Multumesc mult pt raspuns. Imi puteti spune va rog unde as putea citi legea 3896/2003. Multumesc,
Buna ziua,
Sunt proprietara unui spatiu comercial aflat la parterul unui bloc a carui consolidare tocmai s-a terminat (cu toate ca asociatia de locatari refuza sa semneze receptia din diferite motive de ex calitatea proasta a lucrarii si materialelor folosite). Conform legii, persoanele ce detin spatii comerciale trebuie sa-si plateasca singuri consolidarea in functie de cota individuala pe care o detin. In 2005 am semnat un contract cu firma ce urma sa se ocupe de aceasta consolidare pe o suma fixa si un termen fix de 2 ani. Lucrarea nu a fost finalizata in termenul stabilit iar facturile au continuat sa vina peste suma initiala stipulata in contract. Acum cateva luni am fost chemata sa semnez un act aditional la contract, cum ca sunt de acord cu prelungirea termenului si cu majorarea sumei cu 49,5%. Nu am fost de acord si nu am semnat acel act aditional si nici nu am platit facturile ce depaseau suma initiala. Mentionez ca in contractul initial scrie ca acesta se actualizeaza conform legii 3896/2003.
Intrebarea mea catre dvs este daca sunt obligata sa semnez acel act aditional si implicit sa platesc facturile ce depasesc suma initiala din contract.
Va multumesc anticipat pt raspuns!
Buna ziua,
In luna martie 2009 am depus actele pt un proces de divort cu minor. Am avut primul termen in aprilie 2009, cand am cerut o amanare mai lunga in vederea unei posibile impacari. Urmatoarea infatisare a fost pt luna iunie 2009 cand procesul s-a suspendat datorita neprezentarii partilor. Anul acesta in luna iunie s-a implinit un an de la suspendare si credeam ca procesul se perima automat. Acum 3 saptamani (la inceputul lunii noiembrie) am primit o citatie pentru o noua infatisare in luna decembrie 2010. Intamplator relatia dintre mine si sotul meu s-a degradat considerabil in ultimele luni si as dori eventual sa continui cu acest proces de divort. Intrebarile mele catre dvs sunt:1. ma pot prezenta direct in sala de judecata la termenul din luna decembrie pt a continua divortul sau trebuie sa redepun dosarul pe rol la registratura inainte de termenul de judecata? 2. In cazul in care nu se prezinta nici una din parti la termenul din decembrie ce se intampla cu dosarul? 3. Pot sa cer inca o amanare sau o alta suspendare pe inca un an fara a depune alt dosar de divort? 4. Este valabila aceasta citatie sau a fost o eroare (avand in vedere ca termenul de un an de suspendare s-a depasit de mai bine de 5 luni)?
Va multumesc anticipat pt raspuns!
Din pacate nu am martori pt ca numai familiile noastre cunosc aceste detalii, cat despre plecarile lui si neglijenta lui fata de familie, acestea nu pot fi confirmate decat de catre prietenii lui care va dati seama ca nu vor recunoaste niciodata. In momentul in care m-amcasatorit cu acest om a trebuit sa renunt la viata pe care o aveam inainte ceea ce a insemnat sa nu mai am nici prieteni sau viata sociala. Ea a trebuit sa stau cu copilasul zi si noapte fara nici un ajutor deci sunt blocata efectiv in casa sau in parc. In concluzie din pacate nu am cu ce sa dovedesc faptele lui. Am doar desfasuratorul telefonic in care sunt precizate orele tarzii la care il sunam sa vina acasa dar din pacate numarul lui de telefon este pe numele meu iar el o sa pretinda ca nu este tel lui.
Eu imi fac probleme tocmai pt ca suntem in Romania. Sotul meu ameninta ca va da orcat de mult acelei instante ca sa obtina ce-si doreste. Presupunand ca nu va reusi sa obtina aceasta custodie comuna, aveti idee de la ce varsta va putea sa-l ia la el acasa?
Va multumesc foarte mult pt raspunsuri, eu niciodata nu ii voi spune copilasului ca nu a fost dorit de tata tocmai pt a nu-l face sa sufere, mai mult nu m-as impotrivi mai tarziu sa petreaca timp si cu tatal lui, insa eu intrebam acum in momentul de fata (copilul are 1,7 luni) ce sanse are sotul meu sa-l ia la el acasa, adica sa se imparta custodia. Nu m-ar deranja faptul sa-l viziteze la domiciliul copilului si sa stea cateva ore cu el dar nu sa-l ia din casa deoarece baiatul nu este deloc obisnuit cu el, mai mult plange f tare cu el si nu vrea sa stea fara mine. Spre urmare v-as ruga foarte mult sa-mi spuneti care ar fi "maximum de custodie" dc pot spune asa pe care ar putea sa o obtina sotul meu. Va multumesc foarte mult,
Am o problema foarte mare si va raman profund indatorata celor care m-ati putea ajuta cu un raspuns. Imi cer scuze in prealabil pt un mesaj lung dar consider ca este important sa va prezint intreaga situatie.Sunt casatorita de 2 ani si 2 luni si avem impreuna un baietel de 1 an si 7 luni. Mentionez ca sotul meu nu si-a dorit acest copil ba chiar si dupa ce ne-am casatorit in urma sarcinii mele (eu fiind foarte determinata sa pastrez copilul) acesta a incercat in nenumarate randuri sa ma convinga sa avortez. Inca de la inceputul casatoriei (eu eram gravida in luna a 3-a) au aparut probleme foarte mari intre noi (cu alte cuvinte in momentul in care s-a vazut cu actul in mana s-a schimbat complet). Si-a parasit imediat locul de munca, nu-mi mai acorda nici un pic de atentie, era tot timpul plecat inclusiv noaptea, nu raspundea la telefon, ca sa nu mai spun ca in acesti 2 ani nu a contribuit cu absolut nici un ban la intretinerea copilului sau a casei. Din fericire pt el eu am o sitiatie financiara destul de buna si prin urmare a considerat ca un simplu act de casatorie este de ajuns pt a fi intretinut in ciuda faptului ca el nu-si indeplinea absolut nici o indatorire de sot. Initial am acceptat aceasta situatie pt ca il iubeam foarte mult si in speranta ca se va schimba odata cu venirea copilului iar ulterior au intervenit si probleme de sanatate legate de sarcina (din luna a 4-a a trebuit sa stau la pat ca sa nu pierd sarcina). Nici macar in acel moment el nu a fost miscat de situatie ba mai mult pretindea ca nu poate avea grija de mine si de nenumarate ori a vrut sa ma paraseasca dar in urma disperarii si rugamintilor mele revenea acasa. Au trecut cele 9 luni de cosmar, s-a nascut sufletelul meu dar lucrurile in loc sa se imbunatateasca s-au inrautatit. El era aproape tot timpul plecat, uneori pleca in vacanta si cate 10 zile sa se distreze, nasterea copilului nu l-a influentat in nici un fel, din contra se plangea ca nu poate sa doarma ziua din cauza lui ca plange si il trezeste, asta pt ca el golanea toata noaptea si dormea ziua. Nu a vrut niciodata in acest an si mai bine de jumatate nici macar un biberon sa-i dea baietelului sa nu mai vorbim de alte lucruri gen spalat sau culcat. Mai mult el ia alocatia baiatului si o foloseste in scopuri proprii, niciodata pt copil sau casa. La un moment dat mi-am luat inima in dinti pt ca nu mai suportam comportamentul lui si fata de mine dar mai ales fata de baietel si i-am spus ca vreau sa divortam dandu-l afara din casa. Trebuie sa mentionez ca locuinta este a mamei mele doar eu si copilul avand resedinta aici. Speriat probabil ca ramane fara casa si masa a inceput sa-mi promita marea cu sarea ca se va schimba si ca va face si drege, ca se va angaja, ca ma va ajuta la cresterea copilului etc. Eu iubindu-l inca foarte mult l-am crezut, ne-am impacat dar din pacate nu a durat mai mult de cateva saptamani si a luat-o de la capat. Am mai suportat un timp si cateva luni mai tarziu am vrut iar sa divortez. Din pacate pt a 2-a oara m-a intors si iar a luat-o de la capat. In acest moment dupa mai bine de 2 ani de chin l-am dat din nou afara din casa si sunt mai mult decat hotarata sa intentez actiunea de divort. Problema este ca din discutiile avute cu el pe aceasta tema m-am speriat cumplit de ceea ce el cere si vrea sa faca. El doreste sa impartim custodia ingerasului in asa fel incat baiatul sa stea jumatate din saptamana la el si jumatate la mine. De cateva zile cumnatul lui i-a facut si carte de munca iar el s-a mutat in apartamentul parintilor lui care pana acum era inchiriat si mi-a spus ca acestia il vor pune pe numele lui ca sa il ajute in instanta. A spus ca el nu va recunoste nimic din acuzele pe care eu i le voi aduce si pentru care din pacate nu am nici o proba, va fi cuvantul meu impotriva cuvantului lui, ba mai mult el va declara ca eu sunt isterica (va aduce ca martori prieteni care vor declara ca au auzit si vazut cum tipam la el fara motiv) si debila mintal, ca din cauza mea nu am putut avea o casnicie, ca el nu poate trai fara copil, ca din cauza mea nu a avut grija de el ca eu nu-l lasam, ba mai mult ca mi-am neglijat copilul ca din cand in cand l-am lasat sa se uite la desene animate ca eu sa pot face treaba in casa. In aceste circumstante nu mai stiu ce sa fac, ma refer daca este mai bine sa divortez sau nu, pt ca as innebuni dc copilasul ar trebui sa mearga sa stea si cu el avand in vedere ca baiatul nu il recunoaste de tata, nu vrea sa stea cu el nici macar un minut si numai daca incearca sa-l ia in brate acesta incepe sa planga, deci ar suferi cumplit fara mine pt ca de cand s-a nascut el nu a stat decat cu mine zi si noapte exceptand cate 1 ora cand mai venea mama mea sa ma ajute cu el. Imi iubesc copilul prea mult pt a accepta sa sufere catusi de putin si prefer sa-mi sacrific eu in continuare viata numai ca sa stiu ca nu va trebui sa plece nici macar o ora din casa. Va rog mult sa-mi spuneti ce sanse ar avea sotul la aceasta custodie impartita avand in vedere ca eu nu am probe fizice impotriva lui si pt a-i demonstra comportamentul fata de mine si copil. Va multumesc anticipat,