avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 442 soluții astăzi
Forum Activitate Paun costica

Activitate Paun costica

Bună ziua. Pot cere la casa de pensii punerea în aplicare a unui certificat de grefa, reprezentând o decizie irevocabila privind emiterea unei decizii de pensionare pentru limita de vârstă?Sau trebuie să aștept emiterea deciziei Curții de Apel. Deja au trecut 6 luni. Va mulțumesc.
S-au făcut măsurători și fotografii de către politie. Masina care m-a lovit, a ricoșat pe contra-sens, șoferul rămânând încarcerat. A sosit salvare, smurd cu toată suita, victima ajungând la spital. Nu știu cine este șoferul, doar am asigurarea lui. De fapt s-a deschis dosar penal, dar eu nu am treaba cu asa ceva. Era miezul nopții, nu eram acolo. Apoi m-au chemat la politie, după câteva zile. Polițistul m-a asigurat ca să nu îmi fac griji ca voi fi despagubit de vinovat. A zis ca în loc sa frâneze, a accelerat, s-a panicat și a întrat în mașină mea, aruncând-o la câțiva metri. Dar nu scrie nicăieri. Asigurătorul ar trebui sa ceara documente de la politie sau trebuie să le cer eu de la politie? O sa mai îmi dea alte documente?
Revin cu precizări. Politia mi-a dat o hârtie pe care sunt trecute sus: către [EDITAT] și [EDITAT], apoi zice ca la data de, s-a produs un accident de circulație în care au fost angajate : un autoturism asigurat de [EDITAT] care ulterior m-a lovit pe mine), un autoturism asigurat de [EDITAT], apoi al meu scrie parcat. Apoi zice ca primul a încălcat prevederile art57/2 din oug 195/2002 rep. Celalalt (care m-a lovit) ai călcat prevederile art48 din aceeași lege. Eu am făcut dosar de dauna la autoturismul care m-a lovit. Nu știu sa fi făcut cineva două dosare de dauna, la doi asigurători. Eu am primit dauna totala. Ar trebui să merg la politie pentru lămuriri, sau la asigurator?
Două mașini s-au ciocnit, iar una a continuat drumul (50m) și s-a izbit în mașină mea, care era parcata regulamentar. Asigurările vor sa ma plătească doar 50%, zicând ca vina aparține și celeilalte, care a rămas pe loc, considerând-o vinovata de producerea incidentului. Eu am făcut dosar de dauna la asigurătorul mașinii care m-a lovit. Trebuia sa fac doua dosare de dauna?