avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 511 soluții astăzi
Forum Activitate iubi_claus

Activitate iubi_claus

Am introdus actiunea de divort in localitatea unde are sotul meu domiciliul, desi locuiam in fapt acolo decat in week enduri sau in concedii, in restul timpului eram in Bucuresti, unde aveam serviciul. Pe C.I. am domiciliul in Buc, desi nu locuiesc acolo. Intentionez sa ma prezint decat la primul termen la divort in care sa cer stramutarea lui in Buc, unde locuiesc si am serviciul si va rog sa mi dati motive cu care sa mi argumentez cererea. Recunosc ca motivul meu principal este teama de agresiunea sotului (fizica si verbala), cat si costurile ridicate de deplasare si faptul ca trebuie sa ma invoiesc cate 2 zile de la serviciu. Va multumesc
Saptamana aceasta am obtinut hotararea redactata si semnata de incredintare a minorului prin ordonanta presedentiala (cu formula executorie). Am apelat la ajutorul unui executor judecatoresc, care mi-a spus ca ii face somatie, apeleaza la ajutorul politiei, iar dupa 10 zile putem lua copilul. Intrebarea mea este in ce conditii poate obtine tatal o suspendare a acestei executari, pe care o poate prezenta la executare, iar a doua intrebare este daca recursul intentat de sot la aceasta ordonanta se poate judeca in timpul in care este vacanta judecatoreasca sau se reia din septembrie
In urma solicitarii in instanta, prin ordonanta prezidentiala, am obtinut incredintarea copilului meu, care in prezent locuieste cu sotul meu in Ramnicu Valcea, eu locuind in Bucuresti.
Intrebarea mea este daca pot lua copilul de la sotul meu pana la introducerea si judecarea actiunii de recurs pe care o va face sotul meu.(el spune ca nu imi da copilul atata timp cat are o cale de atac). In demersul meu de a lua copilul, pana la judecatea recursului, este suficient sa apelez la ajutorul politiei sau trebuie sa apelez la un executor judecatoresc si ce sanse am sa iau copilul cu ajutorul acestora, atata timp cat nu s-a introdus actiunea de recurs si nu s-a judecat aceasta.
Desi instanta s-a pronuntat in urma cu 3 zile in acest dosar, am inteles de la avocat ca poate dura si 2 saptamani pana
ce grefierul tehnoredacteaza sentinta si pana intru in posesia ei. Intrebarea mea se refera la faptul ca , daca este obtinut copilul prin ordonanta prezidentiala, atunci de ce toate lucrurile merg asha de greu (pana la judecare si pronuntare au trecut 3 saptamani). Eu intentionam sa ma duc cu o mica atentie la grefiera luni ptr. a urgenta tehnoredactarea sentintei si apoi sa ma duc sa mi iau copilul, dar daca el nu mi-l da, ce pot face?
Va multumesc ptr. sprijinul acordat


Răspuns la discuția divort si incredintarea copilului
Stimata doamna AVLIL, ma vad nevoita sa vin cu anumite completari suplimentare pentru a cunoaste toate datele si a nu fi judecata gresit.... asa cum ati facut-o. Copilul mi l-am lasat atata timp cu sotul meu pentru ca nu aveam alta solutie, nu mi-l dadea sa vin cu el nici la Bucuresti, unde aveam locul de munca, pana nici la mama mea, in loc. Vatra Dornei, nu l-am dus , iar fiul meu are 6 ani si nu-si cunoaste bunica . De ce? Pentru ca sotul meu este un om extrem de agresiv , violent, care mi-a terorizat viata in toata aceasta perioada si care mi-a dictat ce sa fac si cum sa fac tot timpul ("faci ca mine, ca ,daca nu, te omor, iar daca nu este bine abia atunci faci cum te taie pe tine capul" este dictonul dupa care s-a condus in toata aceasta casnicie). De la un astfel de sot, care m-a batut crunt de nenumarate ori, m-a amenintat ca ma omoara, am dormit nopti intregi inchisa intr-un beci intunecat si rece, dezbracata fiind, spuneti-mi dumneavoastra , repet , de la acest barbat, cum sa fac sa-mi iau copilul, care stiu ca nu este in siguranta cu el. In afara faptului ca este violent , mai are si cazier , tot pentru violenta.Cand m-am dus ultima oara sa-l vad in R.Vl. nici macar nu mi l-a aratat, iar politia imi spune ca nu poate face nimic.(el nu mi-l arata decat daca ma intorc acasa). Asa ca mie imi este foarte teama de el, ca baga cutitul in mine.
El nu a venit cu mine la Buc, pe motiv ca el are casa in R. Vl., in timp ce in Buc. nu are, iar eu i-am spus sa vina , sa-si ia servici si sa inchiriem, iar el m-a dus cu vorba in toti acesti ani ca vinde casa din R. Vl. si ne luam in Buc. Un lucru este clar ca el nu a vrut sa plece de acolo, nu a vrut sa se angajeze si i-a convenit statutul de barbat intretinut de sotie.
Si ca o ultima completare, in toata perioada cat am stat in Buc (in timpul saptamanii, in week-end fiind langa copil la R. Vl.), am locuit la sora mea, iar copilul a ramas cu sotul meu la R. Vl., sustinand ca el se ocupa de copil, ptr. ca nu are serviciu si ca sa nu fie traumatizat copilul, asa cum a fost sotul in copilarie, ca nu are mama langa el(eu fiind la BUc), astfel il are pe el....
Conditiile in care a stat - o veche casa de tara, a parintilor sotului, in care eu am bagat destui de multi bani.
Va multumesc anticipat
Răspuns la discuția divort si incredintarea copilului
AVLIL a scris:

Este destul de dificil sa inchei un contract de inchiriere pe o durata mai mare de 3 ani... Trebuie trecut si la CF. Daca nu, avocatul sotului poate cere instantei sa verifice si sa arate, astfel, ca e numai un contract de fatada.
Puteti incheia si un comodat. Chiar daca pare mai putin credibil decat inchirierea, juridic insa el nu poate fi astfel atacat.
Un onorariu nu este confidential inainte de a fi stabilit.
Nu stiu daca acea locuinta a sotului se poate considera domiciliu comun, trebuie vazut. Asta nu influienteaza insa competenta in cazul dat. Este de vazut si cum de v-ati lasat copilul atata timp cu tatal... daca asa a fost, nu mi-e chiar clar. Instanta va intreba cum de ati lasat copilul cu un om betiv si bolnav... Asta arata si despre dumneavoastra cate ceva.

Astfel ca... e important unde si cu cine a stat copilul, cum v-ati asigurat ca e in siguranta, de ce nu l-ati luat cu dv. la Bucuresti, de ce nu a venit si el...

Nu ma intelegeti gresit, stiu ca nu tocmai ipoteze frumoase am aratat, dar e ceea ce va incerca sa inteleaga instanta si... poate sotul va sustine si lucruri mai urate decat am aratat eu ...

Veniti cu amanunte despre copil si conditiile in care a stat, cu cine de ce nu l-ati luat la Bucuresti, unde stateati in Bucuresti (tot la acea prietne?), cum de atunci copilul nu era cu dv. dar acum se poate...

Depinde si de atitudinea sotului pe parcursul procesului...
sunt casatorita de 6 ani, din casatorie rezultand un baiat de 6 ani. In toata aceasta perioada am locuit, in week-end si pe perioada sarbatorilor si vacantelor la Ramnicu Valcea, unde sotul meu detina o locuinta. Eu, in aceasta perioada, am fost singura intretinatoare a familiei, sotul meu nemuncind nici macar o singura zi.Eu am lucrat in Bucuresti, inca dinaintea casatoriei, si , din aceasta cauza faceam naveta la copil de cate ori puteam. Viata cu sotul meu a fost insuportabila , fiind agresiv fizic si in limbaj, alcoolic si cu un debut de schizofrenie, nediagnosticat, mostenit din familie, la care se adauga si faptul ca el nu se implica financiar in viata de familie.Doresc sa divortez (nu vreau partaj, ptr. ca doresc sa se termine totul foarte repede), sa-mi i-au copilul de langa sotul agresiv si vreau sa mi se spuna cum sa procedez ca sa-mi fie incredintat copilul cat mai repede.Daca eu nu posed o lucuinta proprietate personala in Buc, unde lucrez si vreau sa-mi aduc copilul, dar fac dovada ca am un spatiu unde locuiesc la o prietena , voi avea succes?
Cam cat poate dura pana imi iau copilul, pe care nu l-am vazut de o luna si pe care nu mi-l arata, fortandu-ma astfel sa ma intorc la el, ptr. a fi sacul lui de box si sa indur atatea umilinte ?
Ar trebui sa introduc actiune de divort in R. Valcea si ar trebui sa iau un avocat de acolo si cam cat m-ar costa?