In situatia prezentata ma aflu si eu, care in calitate de manager (fara a fi administrator sau asociat) am creditat in repetate randuri societatea la care lucram pentru a depasi sincopele financiare. Toate contractele s-au facut intre mine - persoana fizica si administratorul societatatii in numele persoanei juridice.
In momentul in care am plecat din firma inca mai aveam de recuperat mai mult de 60% din creditari, dar avand la acea data o relatie amicala cu administratorul - unic asociat, am luat de bune promisiunile facute cu privire la restituirea sumelor ramase de recuperat. Situatia s-a schimbat insa in timp si am tot fost amanat, pana cand am inaintat o actiune pe OG5, cu somatie de plata, care mi-a fost respinsa pe motivul ca imprumutul nu intra sub OG5. Acum incerc sa recuperez banii prin deschiderea procedurii de faliment. Iar cireasa de pe tort: banii cu care am creditat firma proveneau dintr-un credit pe care l-am luat in interes personal si la care platesc lunar dobanda. Ca si concluzie, nu numai ca nu mi-am recuperat inca banii dar mai si platesc dobanzi pentru ca am ajutat firma!
Va multumesc pentru raspuns.
Contractele nu sunt autentificate la notar. Sunt semnate de catre mine ca si creditor si stampilate + semnate de catre administratorul asociat unic din partea firmei.
Bunuri exista pe firma dar sunt gajate la banca pentru garantarea unor linii de credit. In schimb exista rulaje mari pe firma, ceea ce ar putea face - cred - posibila obtinerea unei popriri pe conturile bancare.
Totodata mai precizez ca am atasate la contractele de imprumut si chitante eliberate de firma, respectiv ordine de plata prin care s-a facut transferul sumelor din contul meu in contul firmei, cu specificatia explicita de creditare.
Anul trecut am creditat in repetate randuri firma la care eram angajat ca si director executiv. Toate aceste creditari le-am facut cu contract de imprumut intre mine ca si persoana fizica si firma reprezentata prin administrator - asociat unic. Cu toate ca au trecut luni de la scadenta, nu mi s-au restituit decat o parte din bani. In momentul de fata numai sunt angajat al acestei firme, dar inca am sume consistente de recuperat. Va rog furnizati-mi o solutie rapida de recuperare a acestor sume, deoarece la intrebarea "cand imi voi primi banii?", primesc raspunsul "cand vor fi". Ce modalitate legala de constrangere am? Personal am facut demersuri scrise pentru o conciliere, dar nu am primit nici un raspuns.
Pot sa investesc contractele cu titlu executoriu si sa cer executarea lor silita (direct prin executor, fara instanta) in conditiile in care acestea au urmatoarea clauza " In cazul in care termenul de restituire nu este respectat, debitoul este pus de drept in intarziere, fara vreo alta formalitate sau curgerea vreunui termn, prezentul contract constituind titlu executoriu".
Anul trecut am creditat in repetate randuri firma la care eram angajat ca si director executiv. Toate aceste creditari le-am facut cu contract de imprumut intre mine ca si persoana fizica si firma reprezentata prin administrator - asociat unic. Cu toate ca au trecut luni de la scadenta, nu mi s-au restituit decat o parte din bani. In momentul de fata numai sunt angajat al acestei firme, dar inca am sume consistente de recuperat. Va rog furnizati-mi o solutie rapida de recuperare a acestor sume, deoarece la intrebarea "cand imi voi primi banii?", primesc raspunsul "cand vor fi". Ce modalitate legala de constrangere am? Personal am facut demersuri scrise pentru o conciliere, dar nu am primit nici un raspuns.
Pot sa investesc contractele cu titlu executoriu si sa cer executarea lor silita (direct prin executor) in conditiile in care acestea au urmatoarea clauza " In cazul in care termenul de restituire nu este respectat, debitoul este pus de drept in intarziere, fara vreo alta formalitate sau curgerea vreunui termn, prezentul contract constituind titlu executoriu".