Buna ziua.
As dori sa stiu daca postul de consilier juridic II pe langa consiliul local, personal contractual, poate fi transformat in functie publica? Se poate aplica prevederile art. art. 2 si 111 din Lg 188/1999(r2) privind Statutul functionarilor publici?
Astept un raspuns urgent.
Va multumesc.
Nu. OG 35/2002:
ART. 59
(1) Posturile din aparatul permanent de lucru al consiliului local nu se includ în numărul maxim de posturi stabilit potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice. (2) Personalului din aparatul permanent al consiliului local nu i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările ulterioare.
(3) Personalul din aparatul permanent colaborează cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale la pregătirea şedinţelor consiliului, asigurarea documentării şi informării consilierilor, întocmirea şi difuzarea către aceştia a dosarelor de şedinţă şi a oricăror alte materiale.
Kyandra are dreptate. De altfel, ANFP nici nu ia in considerare vechimea in functia de consilier pe langa Consiliul local, cand e vorba de a stabili vechimea in specialitatea studiilor... :)
Dar salarizarea lui s-a facut conf OG 10/2008. Beneficiaza de acordari de trepte ca orice angajat contractual cand indeplineste conditiile de avansare?
Ca ce anume ati fost angajata, conf. O.G. 10/2008? Parerea mea este ca nu, pentru ca, postul asta de clona pe langa consiliul local, este cumva asimilat aceleiasi categorii de functii din sectorul publica , ca si consilierul primarului. :)