Multumesc pentru raspuns. Deci, prin translatie, beneficiarul real (persoana fizica) al asociatului majoritar (persoana juridica) este si beneficiarul real al SRL-ului.
Buna ziua,
In cazul unui SRL care este compus din 16 asociati persoane juridice (toti fiind organizatii profesionale, 15 dintre ei detinand cate 3% iar cel de-al 16-lea 55%) cine este beneficiarul real al SRL-ului? Administratorul este persoana fizica, numit prin Hotarare AGA.
Multumesc anticipat!
Buna ziua,
In curtea interioara a blocului (construit recent) in care locuiesc, cativa locatari au amenajat un loc de joaca pentru copii. In acest demers, au cerut aprobarea membrilor asociatiei (pe care cred ca au si primit-o, eu fiind unul dintre cei care am fost de acord, desi nu am copii), desi nu cred ca au si acceptul vecinilor direct afectati, dar asta este mai putin important (in cazul intrebarii actuale).
Recent, la ultima sedinta generala a asociatiei, la care din nefericire, nu am putut participa, s-a votat ca acele cheltuieli sa fie bagate la cheltuieli comune (probabil in baza cotei parte indiviza).
In aceste conditii, acel loc de joaca fiind folosit exclusiv de catre copii (locatari), se incadreaza, in cazul meu, in dispozitiile art. 654 alin. 2, din Codul Civil? Este mai mult decat evident ca eu nu pot folosi acel loc de joaca, el putand fi folosit exclusiv de catre unii dintre coproprietari (mai exact, cei care au copii/copiii efectiv).
Va multumesc anticipat.
Stima!
Am inteles. Deci pot trece 8 ore/zi, program inegal si flexibil, dar sa respect media de 48 ore/saptamana la fiecare 4-6 luni si, astfel, toata lumea va fi multumita. Multumesc mult pentru informatii. Stima!
Nu. Vreau sa schimb CIM-ul de 4 ore in contract de prestari servicii cu PFA. In cazul asta, pe contractul 2, care ar fi CIM, as putea sa fac maxim 11 ore, dpdv legal?
Asta stiu deja... si sunt activitati diferite, intr-adevar. Problema mea (nedumerirea) este ca nu stiu daca PFA-ul poate ocupa postul din organigrama interna pe care il ocup eu acum, ca si persoana fizica angajata cu CIM si daca, in cazul asta, mai apar limitari la numarul de ore cumulate (pe CIM am stablit deja limita de 11 ore, mai sus). Stima!
Buna ziua,
Multumesc pentru raspunsul ferm si argumentat. Din pacate, legea este interpretabila, si as vrea sa evit orice fel de sanctiune din partea ITM-ului. In concluzie, oricum s-ar pune problema, cele 2 contracte nu pot coexista simultan cumuland 12 ore (cel putin pe acelasi angajator, cunosc persoane care au contracte cumulate si de 60 de ore pe zi, dar diversi angajatori). Iar eu, ca si angajat, am nevoie de cele 12 ore (la acelasi angajator), zilnic, pentru a-mi indeplini sarcinile (vointa proprie, nu impunere din partea angajatorului).
Pe de alta parte, daca se poate, as dori sa-mi spuneti daca pot rezolva aceasta 'problema' cu 1 contract PFA si cel de-al 2-lea CIM, atingand cele 12 ore zilnice (la un singur angajator). Stima!
Buna ziua,
Am o nelamurire legata de codul muncii. As vrea sa stiu daca, in cazul a 2 CIM-uri diferite (posturi/functii diferite) la acelasi angajator ma lovesc de acea limita referitoare la media de 48 de ore/saptamana pe parcursul a 4 luni. Precizez ca primul contract (cel de baza, pe perioada nedeterminata) ar fi de 4 ore (cat va fi valabil cel de-al 2-lea, cand inceteaza al 2-lea, primul va reveni la 8 ore), iar cel secundar (pe perioada determinata - maxim 16 luni), ar fi de 8 ore. As vrea sa stiu, cu certitudine (desi am citit codul muncii, nu sunt deloc lamurit, legat de acest aspect), daca cele 2 contracte (repet, la acelasi angajator) pot functiona simultan, pe o perioada de aproximativ 16 luni, dpdv legal, si fara a avea probleme cu ITM-ul sau alte autoritati competente. Va multumesc anticipat.
Suplimentar, in cazul in care, situatia de mai sus nu ar fi posibila dpdv legal (as dori si baza legala, daca se poate), ar exista varianta (momentan este la stadiu de idee), de a deveni PFA pe primul contract (cel de 4 ore), si PF (simpla) pe cel de-al 2-lea. Aici ma lovesc de alte nelamuriri... Prima ar fi : un PFA (cu contractul de prestari servicii aferent) poate ocupa un post din organigrama institutiei? Adica, daca imi suspend contractul curent, ca si persoana fizica, timp de 1 an si 6 luni, si mi se contracteaza serviciile pe acelasi post din organigrama, pentru acea perioada, postul din organigrama se considera acoperit dpdv legal? Daca da, ca si PFA + PF, ma mai lovesc de acea limitare de 48 de ore pe saptamana, in media pe 4 luni?
Va multumesc anticipat pentru rabdarea de a lectura textul de mai sus si astept cu nerabdare raspunsurile Dvs. (sau o alta solutie, dar care sa implice doar PF simpla pe postul 2).
Stima!
Florian, IT