanța a fost legal învestită cu soluționarea apelului.
Drept urma hotărârea pronunțată în aceste condiții este lovită de nulitate absolută.
Dar nu știu cum să încadrez în drept cele mai sus enunțate.
De aceea vă rog să-mi indicați calea de atac prevăzută de lege în aceste coordonate.
Vă mulțumesc!
Dacă la primul termen de judecată în apel, judecătorii hotărăsc, în frauda legii, că nu aș datora taxa de timbru aferentă apelului, dorind să scape de dosar în 2minute.
Totuși la insistențele mele nu unesc excepția tardivității apelului cu fondul, ci amână pronunțarea peste 2săptămâni pe excepția tardivității.
În cazul în care consideră, tot în frauda legii, că apelul meu ar fi tardiv formukat.
Ce cale de atac mai am împotriva acestei hotărâri nedrepte?
Instanța nu a dispus plata taxei de timbru pentru că a constat că nu o datorez după următorul raționamnet:
Taxa pentru apel este jumătate din taxa plătită la fond.
Or dacă eu ca pârât nu am fost obligată la plata taxei judiciare la fond, înseamnă că nici la apel nu sunt obligată la plata taxei judiciare de timbru.
Madalina Mihaela I. Moceanu a scris:
Bună ziua!
Temeiul de drept: oug nr.80/2013 privind taxele de timbru.
Potrivit legislației asociațiilor de proprietari doar asociațiile sunt scutite de taxa de timbru, nu și partea adversa.
Daca nu se plătește taxa de timbru, da, instanța poate admite excepția netimbrarii apelului și să respingă apelul că netimbrat.
Dar instanța nu are obligația ca odată cu primirea cererii de apel să stabilească și să comunice apelantului obligația de a timbra apelul?
Am citit undeva că instanța poate respinge apelul ca netimbrat, doar după ce a comunicat apelantului obligația timbrării, iar apelantul nu s-a conformat.
Vă rog frumos d-na avocat dacă puteți să-mi indicați articolele de lege incidente.
Vă mulțunesc!
Vă rog frumos să-mi spuneți în temeiul cărui articol din Legea nr. 196/2018 privind funcționarea Asociațiilor de Proprietari actualizată, este stipulată obligativitatea apelantului, pârât proprietar în cadrul Asociației de proprietari la plata taxei judiciare de timbru, într-un proces pus pe rol de către Asoc având obiect restanțe la întreținere, în fază de apel.
Precizez că instanța de apel înaintea primului termen de judecată nu a stabilit și comunicat apelantului pârât cuantumul taxei judiciare de timbru.
Se va respinge apelul proprietarului apelant pârât că nu a plătit taxa de timbru?
Vă mulțumesc!
Mulțumesc cu recunoștință d-nei avocat Cristina Romașcanu pentru răspuns. Chiar m-am trezit azi dimineață la ora 4:44 să-mi scriu strategia de acum încolo în sensul arătat de d-na
avocat prin acest răspuns
Între timp am primit mai multe email-uri de la avocați,
profesori universitari care mi-au confirmat faptul că în conformitate cu dispozițiile Legii de exercitare a profesiei de avocat coroborată cu dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008 actualizată, raportat la termenul de depunere a întâmpinării din cprciv. în cazul admiterii cererii de acordare a ajutorului public judiciar TERMENUL DE DEPUNERE A ÎNTÂMPINĂRII ÎNCEPE SĂ CURGĂ DE LA DATA EMITERII DELEGAȚIEI DE ASISTENȚĂ JURIDICĂ OBLIGATORIE DE CĂTRE BAROU - scuze că am
scris cu majuscule, dar vreau să sară în ochi tuturor utilizatorilor care au această neclaritate.
Da. Am mai avut trei procese anterioare cu acțiuni în pretenții pentru sume fabuloase câștigate în apel de către mine. La toate 3aceiași excepție invocată de către reclamantă, atât la fond cât și apel., execepția tardivității, dar a fost de 3ori respinsă atât la
fond, cât și la apel. Prin urmare 6 instanțe: 3 de fond și 3de apel, au statuat că termenul de formulare a întâmpinării/ apelului începe să curgă de la data emiterii delegației de către barou.
Judecătorul cauzei a respins apărările mele din întâmpinare: cerere în probațiune: înscrisuri, anularea hot AGA pe baza căreia își întemeiază pretențiile fabuloase reclamanta, expertiză contabilă judiciară, apreciind în mod nelegal că ar fi trebuit depusă în 25zile de la data la care mi s-a comunicat încheierea de admitere a cererii de ajutor public judiciar. Pe bune? De unde să știe avocatul că va fi retribuit pentru munca depusă dacă încă nu a fost emisă delegația. Decanul Baroului
putea să desemneze alt avocat.
În Întâmpinare am ridicat 4excepții: prematurității și nulității absolute a acțiunii, lipsa calități de reprezentant al preș de a formula acțiuni în pretenții, prescripției extinctive pentru pentru perioada aprilie 2018- martie 2019, acțiunea în
pretenții fiind înregistrată la data de 25.03.2022.
Fiind execepții de ordine publică le-a soluționat pe
primele 3unindu-le cu fondul prin respingere, iar excepția prescripției a spus că o va soluționa în cameră de consiliu deoarece are de făcut calcule complicate, fiind invocat de către reclamantă un decret prezidențial din timpul
pandemiei Sars-Cov-2 de suspendare a cursului prescripției. Ce decret domn judecătot? în perioada prescrisă nu s-a decretat nici stare de urgență, nici de alertă neștiind de acest Covid.
Acest judecător a fixat primul
termen de judecată cu 2săptămâni înainte de termenul de depunere a întâmpinării, termen la care mi-a jignit avocatul acuzându-l de apărare prin viclenie și sfătuindu-mă să-l înlocuiesc. Atunci m-am
enervat și am spus că singurul care se impune a fi înlocuit este judecătorul care dovedește interes în pricină, că s-a antepronunțat și că a oferit în ședință publică consultații juridice avocatului reclamantei și am formulat cerere de recuzare.
Judecătorul a vrut să mă amendeze, dar apoi s-a răzgândit și m-a taxat de câte ori am deschis gura cu 100lei “
pentru fiecare motiv de recuzare”
încercând să mă intimideze. Am declarat că formulez cerere de reexaminare deoarece eu văd un singur judecător, președinte de complet, nu 10judecători să taxez cu 1000lei , iar pentru cei 100lei taxă de timbru datorată pentru cererea de recuzare formulez cerere de scutire, nefiind vina
mea că mi-a fost desemnat un judecător care aruncă la coșul de gunoi prevederile legale.
Cum recuzarea s-a respins peste noapte, avocatul desemnat neștiind acest lucru deoarece nici acum nu este redactată încheierea de respingere a avut în ziua dezbaterii în cauza mea, procese în
altă localitate fără a avea timp să depună cerere de amânare.
Pentru a evita amendarea avocatului care m-a ajutat așa mult, am formulat note de ședință în care am arătat că înțeleg să beneficiez de asistența juridică acordată de barou doar sub forma formulării actelor procesuale și a consultanței juridice, dar în fața instanței îmi susțin singură cauza.
Dezbaterea în fond a fost un adevărat linșaj magistral, cu amânarea inițială a pronunțării pe
data de 02.11.2022. având posibilitatea depunerii concluziilor scrise.
Avocatul ce mi-a fost desemnat este grav bolnav, nemaiputând să mă susțină.
Eu m-am speriat că s-au modificat dispozițiile O.U.G. 51/2008 văzând răspunsul d-nei av. Mădălina Pascu și am făcut un atac de panică. M-am putut liniști doar când am primit ultima formă actualizată a O.U.G. nr. 51/2008 confirmându-mi-se că am depus în termen legal întâmpinarea.
Răspunsurile d-nei av. Cristina Romașcanu m-au uns de-a dreptul pe suflet.
Vă mulțumesc tuturor dorindu-vă o duminică minunat de frumoasă!
Promit să-i scriu utilizatorului CHKa un roman de răspuns, dar numai după ce mi se va admite apelul pe care mă pregătesc să-l formulez.
CHKa,
Deși intrebarea dvs. nu se încadrează în specificul acestui forum și nu mă ajută deloc în rezolvarea problemei de drept propuse în situația disperată în care mă aflu, totuși vă răspund că eu aș fi cumpărat din propriul meu buzunar o cutie de creioane colorate cu absolut toate nuanțele de verde acelui copil
sărman, pentru că el nu are nici o vină pentru că s-a născut într-o familie săracă. Corect a refuzat creionul care nu-i folosea pentru finalizarea operei de artă așa cum și-a imaginat-o.
Eu, pentru a da șanse egale tuturor copiilor din clasa mea, le ofeream rechizite identice și îndestulătoare la toți.
Referitor la replica dvs. că fiecare judecător poate interpreta legea cum vrea, câte capete de judecători atâtea interpretări, vă atrag atenția că nu corespunde reglementărilor CSM și regulamentului de funcționare al instanțelor. Ar creea un haos în întregul sistem judiciar proliferând corupția și anarhia.
Legea se aplică unitar pe teritoriul României. O unică interpretare pentru toate spețele identice.
Îmi pare rău că am cerut opinia unui profesionist al dreptului pe acest forum, nu am dorit să intru în polemici cu nimeni, nici să jignesc sau să fiu jignită, să pierd timpul cu discuții care nu își au rostul, ci am dorit o soluție corectă, nicidecum să permit celor care au fost întreținuți la Facultatea de Drept și au dispus de suficienți bani să intre în barou să se antreneze aici boxându-mi nervi cu soluții la plesneală.
Am apreciat sincer răspunsul unei alte avocate “ habar n-am” și am mulțumit cu recunoștință tuturor celor care mi-au trimis legea actualuzată și mi-au oferit spețe identice.
Nu am citit regulamentul, dar promit pe viitor să nu mai răspund nici unui comentariu “ pe de lături de lege” sau care nu se referă la problema propusă, îi voi da doar un simplu unlike și atât.
Da. Instanța s-a pronunțat în sensul admiterii excepției tardivității depunerii întâmpinării considerând că termenul ar curge de la data la care mi-a fost comunicată cererea de admitere a aj publ, acuzându-mi avocatul care a formulat-o, de apărare prin viclenie și stabilind că nu ar merita nici in onorariu, în ciuda faptului că în alte 3procese cu aceleași părți și obiect aproape identic, acest mod de calcul al depunerii a fost considerat conform legii raportat la dispozițiile art. 13 din O.U.G. 51/2008.
Este adevărat că sunt în pragul disperării pe de-o parte pentru că îmi voi pierde tot ceea ce am și voi fi aruncată în stradă, fiind obligată la plata unei sume exorbitante prin necezurarea de către instanță a pretențiilor abuzive. Pe de altă parte fiind bolnavă necesitând mai multe intervenții chirurgicale, inapt temporar de muncă nu am nici un venit, am avut parte de a-mi fi desemnat un avocat extraordinar de bun, un gentleman adevărat de o vârstă venerabilă cu o experiență de o viață în instanță care a acceptat să mă ajute gratuit, cum
alți confrați nici nu se gândesc, a muncit foarte mult în acest dosar, și a primit doar jigniri de la
judecător, condiții în care mi-a spus că tot ceea ce își dorește este liniștea.
Atunci care ar fi logica cererii de aj publ jud sub forma asistenței prin avocat, dacă pârâtul, fără pregătire juridică, trebuie să-și formuleze singur întâmpinarea unde trebuie scrise toate apărările sub sancțiunea decăderii din dreptul se a propune probe și excepții, ce nevoie să mai aibă de avocat?
Vă rog, d-na Pascu înainte de a da un răspuns eronat citiți cu atenție art. 13 din O.U.G. nr. 51/2008 unde deși se referă la calea de atac, prin analogie se regăsește regula de curgere a termenelui pentru depunerea întâmpinării.
MULȚUMESC TUTROR CELOR CARE M-AU AJUTAT PRIN TRIMITEREA PRIN MESAJ A O.U.G. 51/2008 actualizată, dar și a celor care mi-au trimis spețe identice din care rezultă TERMENUL DE DEPUNERE A ÎNTÂMPINĂRII ÎNCEPE SĂ CURGĂ DE LA DATA EMITERII DELEGAȚIEI DE ASISTENȚĂ OBLIGATORIE.