avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 319 soluții astăzi
Forum Activitate dandanaua

Activitate dandanaua

Răspuns la discuția SUCCESIUNE TEREN
Nu poti merge la notar pentru ca nu ai toti mostenitorii in tara. Trebuie dezbatuta succesiunea bunicului, ai carui fii decedati si ei, vor fi reprezentati de copii, respectiv nepotii lor (cei din America). Nu este necesar sa fie toti prezenti in instanta, partajul se dezbate si in lipsa lor, dar trebuie sa fie indeplinita procedura de citare. In instanta veti prezenta acte de stare civila (certificate de deces, de nastere ale reprezentantilor) ca sa faceti dovada gradelor de rudenie, respectiv a reprezentarii, titlul de proprietate, certificat de atestare fiscala, incheiere notariala ca nu s-a dezbatut succesiunea defunctilor privitor la aceste terenuri, dovada ca ati participat la sedinta de informare privind avantajele medierii.Ati putea incheia o tranzacrie, dar numai daca toti mostenitorii ar fi aici, sau daca cei din America va trimit declaratii autentificate de notar ca renunta in favoarea celor de aici la dreptul lor.
Răspuns la discuția Mostenire
In principiu da, sotii au cote egale de proprietate asupra bunului comun dar.....Poate sa mearga la notar si sa va vanda cota sa parte din imobil, insa vedeti ca mama nu are numai "jumatatea ei", cum ziceti dumneavoastra, are jumatatea ei dar si 1/4 din jumatatea tatalui. Din jumatatea tatalui, fiecare aveti dreptul la cate 1/4 şi cei trei frati si mama. Mai bine dezbateti prima data succesiunea tatalui. Astfel, dupa aceea, mama va avea 5/8 din intreg, iar dvs.cei trei frati cate 1/8 fiecare. Dumneavoastra impreuna cu mama veti avea 6/8, iar cei doi frati 2/8 impreuna, adica dumneavoastra si mama veti avea impreuna trei sferturi, iar cei doi frati vor avea impreuna un sfert din intreg apartamentul.Daca va lasa prin testament toata partea ei (inclusiv ce i se cuvine de la tata) fratii vor putea sparge acel testament, pentru ca exista o rezerva succesorala in care nu se poate intra.Testatorul poate lasa averea sa unui singur copil, dar nu pe toata, daca mai are si alti copii, va trebui sa tina cont de cotele acestora.
Terenul nu are CF. Cumparatorul stia de existenta surorii. Posesia terenului au avut-o parintii - proprietarii decedati, apoi cei doi frati - vanzatorul si sora. Vanzatorul lucra jumatate din teren, iar sora lui jumatate. Si acum sora are terenul cultivat (jumatatea pe care o lucreaza ea). In penal, pentru fals in declaratii, ca in rest nu prea ma inscriu nici pe la furt, nici pe la abuz de incredere...Si sa presupunem ca, urmare a constatarii falsului in declaratii, reusesc sa anulez inscrisul sub semnatura privata, pe urma fac revizuire pe art.509, pct.3...E clar, ma judec vreo doi-trei ani minim in ritmul in care se misca parchetul in astfel de plangeri si in care primesc termen dupa noul cod actiunile (prim-termen dupa 2-3 luni de la introducerea actiunii).Ma interesa daca as putea cumva, pana ma judec, sa impiedic cumparatorul sa intabuleze terenul pe numele lui si sa intre in posesie in fapt.
Tocmai asta este problema. Sora nu vrea sulta, are nevoie de acel teren nu de sulta. Nu se poate discuta cu fratele, el a vandut si probabil nici nu mai are banii sa-i dea inapoi. Vom dezbate succesiunea in instanta, dar putem obtine partea noastra de teren in natura? Eu zic ca da insa, dupa aceea, ce facem: noi avem hotărâre de partaj, cumpărătorul are hotarare care tine loc de act autentic. Merge o revizuire dupa?
La intrebarea pusa de AVLIL: E pe noua procedura, da, iar actele pe care si-a intemeiat instanta solutia sunt cele pe care le-am enumerat in post-ul mai lung (trei lulele).Nu se pune problema de o interventie in numele paratului, nici pe departe, nu-l convinge nimeni cu nimic, pur si simplu "s-a dat la fund", a luat banii, are hotarare ca a vandut si nu e constient de nici o consecinta juridica. Stiu ca exista si posibilitatea unei plangeri penale, el a declarat in fals, atat in inscrisul sub semnatura privata cat si in fata instantei ca este singurul mostenitor al proprietarului, insa pe noi ne intereseaza rezolvarea "de facto" a problemei, respectiv intoarcerea bunului in patrimoniul celui caruia i se cuvine legal şi mai putin repercusiunile din purtarea unui proces penal.
Greseala majoră aici a fost a instantei de fond care a emis hotararea fara acte doveditoare ale dreptului de proprietate al vanzătorului, dar cum ma intorc eu, tertul fata de acest proces, impotriva acestei hotarari? Ei doi, partile, nu fac sigur apel, iar eu, sora - neparte in proces, n-am cum să fac apel prin care sa solicit si introducerea mea in cauza in calitate de intervenient voluntar principal pentru că, nefiind anterior intervenient şi neavând o cerere de intervenţie admisă în principiu, apelul meu apare ca formulat de o persoana care nu e parte in proces. Pe de altă parte, instanta de apel nu poate sa puna in discutie cererea mea de interventie, in lipsa unui apel legal formulat (ori al meu nu e "legal formulat" pentru ca n-am fost parte la fond). Dupa parerea mea, n-am nici o sansa sa atac aceasta hotarare cu apel (termenul de apel expira peste vreo 5 zile).Problema este daca fratele poate sa-mi opuna aceasta sentinta in partaj si daca instanta va tine cont de ea. Presupunand ca nu se va tine cont de ea si vom fi partajati in natura: Pot sa o desfiintez dupa aceea pe calea revizuirii?
Si mai este ceva: eu, sora, in acest moment imi muncesc partea mea de pamant, pentru ca in realitate noi, fratii, dupa decesul parintilor, ne-am impartit in fapt terenurile. Daca dupa ce ramane hotararea definitiva (peste vreo 5 zile, cum v-am spus) ma trezesc cu cumparatorul ca vine sa-mi ia terenul, ce pot sa-i fac, pentru ca succesiunea, asa cum v-am spus, inca nu am dezbatut-o legal?
Pentru solutiile pronuntate, nu se angajeaza raspunderea personala a judecatorului, adica nu poate fi tras personal la raspundere. Impotriva hotararii, deci a solutiei "gresite" se pot utiliza caile de atac prevazute de lege: apel, recurs, etc.
Pentru ca nu mai pot.Am aflat dupa ce s-a pronuntat hotararea, iar in apel cererea de interventie in nume propriu poate fi primita numai cu acordul expres al celorlalte parti, ceea ce in speta nu se pune problema. Nu pot sa declar apel si prin cererea de apel solicit introducerea mea in cauza in calitate de intervenient in nume propriu, mai ales ca, la primul termen la care se va pune in discutie admisibilitatea in principiu a cererii de interventie, cei doi se vor opune indiscutabil.
Actul a fost incheiat in 2010.Este intitulat contract de vanzare-cumparare, este scris de mana, are un continut sarac, vanzatorul X domiciliat in vinde numitului Y domiciliat in, urmatoarele suprafete de teren.......cu pretul de......acest teren trecut in tiltul de proprietate nr.....il mostenesc de la tata fiind singurul mostenitor. Ma angajez sa efectuez actele de vanzare cumparare autentice.Martori la aceasta tranzactie au fost....Actul poarta semnaturile indescifrabile ale celor doi si ale martorilor. IMPORTANT : 1. Cumparatorul stia ca vanzatorul mai are o sora.2. Titlul de proprietate este pe numele defunctului tata al vanzatorului.
Actiunea in instanta au formulat-o in 2013, iar hotararea s-a dat in februarie 2014. La dosarul instantei au depus: actiunea, certificat de deces al proprietarului din titlul definitiv, certificat de nastere al fiului vanzator, certificat de sarcini, certificat de atestare fiscala de la primarie ca terenul figureaza pe numele tatalui defunct, inscrisul sub semnatura privata intitulat "contract de vanzare-cumparare". Atat. Nu s-a facut in nici un fel dovada ca este singurul mostenitor si ca a mostenit aceste terenuri.Nu s-au audiat martori, singura proba au fost aceste inscrisuri depuse la dosar. Nu putem declara apel impotriva hotararii, chiar daca suntem in termen, pentru ca nu am fost parte la fond. Ma gandeam la o actiune revocatorie, prin care sa cer sa fie declarate inopozabile fata de sora actele juridice incheiate in frauda drepturilor sale, respectiv inscrisul sub semnatura privata si hotararea judecatoreasca prin care a fost constatata valabilitatea conventiei si care tine loc de act autentic de vanzare-cumparare.
Motivarea instantei ? Stereotipa: citeaza din textele legale aplicabile in asemenea situatii si concluzioneaza ca atata vreme cat prin inscris debitorul s-a obligat , iar creditorul are dreptul la indeplinirea exacta a obligatiei, avand in vedere si refuzul paratului de a se prezenta la notar pentru a incheia contractul in forma autentica, actiunea este intemeiata si va fi admisa.
Culmea: paratul a fost audiat de instanta si a declarat ca i-a vandut reclamantului terenul in 2010 si de atunci acesta il foloseste. Atat.
Declaratia paratului este mincinoasa si din alt punct de vedere:reclamantul nu foloseste nici un teren, in realitate nu a intrat in posesia lui nici acum. Evident, contractul "de mana" nu a fost incheiat in realitate in 2010 ci "facut" in 2013 cand au introdus si actiunea. Bineinteles, cei doi au apelat voit la instanta, pentru ca prin notar nu puteau face tranzactia, deoarece nu avea succesiunea dezbatuta si la notar nu ar fi mers sa sustina ca este singurul mostenitor, fara sa produca dovezi.
Doi frati nu au dezbatut succesiunea tatalui lor. Unul dintre ei incheie un inscris sub semnatura privata cu un cetatean prin care ii vinde acestuia tot terenul ramas de la tatal sau. Prin instanta, cei doi obtin o hotarare care tine loc de act autentic de vanzare-cumparare. Dupa redactarea hotararii, inlauntrul termenului de apel, sora afla ca fratele a vandut tot terenul, adica inclusiv partea care i se cuvine ei ca mostenitoare a tatalui. Cum poate sora sa anuleze inscrisul sub semnatura privata dar si hotararea judecatoreasca?
Platiti la Directia Impozite si Taxe din cadrul Primariei Deva o taxa judiciara de timbru de 5 lei, luati chitanta si hotararea pe care ati primit-o, mergeti la Tribunalul Hunedoara si faceti o cerere prin care solicitati aplicarea mentiunii ramanerii si irevocabile pe sentinta nr.-------a Tribunalului Hunedoara, atasati la cerere chitanta de plata a taxei de timbru si sentinta, apoi, cand tribunalul va da hotararea definitiva, mergeti la AFP si faceti o cerere prin care solicitati punerea in executare a dispozitivului sentintei nr.---------------a tribunalului, definitiva si irevocabila si plata sumelor cuvenite conform hitararii judecatoresti. Atasati la cerere hotararea (sentinta tribunalului), luati nr.de inregistrare si.......in circa 30 zile veti primi banii.
Persoana pensionată a lucrat 17 ani în CAP (are norme pentru 17 ani integrali în CAP) si 17 ani (1973-1992) la stat, in comert. In cei 17 ani lucrati in comert a fost si cu jumatate de norma cativa ani. In anul 1995 a iesit la pensie la limita de varsta. O peroada a avut 2 pensii - una de CAP si una de stat, ambele mizere, apoi, din 2005, i le-au unificat primind una singura de 350 lei pana in prezent. Solicitand casei de pensii recalcularea, se emite decizie cum ca de fapt, pentru cei 34 de ani de munca, care conform calculelor casei de pensii sunt doar 22 de ani si cateva luni, pensionarul are dreptul la o pensie de 180 lei, asa ca sa zica mersi ca primeste 350 lei ca de fapt, primeste mai mult decat i se cuvine. Dupa calculele noastre, cei 17 ani lucrati in comert, ba cu norma intreaga, ba cu jumatate de norma, sunt vreo 12 ani zi la zi cu norma intreaga. Daca adaugam si cei 17 din agricultura, sunt 29. Legislatia pensiilor este stufoasa rau, modificata si paramodificata. Poate stiti cum s-au rezolvat situatii similare, ce texte se aplica concret si daca in justitie s-au clarificat astfel de probleme. Pensionarul este mama mea.Multumiri anticipate pentru sfaturi avizate.