maran corina :bow: onorat
despre specia visatorilor si despre pesteri :hm:
Ne vom inchipui ca mai mult sau mai putin intamplator (totul este cam asa dragilor ;) ) un grup de oameni se refugiaza intr-o tesatura de pesteri care nu-si mai are locul in actuala geografie subjugata de daimonul GPS. Această geografie ne-o putem imagina impreuna (pentru ca imaginatia va scapa intotdeauna oricarei tentative de ingradire, fie ea chiar una GPS).
Dupa câteva generatii vazul devine doar o amintire vaga iar dupa inca ceva timp (oare cum masoara oamenii acestia timpul, fara rasarit si apus, fara toamna si iarna si vara ?) un mit aproape uitat. Lumina inexistenta face vazul inutil insa oamenii acestia se descurca altfel de minune. Au mituri, o religie, spun povesti, se iubesc, se urasc uneori, etc.
Daca dupa secole un visator (din specia cea mai periculoasa de visatori) va incearca sa le explice ca fata de cele patru simturi mai exista inca unul, ca cele doua organe, aparent fara nici un rost, care se afla situate in stanga si in dreapta bazei nasului pot fi folosite ca sa se poata orienta si ca acest al cincilea simt este cel mai important simt ... va fi privit nu cu neincredere ci ca nebun si poate chiar va fi ucis cu pietre. Poporul umbrei are multe mituri despre lumina si vaz, dar inteleptii sai stiu ca acestea sunt doar reprezentari imaginative ale starii paradisiace dinainte de caderea omului, ca "vederea" nu poate fi un simt cum este mirosul ci este doar o reprezentare a extazului in care samanii ajung sa stie care este cauza bolii lui Colt-de-cremene ori cauza imposibilitatii lui Mana-de-piatra de a face copii.
Chiar si o demonstratie prin care sa li se arate realitatea vazului ar putea fi inutila deoarece batranii din poporul umbrei nu sunt deloc convinsi de existenta luminii ci cred cu tarie ca aceleasi cunostinte pot fi achizitionate cu un simt al mirosului ultradezvoltat ori ca auzul ar putea fi antrenat ca sa fie in stare sa perceapa cele mai mici amanunte.
Daca in poporul umbrelor exista destui visatori care viseaza la lumina ca la un adevar si la vaz ca la o realitate, ca la ceva care poate fi dobandit, poporul umbrelor are o iesire din labirint. Doar visatorii pot conduce poporul umbrei catre lumina nu cei care "atotstiutori" chicotesc si se cotesc de cate ori vine vorba despre lucruri nestiute si de neimaginat cum sunt culorile.
Si acum va intreb: Moare incet poporul umbrei fara visatori?
@u.b.i.k. , o sa iti raspund la intrebare tot printr-o intrebare , dar mai intai povestea :
Am plecat la drum, in acea zi, asa cum o fac de obicei, cu o lista in care imi notez ceea ce imi propun sa "rezolv" . Nu-mi mai amintesc pe unde am fost ...a fost o zi lunga ...parca mai lunga decat multe alte zile...si in acelasi timp, gandesc ca a fost o zi in care nu am rezolvat mai nimic din ceea e mi-am propus...
De fapt imi amintesc un singur lucru. Am iesit din curtea Judecatoriei, sa fac o copie...nici nu-mi amintesc pentru ce anume, crede-ma !
Si cum iti spun , am iesit cu gandul sa fac acea copie cat mai aproape de institutie. Este, acolo, in preajma un parc . Bineinteles ca m-am apropiat de un batran, care statea pe o banca, ganditor , cu o privire inteligenta si care parca astepta ca cineva sa-l intebe ceva...
L-am intrebat unde este un birou de copiat acte . Nu tin minte sa-mi fi vorbit ! Mi-a aratat, in imediata apropiere, o cladire veche.
Nestiind sigur unde sa intru...erau vreo trei porti mari...de cladiri vechi, inalte, plasate in curti ...am impins cu greu prima poarta.
M-am uitat ratacita imprejur...Intrasem intr-o curte imprejmuita de case inalte si vechi, acoperite de iedera, toate in jurul meu...nici o usa.... In mijloc domnea o fantana veche cu o statueta veche.
Brusc mi-am amintit ca am noroc...pentru ca pot sa arunc un banut in fantana...dar fantana era secata ...M-am uitat apoi imprejur si parca m-a cuprins ameteala ...nici o usa ...Am privit brusc in sus ! Parca cerul trimitea raze numai in acea curte !Era o "măna de raze" ...nu era ceva ce poti descrie...
Nu ma mai puteam concentra. Uitasem si pentru ce am intrat ...
Mi-am amintit de fantanile si statuetele pe care le vazusem pana atunci.
M-am uitat, ratacita, imprejur la cladirile vechi cum iti spuneam, pline de iedera, care ma imrejmuiau. Am vazut ca aveau, in loc de ferestre, vitralii ....si tot asa de misterios, a inceput un cantec de viori si pian...de parca eram bine primita .
Mi-am amintit, atunci,dupa auz, ca am mai fost "acolo"....dar nu imi aminteam...cand...si de ce...Mi-au dat lacrimile de dorul ce-mi era sa ma regasesc din nou acolo !!! Se regaseau toate intr-un loc : auzul ...era ceea ce am auzit de atatea ori si niciodata , mirosu...mirosea ca in curtea vechilor castele...pe care nu le-am vizitat,...dar imi pareau atat de cunoscute... vederea., la aceea ora ...da ! era inutila ! ...atat doar ca imi amintea de curtea bunicii mele...curte plina de amintiri...de care prea putin, dar cu drag imi amintesc ,gustul a fost amar dar dulce ....am gasit acolo bucuria, ca pe o placere sublima si...nevinovata ...
Spune-mi @u.b.i.k. : unde am fost ?! M-as duce din nou !
:vishenka:
sa stii ca nu am romantat nimic
John Henry Newton a fost si el acolo si dupa vizita aceasta a compus "Amazing Grace" ... El Aleph ... locul care e pretutindeni si nu e nicaieri, locul in care Stapanul Sunetelor si Domnul Muzicii se arata, locul de unde vine muzica ...
Cand vorbim despre locul acesta trebuie sa fim constienti ca el nu tine de spatiul comun, nu are coordonate in geometria comuna ... Nu stiu ce este, nici cum apare si nici de ce poti sa-l gasesti pretutindeni si nicaieri. Daca as fi intrebat daca locul acela e in noi sau inafara noastra as fi pus in incurcatura pentru ca nu e nici inafara noastra si nici in noi ci ... acolo unde-l gasesti. Pot doar sa spun ca daca ai fost acolo doar pentru cateva secunde nu uiti
niciodata
:love:..............iluzii dragi ale anilor mei tineri!Todeauna orice-as gandi, spre voi ma voi intoarce.In ciuda timpului ce-nainteaza, a primenirilor de simtaminte si ganduri, nu pot uitarii a va da! Canti - Le ricordanze.
Venim pe lume, cu un dureros privilegiu: acela de a ne trai viata intr-o frumoasa iluzie, de a lua drept realitate exterioara acest sentiment launtric al nostru despre viata, schimbator si van, dupa timpuri, dupa imprejurari, dupa noroc.
:luck:
avocatnet.ro explicăm legislația
ContSters109653, utilizator
elga50 
pirvucristian 
Magda Staicu