La data de 15 noiembrie 1977 moare G. N., căsătorit cu G.A. și având doi copii, pe G.M. si G.I. Masa succesorală se compune dintr-un imobil situat în București str. Prieteniei și bunuri mobile de valoare respectiv bijuterii și tacâmuri din metale prețioase.
În mai 1976 fiul lui G.M. în vârstă de 1 an împreună cu mama sa pleacă în Elveția pentru a urma un tratament medical imposibil de realizat în România. După aproximativ o lună de zile de investigații medicii ajung la concluzia că singura șansă a copilului de a-și recăpăta vederea este de a continua tratamentul la aceeași clinică pentru o perioadă îndelungată de timp (5-10 ani). În aceste condiții, fiul și soția lui G.M. rămân în Elveția unde solicită azil. Față de această situație, la data de 15 noiembrie 1976 G.M. depune cererea de plecare definitivă din România, pentru a se alătura familiei sale aflate deja în Elveția. Pentru a grăbi plecarea, imediat după depunerea cererii, acesta predă autorităților comuniste apartamentul ce îl deținea cu chirie de la Primărie, situat în București strada T. și se mută la părinții săi în imobilul din strada P.T.
În perioada noiembrie – decembrie 1976, după înmormântarea lui G.N., frații, respectiv G.I. și G.M. împart prin bună înțelegere bunurile mobile de valoare din succesiune, lui G.M. revenindu-i bijuterii și tacâmuri pe care acesta reușește să le transfere în Elveția și pe care le are și azi.
Privitor la imobil, între G.M. și G.I. au loc numeroase discuții, inclusiv consultări cu prietenii pentru a găsi cea mai bună soluție, în condițiile în care plecarea lui G.M. din țară era iminentă și în cauză urmau să se aplice dispozițiile Decretului nr. 223/1974.
În acest context, frații hotărăsc ca G.M. să renunțe expres la succesiunea lui G.N., urmând ca în situația în care ar reveni în țară să găsească împreună o soluție pentru ca G.I. să-i transmită lui G.M. partea ce i se cuvenea ca moștenitor al lui G.N. din imobilul situat în strada P.T., între frați existând deplina încredere.
În ianuarie 1978 G.M. dă o declarație autentică în fața notarului public prin care arată că renunță la succesiunea tatălui său, defunctul G.N. În acest context, în data de 15 februarie 1978, notariatul eliberează certificatul de moștenitor numărul 100/1978, care menționează că de pe urma defunctului G.N. au rămas ca moștenitori G.A în calitate de soție supraviețuitoare căreia îi revine o cota de ¼ din moștenire și G.I. în calitate de fiu căruia îi revine o cota de ¾ din moștenire. G.M. este menționat în calitate de fiu renunțător la succesiune. Singurul bun menționat în certificatul de moștenitor este imobilul din București strada P.T.
La data de 15 martie 1978 G.M. pleacă definitiv din țară și se alătură soției și copilului său în Elveția.
În iunie 1992 G.M. revine în țară, obține pașaport românesc și carte de identitate românească, își cumpără un apartament în București, și din acest moment locuiește atât în România cât și în Elveția.
În 20 iunie 1992 G.A., G.I. și G.M. se prezintă la notariatul de stat și încheie un contract de donație prin care G.I. și G.A. îi donează lui G.M. o cotă de ½ din imobilul situat în București strada P.T., astfel încât după donație imobilul rămâne în proprietatea celor doi frați G.I și G.M. în cota de ½ fiecare, G.A. nemaiavând în proprietate nicio parte din bun;
La 25 august 1992 moare G.A. care este moștenită în cotă de ½ de către fiii săi G.M. și G.I.
În perioada 1992 – 2000 G.I. personal și în calitate de mandatar al fratelui său G.M. introduce mai multe cereri de retrocedare a unor proprietăți agricole și păduri ce au aparținut defunctului G.N. În toate aceste revendicări utilizează actele de stare civilă fără a folosi certificatul de moștenitor nr. 100/1978 în care fratele său figura ca renunțător, și solicită bunurile așa cum am mai spus în cote egale de ½ pentru el și fratele sau G.M.
După anul 2000 starea sănătății nu-i mai permite lui G.I. să se ocupe de recuperarea proprietăților familiei, situație în care această sarcină este preluată de fiul său G.B. Acesta formulează cererile doar în numele tatălui său G.I. pe care îl consideră unic moștenitor al defunctului G.N.
În perioada 1992 – 2000 sunt recuperate pe numele ambilor frați proprietățile din localitățile A, B și C. După anul 2000 sunt recuperate doar pe numele lui G.I. proprietățile din localitățile D, E, F și G.
În anul 2000 G.I. redactează un proiect de „tranzacție” între el și G.M., în preambulul căruia menționează faptul că G.M. „a renunțat la moștenire fortuit, în condițiile legilor nedrepte din acea perioadă”. Proiectul de tranzacție este redactat, scris și semnat de G.I., nefiind niciodată contrasemnat de G.M. După anul 2000 sunt recuperate doar pe numele lui G.I. proprietățile din localitățile D, E, F și G.
În 2006 între frații G.I. și G.M. în prezența nepotului G.B. au loc discuții privitoare la faptul ca ultimele proprietăți au fost revendicate doar pe numele lui G.I. Cu această ocazie G.B. afirmă că G.M. datorită faptului că a renunțat la moștenirea tatălui său G.N. nu mai are niciun drept la moștenirea acestuia și „să fie mulțumit cu ce a obținut până acum”. Asistând la aceste discuții G.I. se declară neputincios față de fratele său spunând că din acest moment singurele persoane care decid sunt fiul său G.B. și soția lui G.V., nora lui G.I.
Sunt contactata ca avocat de G.M pt a redacta o cerere de chemare in judecată prin care sa solicit instanței ceea ce s-ar impune pt apărarea drepturilor succesorale.
Prin antecontractul de vânzare încheiat în formă autentică sub nr.346/21.02.2016, vânzătorul-promitent A.B. şi promitentului cumpărător C.D. şi-au promis reciproc să vândă, respectiv să cumpere, imobilul situat în Turda, str. Cetăţii nr.18, compus din casă şi grădină, în măsura în care A.B., în calitatea sa actuală de viitor unic moştenitor al proprietarului tabular M.N., va ajunge efectiv să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilul. Părţile au mai stabilit şi un termen incert pentru încheierea contractului – cel mai târziu în 16 luni de la data la care se va deschide succesiunea.
Prin contract părţile au stabilit preţul de vânzare de 80.000 de euro, din care ar urma să se plătească un avans de 10.000 de euro, în maxim 1 lună de la încheierea contractului, restul de 70.000 de euro urmând a se plăti la data perfectării contractului translativ de proprietate.
În contract s-a menţionat că A.B. este unicul fiu al proprietarului tabular M.N. (în vârstă de 72 ani), acesta din urmă neavând nici un alt succesibil în clasele de moştenitori şi nefiind nici căsătorit.
S-a mai precizat că, dacă promitentul vânzătorul nu va putea sau nu va mai dori a transmite proprietatea în viitor, indiferent de motiv, acesta va trebui să restituie îndoit suma încasată cu titlu de avans (adică 20.000 euro). De asemenea, părţile au convenit ca, în măsura în care promitentul-cumpărător se răzgândeşte şi nu mai doreşte să cumpere imobilul în viitor, antecontractul se va rezoluţiona pe cale judiciară la solicitarea promitentului-vânzător iar cumpărătorul va pierde avansul de 10.000 de euro plătit.
Întrucât promitentul cumpărător nu a achitat avansul de 10.000 de euro până la data de 21.03.2016, după un schimb de mesaje între părţi, prin e-mail, la data de 10.10.2016 A.B. l-a acţionat în judecată pe C.D. solicitând instanţei:
- să dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare întrucât promitentul cumpărător nu şi-a onorat obligaţia principală scadentă prevăzută în antecontract, aceea de a plăti suma de 10.000 de euro şi refuză în continuare să o plătească, ceea ce prezumă că s-a răzgândit şi refuză să mai cumpere;
- să îl oblige să îi plătească suma de 10.000 de lei cu titlu de avans care trebuia plătit conform contractului, cu titlu de daune-interese.
Prin întâmpinarea depusă, promitentul-cumpărător a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, invocând două mijloace de apărare:
- nu este adevărat că s-a răzgândit însă, după încheierea contractului a discutat cu un avocat care i-a comunicat că antecontractul astfel încheiat nu este valabil, motiv pentru care a refuzat să achite suma stabilită;
- în subsidiar, a invocat nulitatea absolută antecontractului întrucât reprezintă un pact asupra unei succesiuni viitoare, interzis expres de lege.
Prin urmare, a susţinut că, atâta vreme cât antecontractul este nul absolut, nu a putut genera o obligaţie validă de plată a avansului, astfel că pretenţia reclamantului este neîntemeiată iar acţiune acestuia se impune a fi respinsă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamantul a susţinut că nu ne aflăm în prezenţa unui pact asupra unei succesiuni viitoare ci doar asupra unui antecontract a cărui eficacitate este afectat de o condiţie – aceea ca reclamantul-vânzător să dobândească în viitor imobilul în cauză. Pe de altă parte, a susţinut că nu s-a contractat asupra unui drept succesoral (de ex. asupra cotei părţi din moştenire), ci asupra unui bun individual determinat, sub condiţia rezolutorie ca acest bun să ajungă în patrimoniul reclamantului, indiferent prin ce modalitate (cumpărare, donaţie, schimb etc. inclusiv succesiune). În acest sens, s-a învederat că prin contract nu s-a precizat expres că acest bun ar urma să fie dobândit prin succesiune, fiind foarte posibil să fie dobândit prin acte între vii, acesta fiind şi motivul pentru care s-a stabilit un termen incert pentru încheierea contractului translativ – cel mai târziu 16 luni de la data deschiderii succesiunii, deoarece în opinia părţilor, cel mai târziu pe cale succesorală reclamantul va putea eventual ajunge proprietar al imobilului. Prin urmare, consideră că este vorba doar despre un antecontract asupra unui bun al altuia, perfect valid atâta vreme cât însăşi vânzarea bunului altuia e considerată de lege a fi valabilă în actualul Cod civil.
Instanța trebuie să admită sau să respingă acţiunea și de ce?
Help !!!
După defunctul Claudius a rămas o masă succesorală în valoare de 240.000 de lei.
Defunctul nu are descendenţi şi nici soţ supravieţuitor ci doar moştenitori din clasa a II-a, respectiv:
- mama defunctului, doamna Hermina;
- doi fraţi buni ai defunctului, numiţii Octavius şi Titus;
- nepoţii de soră ai defunctului, copiii surorii defunctului, numita Carolina, care a fost soră numai după mamă şi care a predecedat defunctului, lăsând doi descendenţei, cei doi nepoţi de soră ai defuntului – Cornelius şi Aurelius
- un frate numai după tată al defunctului, numitul Maximilian.
Dintre toţi moştenitorii declară că acceptă succesiunea: mama defunctului, doamna Hermina, fratele bun Octavius, fratele numai după tată Maximilian; cei doi nepoţi de soră Cornelius şi Aurelius.
Fratele bun Titus, nu acceptă moştenirea, dar declară că acceptă succesiunea cei trei copii ai acestuia: Cezar, Remus şi Ovidius, învederând că şi ei sunt în clasa a II-a de moştenitori şi ar fi fost înlăturaţi de la moştenire numai de tală lor. Dacă însă tatăl lor a renunţat, ei au declarat că acceptă moştenirea în nume propriu.
Cum vor veni la moştenire fiecare dintre moştenitori )în nume propriu sau prin reprezentare) şi ce valoare din moştenire va primi fiecare moştenitor acceptant, având în vedere regulile devoluţiunii legale şi cotele ce se cuvin fiecărei clase de moştenitori.
Sunt in Ceață
avocatnet.ro explicăm legislația
