avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 622 soluții astăzi
Forum Activitate Gheorghita Simion

Activitate Gheorghita Simion

Pentru a respecta buna credință încercați o mediere în eliminarea conflictului dintre părinți și concubin (soț). Cum concubinajul este o stare recunoscută ca și căsătoria, precizez că nu veți pierde banii investiți și nici timpul investit care înseamnă tot bani (construcție, acte șau alte munci). Rămâne de înțeles dacă atitudinea agresivă a soțului nu a șters dragostea pentru a continua. Atâta timp cât ați fost împreună va exista o egalitate în cuantificarea sumei cu titlul de investiție și despăgubire. Timpul înseamnă bani, totul este remunerat. Copilul nu trebuie privat de prezența vreunui bunic. Vă doresc alegerea perfectă!
Răspuns la discuția Pretentii succesorale
Toți frați au dreptul, bunurile donate se întorc la masa partajabilă și se împart în mod egal. Cei ce renunță o pot face în favoarea celui ce a avut grijă de mamă sau a altui frate. Cel ce nu renunță își ia partea, Dacă pot fi dovedite cheltuielile cu întreținerea, cu actul încheiat și martori se poate solicita, în instanță, o parte din suma cheltuită. Se poate merge la un mediatoare pentru a facilita o înțelegere și stingerea conflictului ca dvs. să rămâneți frați. La mediator frați pot ajunge la o înțelegere care poate fi: despăgubire pentru cel ce renunță (suma fiind negociată de ei) și păstrarea bunului în favoarea sumei negociate. Cu Acordului de mediere încheiat se merge la succesiune, motiv pentru care acolo nu va mai exista teama unei păcăliri, în sensul că cel ce renunță la dreptul său să rămână fără nimic. Cel ce renunță în fața notarului și semnează nu va mai anula această decizie.
Succes!
Răspuns la discuția Abuz de incredere?
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Sunt convinsă că ar trebui să încercați stingerea conflictul, deoarece sunteți tată, Un mediator poate facilita o înțelegere și apoi o negociere asupra tuturor aspectelor și într-un final, poate, veți câștiga mai mult (copiii). Dacă ginerele nu avea un salariu în acea perioadă, dacă există dovada înmânări sumei sau sumelor înaintate, martori: persoanele cu care ați contractat lucrarea, vecini, filmulețe, dacă există dovezi care indică faptul că dvs. nu erați în țară, iar fiica și ginerele da, etc. pot constitui probe ce pot să vă ajute. Fără probe beton vor fi slabe șanse. Și, totuși încercați o mediere, informarea este gratuită și, poate, atunci veți știi ce să faceți. Am să vă spun o poveste - am avut o colegă ce și-a urât fiica și chiar îi dorea răul. Am reușit imaginar să o fac să se pună în locul ei și ceva, ceva a început să-i moaie inima. Ura și încrâncenarea nu a trecut atunci imediat, dar timpul și o „privire” mai îngăduitoare asupra faptelor ce le îndepărtase a reușit să șteargă distanta creată. Succes!
Trebuie sa intelegi ca vei pierde timp si bani daca nu vei cantari foarte bine pasii. Timpul (2006 - 2018) si faptul ca exista un testament iti sta impotriva. Ar fi bine sa vezi exact cum este situatia, sa stai de vorba cu verisorii tai, iar apoi daca exista indicii si strangi probe ca esti pacalit (adica a fost fortata bunica sa faca acel testament, nu exista acel testament sau etc.) poti porni la drum cu o actiune.
Ai drepturi, iar persoana ce vrea să îţi publice fotografiile trebuie să înțeleagă că nu te lași intimidată sau șantajată.
Amenințarea şi șantajarea sunt infracțiuni, iar cel ce îţi tulbură liniștea poate fi sancționat de lege.
Tot ce nu se rezolvă la timp se rostogolește şi crește.
Vina poate fi dată de prea multă încredere acordată unor persoane manipulatoare sau fără scrupule sau de înțelegeri greșite.
Indiferent de situație facilitarea unor discuții pot duce la rezolvare conflictului apărut.
Soțul şi soţia pot vinde un bun comun atâta timp cât sunt de acord. Când există neînțelegeri în privința împărțirii sumei primite în urma vânzării bunului sau a modului în care a va fi cheltuită suma, ar fi util ca soții să încheie un "Acord de mediere". Părțile au posibilitatea de a negocia fiecare situație în parte. Exemplu: - o parte are nevoie urgentă de o sumă, iar cealaltă parte dorește o investiție în ceva ce nu este pe placul celeilalte părți şi uite aşa povestea poate continua.
Orice neînțelegere poate fi negociată şi parafată printr-un acord de mediere.
Acordul de mediere ce nu este înaintat instanței se prescrie în trei ani. Pe parcursul acestor ani părțile trebuie să respecte înțelegerea de la momentul vânzării bunului.