avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 616 soluții astăzi
Forum Activitate carmen2008

Activitate carmen2008

Răspuns la discuția Decontare naveta cadre didactice
invatamant gimnazial
Am depus o solitare pentru decontare naveta dar mi s-a raspuns negativ, oferindu-mi locuinta corespunzatoare in localitatea unde am postul. este legal?
Unui functionar public aflat in concediu pentru cresterea copilului i s-a nascut in aceasta perioada un alt copil. La implinirea varstei de 2 ani a primului copil doreste prelungirea suspendarii din functia publica pana cand cel de-al doilea copil implineste 2 ani, adica inca un an. Se emit 2 dispozitii: una de incetare a suspendarii pt primul copil si una de suspendare din functia publica pentru cel de-al doilea copil sau se emite o singura dispozitie de prelungire a suspendarii?
Este un SRL cu asociat unic Consiliul Local. Se doreste schimbarea obiectului de activitate principal. Cum se poate realiza?
Daca sunt trimis in judecata mi se suspenda raportul de serviciu?
Am fost sancționat cu amenda administrativă pentru infracțiunea de fals in înscrisuri pentru o fapt a săvârșită inainte de numirea in functie. Îmi mai pot exercita functia de secretar?