tybynav
Utilizator 4din 4 utilizatori consideră acest răspuns util
Bună ziua.
Poliția nu are atribuții de verificare a contabilității unei asociații de proprietari ÎN SCOP PREVENTIV ci doar de cercetare penală în cazul depunerii de către dumneavoastră a unei plângerii penale. Însă acest lucru se poate face numai după efectuarea unei expertize financiar-contabile din care să rezulte un debit sau nereguli în contabilitate.
Vă recomand să luați legătura cu Serviciul de Sprijinire si Indrumare a Asociatiilor de Proprietari din cadrul Primăriei unde locuiți, aceștia putând efectua verificări prealabile și chiar sancționa contravențional președintele de asociație dacă acesta nu răspunde în scris la solicitarea dvs. în termenul prevăzut de lege.
O zi frumoasă.
CAPITOLUL III
Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
Art. 243
Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
tybynav
Utilizator 2din 3 utilizatori consideră acest răspuns util
Bună ziua. Pensia de întreținere se plăteste in favoarea minorului fiind un drept al si o obligație a tatalui.Daca dvs nu ati solicitat acest lucru niciodată, înseamnă ca l-ați privat pe minor de acest drept și nu i-ați reprezentat drepturile în mod corect.
Chiar daca este o sumă mică, important este ca minorul să beneficieze de ea iar tatăl să conștientizeze că are o obligație față de minor.
O zi frumoasă.