avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 636 soluții astăzi
Forum Activitate Pelin Ana Mihaela

Activitate Pelin Ana Mihaela

Întrebarea mea era:de ce după ce am comunicat doamnei avocat ca fac sesizare la Barou ,a și depuse la o ora distanță dosarul pe rol până atunci spune că nu poate,de ce?
Mulțumesc mult, nu știam, dar după ce urmează pașii legali cu Baroul de Avocati pot să mă duc la televiziune să se able cum merge legea cu oamenii legii plătiți cu bani cinstiti, dar pt ei nu se aplică nici o lege?
Bună dimineata, am o dilema ,dacă scriu numele avocatei pe forum ,in ideea de a avertiza și pe alții că pot fi pacaliti sau furati de aceasta, incalc vreo lege,tip defaimare sau mai știu eu ce?
Bună ziua, mulțumesc de întrebare, eu am avut un AVC in 2022,iar chiar când mi am revenit din coma am anunțat telefonic pe d-na avocat ,dar ea nu a conti uat cu celalalt nr de telefon al fratelui,parte reclamanta cu mine ,demersurile,le a arhivat,și abia in 2023 când m am simțit in gradul de a merge mai departe,am reluat eu legatura cu avocata.In toți cei 4 ani ,dumneaei nu a dat niciodată un mesaj sau un telefon,doar când eu o contactam,atunci foarte iritata a început din nou să "lucreze"la dosar.Dupa ce am avut o discutie prin SMS cu dumneaei de ce nu depunerea dosarul,am comunicat că fac sesizare la Baroul de Avocati, iar in aceiasi zi,după discutie a depuse dosarul.De ce?
Va mulțumesc pentru recomandare , dar exact prin cunoștințe am avut o IMENSA PAGUBA ,de asta intrebam dacă a avut cineva succes in domeniu,că noi suntem în pare paguba chiar cu o RECOMANDARE INTRE CUNOȘTINȚE DIN PACATE!
Mulțumesc mult, nu am stiut, am să o fac!
Bună ziua,Pentru Drept civil,mosteniri succesorale,etc.,știe cineva un avocat specializat in dezbatere succesorala?Vreau să angajam să ne reprezintă!Mulțumesc mult.
Bună ziua,știe cineva un avocat specializat in dezbatere succesorala?Vreau să angajam să ne reprezintă!Mulțumesc mult.
Cum pot recupera onorariul plătit avocatului,având în vedere că 90%din actele necesare intocmirii unui dosarului au fost efectuate de noi,iar dosarul a fost înregistrat după aproape 4 ani?